ALTAR - Mantra

Cand o trupa implineste 20 de ani si ai norocul sa-i faci o recenzie, e foarte greu sa te detasezi de sentimentul de respect fata de oamenii din respectiva trupa. Mai ales cand acesti oameni s-au tinut cu dintii un stil devenit mai putin popular (la un moment dat chiar nepopular) si au ales sa ignore posibilitatea de a scoate bani, infiintand o formatie numita, de exemplu, Talisman.
Observati ca n-am spus nicaieri “din Romania”. Altar e o trupa careia nu trebuie sa-i adaugi aceasta  mentiune - o indulgenta pe care o ai de regula cu fotbalistii care iti plac, dar despre care stii ca nu-s buni de Liga Campionilor: “omul e tare... pentru Divizia A”. Am vazut prestatii live ale clujenilor – si in fata a mii de oameni, si in fata catorva sute – si va spun onest ca s-ar descurca bine pe orice scena europeana.
Cronica asta e, deci, greu de facut in ton neutru. De-aia am inghesuit exercitiul de admiratie la inceputul textului si mai voi raporta la acest album ca un om cu o usoara dereglare emotionala, incapabil sa simta respect (joc de cuvinte neintentionat, haha).
Mantra e categoric un album thrash. Pasajele din alte genuri, de care membrii trupei amintesc in interviul de pe Metalfan, exista, dar au pondere prea redusa ca sa faca din acest opus unul experimental.
Prima supriza placuta a fost ca basul se aude clar si distinct, lucru pe care il apreciez la orice trupa de thrash (poate si pentru ca la favoritii mei, Overkill, DD Verni are un cuvant greu de spus). Imi place cand basul e tratat ca o chitara ce este si nu ca o subchitara – cum trateaza romanii un subofiter sau subinginer. Iar daca va place si voua, de asta o sa aveti parte din plin.
Al doilea punct tare al albumului e vocea lui Andy Ghost, la fel de ampla si energica. Andy nu se ascunde in spatele unui model pe care il stapaneste bine, cum se intampla de obicei cu vocalii care imbatranesc si se tem ca se fac de ras. Ma rog, avand in vedere varsta de la care a inceput sa cante “a imbatrani” e deplasat, dar intelegeti... Si versurile, de care il banuiesc responsabil in mare parte, sunt la fel de energice si de directe.
E, si acum vine partea fara surprize. Riff-urile pe care le-am mai auzit, piesele despre care am impresia ca le-au cantat alte formatii – e ceva foarte familiar in albumul asta. Si nu in sensul bun al cuvantului. Cred ca as fi trecut foarte usor peste asta, pentru ca in lumea in care ideile circula cu multi MB pe secunda e greu sa fii original. Am vazut nu stiu cate companii “inovatoare” care au pe usa postere mari cu “Talent imitates, genius steals” sau alte prostii din astea. Deci nu m-as fi cramponat deloc de cat de auzite sunt riff-urile de pe album. Numai ca am auzit piesa Mantra si m-a spart. Normal, nu pot sa va spun ca n-am mai auzit ceva ca melodia asta – probabil mai sunt zeci si zeci.
Dar, daca as putea fi medium si as lasa vocea lui Rugina sa vorbeasca prin mine (ce pacat ca nu mai ai timp de cronici, Rugina!), as spune ca e catchy, cu mult groove si balans si, in general, are tot ce trebuie ca sa declanseze un macel in concert.  Mantra este, cum ar spune tinerii de la mine de la serviciu, BELEA!
Dupa aceea normal ca urmeaza o linie de piese compacte, solide, exact cum te-ai astepta de la niste muzicieni cu experienta celor de la Altar. Nu ai ce sa reprosezi unor piese ca Make Yourself Heard sau War for Respect (hei, ceva riff-uri punk, excelent!) . Fight, Invasion si Mayday sunt directe, clare si la obiect, cu o atitudine demna de Biohazard.
Avem si treceri interesante intre piese (de la Disaster la Never Back Down, de exemplu), si un outro care incheie albumul ca la carte. Si atunci, care e problema, Tzugule? Cum de te iei tu de unul din cele mai bune albume de thrash scoase de la Revolutie incoace? Care e treaba?
Ma iau, in continuare ignorand ce inseamna Altar pentru muzica rock de la noi si de aiurea. Pentru ca am auzit Mantra si mi-am dat seama ca se poate mai bine. Nu pentru ca dramba e un instrument dacic (nu imi trebuie neaparat un Negura Bunget al thrash-ului), ci pentru ca Mantra e o piesa care poate sta in orice playlist al unui radio de rock din lumea mai civilizata. Stiu ca cei de la Altar urasc presa (da, am fost la concertele alea din Polivalenta in care injurati ziaristii). Cu atat mai mult presa facuta de amatori, cum suntem noi.  Dar daca un ziarist amator ar avea dreptul sa decida viitorul formatiei Altar, el ar zice “Mai multe ca Mantra, va rog!”.

Tzugu Nota: 7.5