3 DOORS DOWN - 3 Doors down
|
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 20.05.2008 CASA DISCURI: Universal Music 7.5
NOTA METALFAN: 8.4
NOTEAZA ALBUM: 4 voturi
Top 2008: #177 |
3 Doors Down ![]() COMPONENTA: Brad Arnold - voce; Matt Roberts - chitara; Chris Henderson - chitara; Todd Harrell - bas; Greg Upchurch - tobe |
|
TRACKLIST: 01. Train02. Citizen/Soldier03. It's Not My Time04. Let Me Be Myself05. Pages06. It's the Only One You've Got07. Give It to Me08. These Days09. Your Arms Feel Like Home10. Runaway11. When It's Over12. She Don't Want the World |
Cand doresc sa ascult ceva usor, „fara obligatii si implicatii”, stiu ca 3 Doors Down nu ma vor dezamagi; am constatat cu placere ca nici albumul auto-intitulat nu se dezminte si se preteaza excelent la „turele” cu metroul sau la mersul un pic saltat si destul de optimist prin multime. Adica sa fie rock; un pic alternativ daca se poate si cu priza la pustanii amatori de MTV, dar sa fie rock. Din acest punct de vedere, as zice ca le-a iesit – piese destul de comerciale, accesibile, usor de memorat si as zice simpatice. Train a fost exact ce ma asteptam – vesela, saltareata si groovy – linie continuata pe Citizen/Soldier si pe It’s Not My Time, aceasta din urma fiind si extrem de catchy, cu tenta evidenta de hit. Let Me Be Myself o da in sfera mai melancolica, pregatind terenul pentru piesa lenta (nu-mi vine sa o numesc balada, nu stiu de ce), Pages – facuta parca pentru lacrimogene, desi trebuie sa recunosc ca mi-a placut, probabil mai ales din cauza versurilor, altfel nefiind cine stie ce filosofie de capul ei, cu exceptia faptului ca iese in fata. Se continua tot pe slow, It’s the Only One You’ve Got dand-o in plictiseala, noroc cu Give It to Me care mi-a amintit de aerul anilor ’80, si cu These Days, care are si niste riff-uri mai interesante, dar e si genul de piesa pe care o gasesti usor la radio. Your Arms Feel like Home nu-mi place nici sa ma pici, Runaway revine cu parfumul anilor ’80 dar nu pot spune ca ma impresioneaza prea mult, iar When It’s Over se vrea rea si dark si partial reuseste, surprinzator fara a da in ridicol si detinand cele mai grele si elaborate riff-uri de pe album. She Don’t Want the World este frumusica, dar face parte parca din alt film, nu se integreaza cu restul albumului si mi-a amintit usor de Suede (ce vremuri... adolescentine). O aparitie placuta acest album, fara a sparge vreun tipar al trupelor de alternativ made in USA, dar si fara a deranja urechile metrorexistului de zi cu zi, ci din contra. (+) catchy, rock si accesibil...
Mad
Nota: 7.5 |




Posteaza pe pagina mea de Twitter
Posteaza pe pagina mea de Facebook
Posteaza pe pagina mea de MySpace
Trimite pe YM
Trimite pe email










mah fata, de cand 'prea accesibil' e sinonim cu 'negativ'? ai idee cat de greu e sa scrii piese care sa prinda mai multe cateogrii de ascultatori? toata stima pentru trupe de genul 3 Doors Down, Avenged Sevenfold, Disturbed - pentru modul in care reusesc sa adune si amatori de metal, si de mainstream. acolo e provocarea, nu in douaj' de minute de demonstratii de virtuozitate cu pretext epic sau in 2 minute juma de ragaiala cu fatza-n buda pe motiv de "asa e stilu' "
Da, mi-ati furat rock-ul:(. Pretutindeni in jurul meu vad cum se destrama spiritul rock. La naiba, chiar nu mai exista loc in lumea asta de MUZICA? nevermind....in continuare voi sustine ca iubesc un Bon Jovi, Live, Smashing Pumpkins...