CHILDREN OF BODOM - Are You Dead Yet?

Genial titlul acestui disc. Dupa ce pret de patru albume au intors mortii aia de la Lacul Bodom pe toate fetele, prezentandu-ne pe coperti doamna in negru in toate ipostazele (fata, profil, semi-profil, clar-obscur, prim-plan, planul doi), mai ceva ca la o sesiune de fotografie a lui Gabriel Henessey, finlandezii au o problema. Una majora. Mortii nu mai vor sa moara. Nu vor sa dispara. Nu vor sa isi gaseasca linistea. Are You Dead Yet? pare un strigat disperat, un fel de “You fuckin' dead people” al lui Jack Nicholson din filmul Ironweed.

Imi staruie in minte o intrebare: Oare ce or sa faca oamenii astia in momentul in care vor epuiza toate culorile? Rosu a fost deja de 2 ori si nu as fi tolerat asta daca Hatecrew Deathroll nu ar fi fost un album reusit. E posibil sa inceapa sa le combine intre ele sau sa sparga trupa.

In urma cu cativa ani, cand auzeam de un nou album Children of Bodom ma apuca un soi de caldura placuta. Acum nu mai e la fel, dar probabil ca nici eu nu mai stiu sa ma bucur la fel, sa nu dam vina exclusiv pe trupe.

Are You Dead Yet? asta nu suna deloc rau. E Children of Bodom din cap in coada, oarecum pe reteta precedentului, cumva mai direct si mai nervos, mai balansat si cu mai multa unsoare pe chitari. Si e misto, ca se creaza impresia de sunet greu si de mai multa multa forta. Adica nu ma mai impiedic mereu in pasajele alea hipermelodiase si in toccatta aia nebuna pe doua chitari, care ma ducea inevitabil cu gandul la tatuca Malmsteen dar si la inca vreo n alte trupe, toate finlandeze. Sa nu mai vorbim de clapa lui nea Warman, care pe ala cu coperta albastra m-a capiat si a si stricat vreo cateva piese construite alminteri pe o sectie ritmica beton. Aici e ceva mai temperata si exact din motivul asta m-a atras mult si anteriorul album. E mai aproape de metalul traditional si ceva mai cu dosul la pasajele supertehniciste si egocentrice de care sunt satul pana in gat.

Pe tot parcursul auditiei nu am avut nici un moment tendinta sa schimb CD-ul. Asta e de bine. S-a intamplat insa altceva. M-am trezit de nu stiu cate ori cu gandul in alta parte, ajuns deja pe la piesa 6, cu un mare gol intre prima piesa (la care sunt mereu atent!) si cea la care mi-am revenit din reverie.

Si mai nasol e ca daca ma chinui acum sa imi amintesc un riff, un acord, un solo, o pedala dubla, un cor sau ceva, imi e imposibil. Si spun asta dupa mai bine de cinci ascultari. Asa e, cu reverie included, dar nu e vina mea. Eu am incercat si daca la alte trupe mi-a reusit inseamna ca nu sunt defect. CD playerul mi-e martor.

Mai mult de 7.5 nu ii dau, ca la 8 ar insemna deja ca e de new entry la Top Ten 2005, ceea ce nu e cazul in situatia de fata.

Sake Nota: 7.5

Cica ulciorul nu merge de mai multe ori la apa. Nu e adevarat. Ulciorul merge de cite ori are chef la apa, pentru ca intotdeauna vor fi destui care nu au vazut ca a mai fost deja, plus cei pe care nu ii deranjeaza, plus cei care pretuiesc gestul de a merge de mai multe ori la apa. Si acestia vor aprecia cu siguranta albumul pe care incercam sa-l dezbatem aici, care ne intreaba, parca vexat, "Are You Dead Yet?" Raspunsul meu e da, fara ezitare, interesul meu pentru Children of Bodom e mort, chiar teapan bine de vreo cinci ani deja, si daca nu mi se trasa sarcina de serviciu, nici prin gind nu mi-ar fi trecut sa-i mai ascult. Acum, dupa ce am facut-o si pe-asta, realizez ca intuitia m-ar fi sfatuit corect: nu e nimic pentru mine pe albumul asta.

