
DARK FUNERAL - Attera Totus Sanctus
![]() |
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 24.10.2005 CASA DE DISCURI: Regain Records 7.0
NOTA METALFAN: 8.7
NOTEAZA ALBUM: 6 voturi
Top 2005: #29 |
Dark Funeral ![]() Componenta: Lord Ahriman - chitara Emperor Magus Caligula - voce Matte Modin – baterie Chaq Mol – chitara Gustaf Hielm - bass |
TRACKLIST: 01. King Antichrist02. 666 Voices inside03. Attera Totus Sanctus04. Godhate05. Atrum Regina06. Angel flesh impaled07. Feed on the mortals08. Final Ritual |
Dark Funeral nu au fost niciodata “my cup of tea” si de fiecare data cand drumurile noastre s-au intalnit, am avut grija ca muzica lor sa nu zaboveasca prea mult in player-ul meu. Prin urmare, am purces la audierea acestui nou album cu oaresce prejudecati. Dupa ce s-a terminat si ultimul acord am ramas, in mare, cam cu aceleasi prejudecati, dar si cu o pronuntata durere de cap. Cine a ascultat precedentul album de studio Diabolis Interium, a ascultat in mare parte si Attera Totus Sanctus , pentru ca dincolo de acest titlu pompos nu se ascunde altceva decat black metal violent, fara prea multe compromisuri, traditionalist, atat de iubit de puristii genului. Pana si coperta e aproape identica cu cea a lui Diabolis ! Emperor Magus Caligula urla fara incetare in maniera caracteristica, oferind muzicii un plus de ferocitate, care se adauga agresivitatii instrumentale. Cele opt compozitii nu difera prea mult intre ele, tempo-ul ultra rapid in care se canta fiind redus doar la mijlocul albumului, pe piesa Atrum Regina , care de altfel imi si place cel mai mult. In rest, nu prea exista “scapari” de asemenea natura, doar viteza de executie, brutalitate si extremism la nivelul versurilor. Daca din punct de vedere al varietatii, Attera Totus Sanctus nu ofera nimic nou, din perspectiva productiei albumul depaseste cu mult competitorii. Din butoanele lui Daniel Bergstrand ( In Flames, Meshuggah, Strapping Young Lad, Behemoth ) a rezultat un sound care pune foarte bine in evidenta ceea ce isi propun sudezii sa transmita. Mai rar asemenea sunet la un produs de black metal. Nimic nou, nici urma de originalitate, dar poate ca tocmai in refuzul de a se indeparta de la linia muzicala pe care si-au stabilit-o acum 12 ani, rezida ‘inovatia” acestei gasti. Caci nu e putin lucru sa arunci in capul ascultatorului in acelasi mod, aceleasi blasfemii, fara intrerupere de mai biine de un deceniu .
Dragos P.
![]() |





Dupa penultimul album,"Diabolis Interium" m-asteptat sa ma dea pe spate.N-a fost chiar asa.Desi suna destul de bine,nu mai pastreaza aceeasi linie melodica si brutala ca pe acesta.Un 8 curat...