VAN HALEN - For Unlawful Carnal Knowledge

Nu obisnuiesc sa scriu despre albume vechi, am facut-o doar cu ocazia "numerelor speciale" Samael, Paradise Lost si Tiamat. Dar cum in perioada asta lansarile  interesante sunt rare, m-am apucat sa reconsider niste trupe pe care nu le-am ascultat cit as fi vrut la vremea lor, din varii motive (ba nu eram nascut, ba n-am avut timp, ba aveam idei preconcepute). Si, dupa Kreator, Aerosmith, Flostam and Jetsam si alte citeva, am ajuns si la Van Halen. Cu ocazia asta mi-am localizat mai bine intervalul de interes: perioada de dupa 1985. Ce e mai vechi de-atit risca foarte tare sa nu ma prinda. Si ce e aparut intre '88-'95 risca sa ma prinda foarte tare. Asa se explica si faptul ca For Unlawful Carnal Knowledge (pe scurt, F.U.C.K.) mi se pare cel mai bun album Van Halen. Da, sunt constient ca si primul (1978) e genial, dar mie asta imi place cel mai mult, zica oricine ce-o zice. Mi-a placut cind l-am ascultat prima data, prin 93-94, imi place si acum.

Daca ne uitam putin la anul lansarii lui F.U.C.K. vedem ca a fost mare inghesuiala. Nu-ti ajung degetele de la miini si de la picioare ca sa numeri albumele beton care au iesit in 1991. Metallica, Ozzy, Guns, Skid Row, Mr. Big si Sepultura erau in heavy rotation pe MTV in timp ce, in underground, lupii tineri incepeau sa-si arate coltii: Unleashed, Grave, Asphyx, Entombed, Samael, Tiamat si Darkthrone isi incepeau drumul, mai mult sau mai putin discret. Paradise Lost inventau gothic metalul, Nirvana, Pearl Jam si Soundgarden, grunge-ul.

F.U.C.K. este al treilea album cu Sammy Hagar la voce. Va amintesc ca David Lee Roth plecase din 1985 spre deranjul multor fani. Pina in 1991, noua echipa a avut timp sa se sudeze, asa ca F.U.C.K. aduce nu numai cea mai increzatoare prestatie a lui Hagar, ci si cel mai bun set de piese dintre toate cele de pina atunci, cu sau fara el. Au avut de unde sa aleaga single-uri, si au ales chiar sase. Deci sa nu va mirati ca albumul a stat trei saptamini pe locul 1 in Billboard, oricum, asta era ceva normal pentru un album Van Halen in vremea aceea. Dar, sub aparenta comerciala, de hard rock usurel cu refrene melodioase si dublaje vocale popiste (Poundcake, Runaround, Top of the World, The Dream Is Over), se petrec si chestii mai putin previzibile. Pleasure Dome e un experiment riscant, dar reusit, iar superhitul Right Now (apreciat de Pepsi si de John McCain) combina inspirat pianul si chitara. Judgement Day (remember Topul Hard'n'Heavy de pe Radio Nova 22) e NWOBHM curat pina aproape de refren, iar Spanked aminteste de obraznicia blues-ista a primelor albume Van Halen, pe care dadea din buric David Lee Roth. La nivelul versurilor, obraznicia are o prezenta consistenta: in afara de Spanked, pline de aluzii senzuale sunt si Poundcake si Runaround; dar nu si In 'n' out, (titlul, aparent, cel mai sugestiv, nu?) care are chiar un subiect serios: e vorba despre faptul ca te costa mai multi bani sa iesi din viata (sa mori), decit sa intri (sa te nasti). Deci si la nivel de versuri, ca si in cazul muzicii, atitudinea e ambigua: baietii dau impresia unor tipi pusi pe distractie, dar care totusi, se mai opresc cind si cind si mai emit cite o cugetare despre probleme sociale si politice.

Nimic nu imi este insa ambiguu cind ma gindesc sa notez F.U.C.K.: are un singur punct slab: Man on a Mission. In rest, numai  superhituri, hituri si piese cum multe trupe si-ar dori sa aiba, barem cite una pe disc, si tot ar fi multumite.

Klawz Nota: 9.5