ANGELUS APATRIDA - Clockwork

Iata-i pe sefii noului val de thrash spaniol cum isi consolideaza ei pozitia regionala si chiar ataca piata europeana impreuna cu noii lor parteneri, si anume casa de discuri Century Media, care tocmai le-a lansat ce-l de-al treilea album, Clockwork! N-as putea spune daca Angelus Apatrida meritau sau nu sa fie luati in brate de Century Media, dar as putea spune ca-s o gramada de alte trupe care nu meritau, asa ca, decit altii, mai bine Angelus Apatrida, pe care-i stiu de mici si care-mi sunt simpatici.

E impresionanta schimbarea pe care o produce asupra unei trupe underground contractul cu o casa de discuri importanta. Dincolo de galagia pe care o face departamentul de marketing in jurul lansarii discului, chiar produsul in sine capata mult mai multa credibilitate. In cazul de fata, Clockwork beneficiaza de un prim impact zguduitor, datorita sunetului net superior realizarilor precedente: se aude tare si clar, ceea ce da efortului trupetilor un plus de hotarire si de entuziasm. Senzatia initiala de iures e intarita si de faptul ca piesele sunt solide, inchegate si convingatoare, numai bune sa te ridice in picioare. Deci ce le-a spus si ce le-a aratat Daniel Cardoso (Sirius, Head Control System, Heavenwood, Ava Inferi) in studioul lui din Braga (Portugalia) a fost de bun augur pentru acest album. In acelasi timp, nivelul de virtuozitate e crescut si, chiar daca doar unisoanele sau duelurile solistice ale celor doi chitaristi ies in evidenta, complexitatea aranjamentelor dezvaluie o echipa sudata si bine pregatita.

Dupa ce a trecut bucuria acestei descoperiri, mi-am dat seama ca schimbarea tine doar de forma. Fondul a ramas ancorat in thrashul anilor 80-90, intre Megadeth, Testament si Kreator, cu ceva accente de Slayer si Sepultura pe ici colo. Nimic nou, deci, dar nu asta e cea mai mare problema. Problema ramine aceeasi: memorabilitatea. Adica absenta ei. Oricit s-ar agita ei, nu reusesc inca sa gaseasca rifful sau ritmul sau linia aia melodica de tinut minte. Am notat energia navalnica a riffurilor de pe Blast off, Clockwork si Legally Brainwashed si indrazneala cu care My Insanity si National Disgrace incearca sa iasa din rind si sa dea ceva varietate albumului. Fara sa reuseasca. Am notat si preluarea inspirata dupa Iron Maiden. Daca nu le notam, nu le tineam minte. La fel ca si in cazul albumelor precedente, daca cineva o sa ma intrebe peste citeva luni ce piese mi-au placut de pe Clockwork, o sa fiu nevoit sa vin sa recitesc cronica asta, ca sa-i pot raspunde.

Klawz Nota: 8