MAYHEM - Chimera

Inca de la primul acord un fior rece si negru ca noptile fara luna mi-a patruns in toata fiinta, provocandu-mi o stare de excitatie pe care o am numai atunci cand ascult albumele anumitor trupe norvegiene, cum ar fi Satyricon, Mayhem sau Emperor.

Albumul debuteaza furibund cu Whore, o piesa mizantropica si martiala pe care trupetii au aroganta si indecenta de a canta cu precizia unei masinarii de ritmuri infernale. Break-urile si ruperile de ritm executate cu o usurinta debordanta ma fac sa cred ca aici nu e vorba numai de talent si inspiratie, ci si de sute de ore de exercitiu.

Tavalugul metalic si intunecat continua si se dezvolta pe Dark Night of the Soul, o piesa care te absoarbe ca un vartej exact in miezul muzicii Mayhem. Este o piesa cu o atmosfera glaciala, plina de fiori de moarte si de sentimente intunecate. Maniac isi executa formidabil vocalizele diabolice si pline de ura in timp ce Hellhammer pare ca este un miriapod cu 1000 de brate care bate cu o lejeritate inspaimantatoare.

Rape Humanity With Pride are un iz progresiv si usor industrializat, este o bucata eleganta si ritmata, cu un iz aproape extraterestru. Ea ma duce cu gandul la Grand Declaration of War, fiind parca decupata de acolo. Este o piesa mult mai lenta decat primele doua, dar mult mai apasatoare. Probabil ca muzica oglindeste foarte bine titlul piesei, in sensul ca avem de a face cu un viol fonic caruia nu ii poti rezista ci pe care il imbratisezi cu toata fiinta, lasandu-te inghitit de tentaculele sale acaparatoare.

My Death, cea de-a patra piesa de pe album, incepe robotic, asemeni unei invitatii la razboi. Este isterica si brutala, patrunzatoare si invaluitoare. Este o piesa care imi reaminteste de vremurile de glorie in care black metalul insemna mai putin artificiu si mai multa stare.

You Must Fall are multa pedala dubla si un iz profund industrializat, parand un hibrid hidos intre Mayhem si Ministry. Nu este nimic sensibil in aceasta piesa, ci doar o cadere perpetuua in neant.

Slaughter of Dreams incepe cu un bass incredibil si cu o chitara tanguitoare, aducand in fata o muzica progresiva, rece, bolnava si psihotica. Probabil ca asa mor visele sau asa sunt ele macelarite. Imposibil de exprimat in cuvinte.

Impious Devious Lord debuteaza foarte doomy si cu o chitara total atipica pentru Mayhem. Este piesa cea mai putin reprezentativa pentru norvegieni dar li se potriveste manusa. Maniac recita pentru ca apoi sa se dezlantuie in a-si exprima dezgustul total pentru lumea din jur. Este o piesa blasfemiatoare si mizantropica care ne poarta in universul cetos al acestor 4 printi ai intunericului, un univers malefic si inaccesibil.

Chimera, piesa care denumeste si incheie acest opus, debuteaza in cea mai pura maniera nordica, prezentand totusi un mod de abordare nou pentru Mayhem, intr-un registru grav si foarte lent. Poate ca unora le va parea cam statica si foarte alambicata, dar este una dintre compozitiile cu cea mai dificila linie melodica. Nivelul de tehnicitate al trupetilor este infricosator, de multe ori atingand o complexitate nebanuita.

Inchei cu speranta ca am reusit sa va atrag atentia, spunandu-va totodata ca pana la data de azi, 04.05.2004, Chimera constituie albumul anului pentru mine.

Sake Nota: 10