AUTUMN - Altitude

Mi s-a intimplat o treaba ciudata cu albumul asta (poate si din cauza ca nu cunosc trupa): nu reusesc sa-mi dau seama daca e sincer sau nu. Unele trupe cinta ce le place, altele repeta ce li se pare ca e cool: unii inventeaza trenduri si ceilalti le consolideaza. Sau le duc in derizoriu, depinde de competenta fiecaruia. Autumn e o trupa atit de buna incit sa ma faca sa ma mir ca nu am auzit de ea pina acum, dar albumul Altitude nu ma lamureste daca olandezii sunt pe bune sau au sarit si ei intr-un tren(d) care mergea frumos.

Prima chestie care mi-a placut la Altitude a fost vocea Marjanei Welman - poate o cunoasteti de pe ultimul Ayreon, ala cu multi de 0 si de 1, am facut legatura mult dupa ce incepusem sa ascult albumul. Cind a inceput Paradise Nox am sarit in sus si am zis: stati asa, ca Dolores O'Riordan (ex-The Cranberries) s-a dat pe metale! Entuziasmul mi-a mai scazut pe parcurs, caci Marjana nu a repetat isprava de pe prima piesa, interpretarea ei devenind destul de previzibila, ca sa nu zic chiar banala, mai ales pentru cei care cunosc opera Annekei van Giersbergen (Agua de Annique, ex-The Gathering). Mergind mai departe cu comparatiile, daca tot am inceput, as putea spune ca Autumn sunt o versiune mai metalica (au suprinzator de multe solo-uri de chitara) a mult mai ilustrilor lor conationali The Gathering - perioada recenta (vezi mai ales A Minor Dance). Nu as gresi foarte mult, dar totusi i-as nedreptati, pentru ca au si ceva din Anathema (Synchro-Minds) si Green Carnation (Skydancer). Un fel de melancolie gothica pe un fundal muzical rafinat si modern, usor progressive, uneori cu groove de psihedelic, alteori cu zumzet de alternative, din care ma zgirie pe urechi din cind in cind un ton de sintetizator superabuzat si considerat obligatoriu pentru un sunet actual. De aici vine si problema mea cu Altitude: desi are momente foarte convigatoare si expresive, de o sinceritate evidenta, le contrabalanseaza cu o preocupare deranjanta pentru ce e la moda si ce e considerat de bun gust, pentru elite, ce sa mai... Sau, cum se mai spune: muzica "de nisa".

Pina la urma, piesele care se impun prin atmosfera, emotie, melodie sau ritmuri atragatoare le coplesesc numeric pe cele care-si etaleaza sterilitatea pe ritmuri sincopate si influente de bon ton din "muzica buna" (Liquid Under Film Noir, A Minor Dance, Sulphur Rodents). Da, am o problema cu snobismele. Pe de alta parte, s-ar putea totusi sa gresesc si sa fie o chestie de gust. Dar nu cred, hahaha.

Klawz Nota: 8.5