HORSE THE BAND - A Natural Death

Am ascultat precedentul opus al trupei pentru ca m-a intrigat o descriere pe care am vazut-o reluata in varii articole (iata, o reiau si eu aici, ha!): “o combinatie ciudata intre Mastodon si SuperMario” (SuperMario jocul, pentru putinii care nu stiu:). Desi nu e cea mai precisa din lume, fraza acopera doua puncte clare de definire a formatiei: experimente, ruperi de ritm, combinatii ciudate (asta ar fi legatura cu formatia americana), plus clapele care suna intentionat ca rupte din coloana sonora a celebrului joc sau a oricarui joc gameboy. Inexactitatea mare a descrierii e ca muzica e departe de Mastodon, e metalcore in toata regula – sau, cum spun membrii trupei in guma si criticii in serios – nintendocore.
Ma rog, sa revin la A Natural Death. Primele cinci piese sunt promitatoare, in forta, iar clapele sunt foarte bine integrate in melodie – aproape nici nu le sesizezi din prima ciudatenia. Hyperborea si The Startling Secret Of Super Saphire se remarca in mod special. Dupa momentul semi-poetic de la Crickets, vine insa un gol de substanta care se intinde pe durata a cinci piese care se vor cand experimentale, cand ironice, dar care sfarsesc prin a fi umplutura. Asta si pentru ca vocea lui Nathan Winneke nu e nici pe departe atat de versatila incat sa sustina posibila intentie din spatele negativului. Din fericire, de la His Purple Majesty incolo lucrurile revin la normal (sau la un anormal coerent), iar impresia generala e de album placut ascultarii – daca suporti metalcore sau daca esti macar deschis la tacaneli in general.
Fara sa fie inca Faith No More ai metalcore-ului, HTB au totusi potential sa-si mentina o voce distincta in zona genului, care din pacate se tot aglomereaza cu sute si sute de clone. Deh, ca orice gen din ce in ce mai popular. Va recomand sa aveti macar rabdarea unei ascultari.

(+) – jumate din piese sunt chiar interesante; starea de dementa pe care o degaja albumul in genral
(-) – cealalta jumatate a albumului; clapa e mult prea in fata cateodata (da, stiu, e un element de diferentiere, dar nici chiar asa); Nathan Winneke trebuie sa lucreze serios la voce ca sa tina pasul cu versatilitatea cantecelor

Tzugu Nota: 8.5