MACHINE MEN - Circus of Fools

Prima data am zis "ia uite inca niste unii de-astia prefabricati de ni-i baga Century Media pe git, cu videoclip, cu single, cu figuri". Dar pe urma am zis ca sa-i si ascult un pic, ca sa fiu sigur ca am dreptate. Si mi-am dat seama ca nu aveam dreptate. Adica aveam numai pe jumatate: Century Media ni-i baga pe git, dar ei nu sunt prefabricati.

Machine Men nu au nici o treaba cu ce se cinta in Finlanda la ora asta, nu-s nici goth, nici death/black, nici power cu progressive, nici pagan, pe ei ii intereseaza heavy metalul oldschool pe care il invioreaza cu alunecari dese inspre thrash si ceva mai rare inspre prog. Productia noroioasa o pot scuza doar daca o iau ca un pretext pentru originalitate, ca altfel nu stiu cine si-ar dori sa sune asa ca din garaj. Si nici nu cunosc pe nimeni care ar putea sa stie. Deci pina acuma, n-as zice ca sunt prea bine orientati spre ce se cere pe piata. Dar cine i-a sfatuit, i-a sfatuit bine cind au ales piesa cu care sa promoveze albumul, adica No Talk without the Giant. Ii retii refrenul imediat, chiar daca are o cadenta mai neobisnuita. Si, tocmai pentru ca e neobisnuita, nu te plictisesti imediat de ea, chiar daca e prima care iti sare in brate.

Celelalte nu se lasa nici ele prea mult asteptate, devin repede prietenoase, fara sa faca prea multe compromisuri. E adevarat ca sunt vreo doua mai lente (Ghost Of The Seasons, Where I Stand, The cardinal Point - ok, m-ati prins sunt trei, nu doua) unde Antony aduce cu Sebastian Bach, dar nu le-as zice chiar balade. Buna voce are Antony asta, nu e neaparat o forta, dar le zice cu suflet, un fel de Dickinson mai mieros, cu tonuri de Geoff Tate. Cam tot astea par a fi si influentele majore ale colegilor sai, un pic de Iron Maiden (cu niste oo-oo-uri pe vreo doua piese si o umbra de Adrian Smith pe solouri), un pic de Queensryche timpuriu (Queen of the Reich/Warning) si ceva mai mult Dickinson solo, dar mai melodiosm ai variat si mai heavy in acelasi timp. Se adauga reprize de tobe sacadate si alte trucuri din cartea de aur a thrashului, cum ar fi rifful prezentat initial intr-o singura boxa, urmat de indemnul "si acuma hai amindoi!" Minunata abordare, dar nu riffurile sunt aici cheia de bolta a succesului acestui disc, ca sa folosesc o expresie din clasa a 8-a de care imi dau seama ca imi era dor, ci liniile melodice inspirate si bine strecurate, astia si cind toaca, tot melodic le iese. Si au un fel neobisnuit de a le dezvolta, le duc in alte directii decit oamenii obisnuiti. Acuma nu zic ca au rupt toate gardurile genului, se citesc influentele printre note, dar le topesc cu pricepere si simt artiistic.  In plus, Circus of Fools este unul dintre rarele albume care nu are piese de umplutura, toate au cite un ceva care le face placute, asa ca nici nu sunt in stare sa am o piesa preferata.

Acuma stau si ma intreb, de fapt ce cauta astia la Century Media. Nu sunt deloc trendy si cool si nici nu te dau pe spate din prima, ci lucreaza tiptil pe tacute, pretind rabdare, dar dau satisfactii de lunga durata. Dar nu asa se vind multe discuri, cind nu stie lumea de tine. Ma rog, om vedea.

Klawz Nota: 9