POWER QUEST - Master of Illusion

Cind nu e Sonata Arctica, e Helloween si cind nu e nici Helloween e Axxis. Si de restul, dati-mi niste Stratovarius.

Uite-asa puteam sa rezolv in 2 timpi si 3 miscari aceasta recenzie, dar se supara Dragos pe mine, care mi-a incredintat soarta acestui CD, poate se supara si Napalm Records. Dar, mai ales, insemna sa trec cu vederea cel mai tare voice-over ever. Incepind cu piesa a 3a, vine un nene si ne citeste asa: "You are listening to..." Pauza. Si in secunda de liniste care urmeaza mi-l inchipui cum injura in gind "ce mama dracului ascultam, frate am uitat complet, incredibil!... Aha!!! Mi-am amintit" si revine "Master of Illusion, the new album from Power Quest!" Dar baga omul o pronuntie de-aia cu accent britanic fortat, de zici ca are un creion in gura cind vorbeste. Deci voice-overul asta nu numai ca nu e enervant, ba dimpotriva, ma buseste risul cind il aud. Genial.

Nu apucasem sa ma informez in legatura cu trupa inainte sa ascult CDul, asa ca dupa cum se prezinta coperta si  piesele la primul impact, am crezut ca baietii sunt debutanti. Ca sa aflu ca asta e al patrulea album si ca la ala din 2003 avem recenzie pe Metalfan! Cam nesigure si naive piesele pentru o trupa cu atita experienta, prezentind o lipsa de identitate destul de evidenta si niste incercari prea timide de a o cauta. Influentele pe care le-am insirat mai sus se aud foarte clar la nivel de structura a pieselor, de linii vocale si de solouri de chitara. Totusi, ele nu sunt decit rar deranjante, per total nivelul albumului este unu mediu, agreabil pentru urechile fanilor metalului melodic cu insertii serioase de clapa. Sunt si piese fade, dar sunt si sclipiri, ca de exemplu hiturile Human Machine si I Don't Believe in Friends Forever.

Alta chestie interesanta este ca, desi dupa nume si coperta kitsch-oasa s-ar putea crede ca baetii sunt cu dragonii si cu barbarii pieptosi, ei bine, nu sunt! Pe acest disc, se lasa cu reflectie si introspectie asupra problemelor societatii actuale, cuvintul TV apare de cel putin doua ori, relatiile interumane si problema mediului sunt subiecte privilegiate. Si nici in ceea ce priveste muzica opusul nu este chiar ce v-ati astepta si ce m-am asteptat si eu sa fie: nu e rapid, cu trase de par, monoton si nici simfonic. Ritmurile variaza, solourile favorizeaza expresivitatea si nu viteza iar clapele, care sustin liniile melodice principale foarte des, au mai degraba influente pop decit clasice si sunt foarte rar bombastice. In principal se mizeaza pe melodie si, de cele mai multe ori, alegerea e justificata. Astfel ca pina la urma chiar si piesele trase la xerox dupa trupele preferate incep sa se faca placute.

Am ascultat discul asta toata saptamina trecuta in masina, in weekend am oprit CDplayerul si marti i-am dat iar drumul. Si ce credeti? Daca pina atunci ma gindeam sa ii dau 8, cind l-am regasit, am plusat instant cu 0.5! Deci bagati-va ca merita!

(+) vocea, solourile, melodia, unele dintre refrene
(-) influente prea evidente, citeva piese sub medie

Klawz Nota: 8.5