SONATA ARCTICA - For the Sake of Revenge

Avem de-a face, in continuare, cu niste baieti carora le-a venit ideea sa includa numele lui Sake in titlul albumului lor, in speranta de a-l vinde mai bine. Adevarul este ca albumul are nevoie mare de orice fel de tertip pentru a nu fi trecut cu vederea. Daca nu se chema cu Sake nici nu il recenzam, pentru ca este slab. Nu Sake, normal, ci albumul. Este al doilea album live al trupei dupa doar patru albume de studio. Sa zicem ca are o scuza in faptul ca este varianta audio a primului DVD al trupei, dar chiar si asa, eu daca as fi fost in locul lui Sake, bucuria mi-ar fi fost umbrita sa mi se fi dedicat un asemenea opus. Mai ales ca, in poza de pe coperta, redactorul nostru e de nerecunoscut.

Nu stiu cum o fi sa vezi Sonata Arctica in concert, dar stiu ca sa ii auzi nu e prea grozav. Stiam deja din 2002, cind au scos Songs of Silence, inregistrat si el tot la Tokio, ca si cel de fata. Alte asemanari si deosebiri: aceeasi componenta, cu exceptia claparului; setlistul de bazeaza, in continuare, pe primul album, Ecliptica, la fel de mult ca si pe ultimul, pe care se presupune ca baietii ar avea interesul sa-l promoveze. Albumul Silence este deja aruncat inspre sertarul cu amintiri, doar o singura piesa de pe el rezistind intre cele cintate. Intro-ul electronico-atmosferic cu iz de coloana sonora de film SF din anii 70 putea sa lipseasca si foarte bine ar fi facut daca ar fi lipsit. Cum albumul meu preferat este chiar Ecliptica, alegerea pieselor ma satisface; sunt, si dupa parerea mea, cele mai reusite ale trupei. Bine, cit de reusite pot fi cele de dupa Ecliptica. Dar felul in care sunt interpretate nu prea ma incinta. Principala problema: vocea. Nu reuseste sa se mentina la inaltimea fixata in studio. Inaltime si la propriu si la figurat. Varianta ragusita si sacadata nu avantajeaza piesele, chiar daca si ele sunt pe alocuri modificate, mai ales grabite, tot neinspirat, dupa parerea mea. Vocile aditionale, care fac destul de mult din farmecul si melodia pieselor lor sunt date pe mina nu stiu cui, probabil a colegilor instrumentisti, care nu le trateaza cu respectul cuvenit, prin urmare, unele piese sufera. Se aude cristal, dar parca un pic cam subtire cu o singura chitara. Mai ales cind aceata se fugareste cu clapa in reprize de goana inutila. Comunicarea cu publicul e ca de la finlandez la japonez. Publicul e destul de dezorientat cind Tony ii intreaba „Are you ready for some underwear music?” inainte de piesa Victoria’s Secret. In rest sunt destul de ascultatori, cinta si bat din palme atunci cind li se cere (pe piesele de pe Ecliptica cel mai tare), dar nimic impresionant. Bine, poate nu sunt nici montati cum trebuie. La final le dedica o votca, desi nu cerusera bis.

Pentru fani. And for the Sake.

Klawz Nota: 7