MANNHAI - Hellroad Caravan

Nume sonore dar, insa, aproape necunoscute, aceasta formatie contine. Am zis "aproape" ca poate cineva si-l mai aminteste pe vocal, fost membru Amorphis, fost membru Ajattara. Acum stoner. Adica fuckin' hi. Si pe atunci tot stoner. Dar nu stiam noi. De fapt, intotdeauna am sesizat la Amorphis ceva influente fumigene. Nici o problema in asta. Ei macar au un nume care descrie stilul acesta, izvorat din impreunarea ierbii (de calitate) cu hartia. Noi ne multumim sa il bagam tot la "alternativ", ca altfel ar trebuia sa-l fi numit "fript" si nu mai suna bine. Marea caracteristica pozitiva a acestui stil, in comparatie cu celelate “metale”, este consecventa. A stoner este si va ramane a stoner. Mai calca el un pic prin stratul cu doom, dar imediat mai ruleaza una si revine.

Deja la al patrulea album (trebuie sa recunoastem ca nu-i prea greu sa scoti asa ceva) trupa se apropie, cu ajutorul acestui LP, din ce in ce mai tare de mentorii lor (prea vizibili) Monster Magnet. Cale lunga, insa mai este, pana la acel Powertrip. Tre sa fii american pentru asa ceva, domne!
Fara prea mari veleitati tehnice, dar cu o linie destul de concreta si cu un ochi (sau o ureche) bine aruncate si peste gardul lui Cathedral si beneficiind de un tonus pozitiv, Mannhai (sa nu uitam, totusi, ca-s finlandezi) au reusit sa scoata ceva inchegat si asta pe un taram fara prea mare traditie pentru. ei. Din pacate, nu au reusit sa evite ceea ce Wyndorf & co. au reusit: monotonia deranjanta, pe care parca acest stil ti-o inoculeaza daca nu esti un pic alert. Si cum naiba sa mai fii alert cand tu intentionezi chiar opusul. Nici chiar berea rece “de a doua zi” nu va mai reusi sa faca din tine un al doilea Steve Vai. “De fapt la ce ne foloseste un Steve Vai cand noua ne-a placut mai mult Hendrix !? Ne-a placut de el, ca ce facea pe chitara îi prea greu pentru noi”.

Revenind la album, putem desprinde doar hitul Spaceball (parca am mai auzit chestia cu “space” undeva ...) care este sustinut de un videoclip si Back in the Red care este ceva mai vioaie si atipica. In rest… peste tot gasim solouri un pic prea copilaresti si un pic prea influentate de Phil Cavaino si tobe strict de acompaniament. Este o muzica conceputa special pentru scena (de club) si sunt sigur ca vor face impresie in cadrul turului european alaturi de Truckfighters.

Tragand linie, Hellroad Caravan este genul de album care nu deranjeaza pe nimeni, dar nici nu va propulsa trupa deasupra norilor, dar care va ramane intotdeauna o incantare pentru fani si ii va binedispune pe ceilalti.

Hellraiser Nota: 7