Cine sint eu pentru Children of Bodom? Un ascultator ocazional de power/thrash/death, intrigat de primul lor album, foarte entuziasmat de al doilea si partial satisfacut de al treilea, dupa care am si disparut din target-ul lor si de atunci am gasit mereu ceva mai interesant de facut decît sa îi ascult. Cam aceleasi sentimente ma anima si cind ma gindesc la Annihilator si acum ma gindesc des la Annihilator pentru ca o gramada din riffurile lui Are You Dead Yet striga Jeff Waters. Asadar, ma gindesc cit de mult seamana povestea lui Laiho cu a lui Waters, amindoi chitaristi geniali, dar cu bateriile descarcate dupa doar trei albume. Laiho inca nu a inceput sa recicleze, dar mai are inca timp si oricum, daca asta ii este menirea, deocamdata se inscrie in grafic cu succes. Pentru ca albumul de fata nu aduce nimic in plus, ba chiar aduce ceva in minus daca imi acceptati aceasta exprimare, si anume trage clapele mai in spate si in acelasi timp trage Children of Bodom inapoi in multimea de trupe din care tocmai claparul inventiv ii scotea. Am astfel in boxe un album plicticos, cu aceeasi voce anosta si aceleasi solouri pretentioase dar banalizate prin repetitie. Incheiat cu un cover teribil de inutil. Si pe care l-am ascultat de cinci ori si de cinci ori a trecut pe linga mine.

Nu pot sa va recomand acest album in vreun fel in care sa nu vi se para ca fac misto de voi, dar nici nu il pot desfiinta, pentru ca nu se intinde pe o felie pe care sa o cunosc si pe fata si pe dos. Pot sa va spun insa sigur, ca Children of Bodom a sunat mult mai bine decit acum.

Klawz Nota: 6

M-am apucat de muzica cam la aceeasi varsta cu copii din Bodom, dar la 17 ani avusesem doar vreo 4-5 concerte,  iar astia aveau deja un album pe piata, si chiar de succes. Sunt gelos ca n-am talentul lor si nici industria din spatele lor. Mi-o ciuda de mor ca nu m-am nascut in Finlanda, ca n-am facut liceul langa lacul Bodom, dar si mai ciuda ca nu am studiat instrumentul asa cum scrie la carte. Sau ca la varsta la care astia apareau in MetalHammer eu apaream cel mult pe listele de la bacalaureat. Cel mai ciuda mi-ar fi insa ca acesti copii (si tatuca Latvala) sa se plafoneze, pozand rebel cu sticla de vodka in mana, irosindu-si talentul  pe aceleasi riffuri, pe aceleasi idei, pe aceeasi conceptie, de ei inventata si de ei folosita pana la uzura. Cum nu prea a reusit nimeni sa-i copieze, CoB or fi incercat sa se copieze singuri. Le-a iesit, evident, dar cum copiile nu sunt niciodata mai reusite decat originalul, nici lor nu le-a iesit fabulos.

“Are You Dead Yet?” are un titlu demn de un adevarat “Hatecrew”. Dar in aceasta intrebare vad o varianta a viitorului lor, un adevar de care poate, l-au realizat cumva doar subconstient. Inca unul din asta si s-au dus cu pluta pe lac. Nu ma intelegeti gresit, albumul suna impecabil. Acelasi sunet inconfundabil Children Of Bodom. Forta si tehnica, melodie si forta. "Living Dead Beat" si "We're Not Gonna Fall" sunt preferatele mele. Suna ceas, impecabil, intr-o productie care demonstreaza ce se poate face in 2005. Dar din anumite puncte de vedere, albumul e o prelungire inutila si cu nimic mai stralucita a celor dinainte. Daca si-au luat numele, inspiratia si ura din crimele de pe langa Bodom, sper sa nu trebuiasca sa mai moara cineva pentru ca trupa sa redevina o revelatie. Sau poti fi revelatie o singura data in cariera? Unii au demonstrat ca nu.

Nu pot sa nu-i trec clasa, ca-s copii talentati si oricum au venit cu temele bine facute. Stiu manualele din scoarta in scoarta, chiar daca mai chiulesc de la ore sau  mai fac glume proaste, de acolo, din ultima banca. Dar trebui neaparat sa-i ard la medie, pentru ca stiu ca ei pot mai mult si daca nu-i ard, se invata sa fie lenesi. Nu pot nici sa le dau 1 pentru copiat, pentru ca s-au copiat pe ei insusi, nu au furat nici de la Tarja, solista de la cor, si nici de la Ville cel frumos, din prima banca, dupa care mor colegele de pe palier. Asa ca le stric media, in speranta ca la anul redevin premianti. Am pretentii de la ei.

Cynyc Nota: 7.5