GOTTHARD - Need to Believe

Prietenul la nevoie se cunoaste. In aceste timpuri grele de criza si necaz, cine este alaturi de voi? A? Aud? Gotthard sunt. Cu o vorba buna care sa va incurajeze: aveti incredere si veti razbi. Trebuie sa credeti si veti reusi. Need to Believe, fratilor, asta e solutia crizei. Gotthard sunt alaturi si de cei dezamagiti de panaramele ce au tinut loc de coperti de disc pina acum: in sfirsit, anul asta pun peste CD un desen cu sens si care mai si intareste mesajul titlului. Ce vreti mai mult? Ce? Un album mai bun ca Lipservice? Da, ati vrea voi si as vrea si eu, dar deocamdata nu se poate.

Need to Believe nu numai ca nu e mai tare ca Lipservice (2005), ci e mai slab si ca Domino Effect (2007). Cei care habar n-au despre ce vorbesc, sa nu se alarmeze: simplul fapt de a compara un disc cu cele doua amintite mai sus ar fi deja un compliment pentru 90 % din trupele de hard rock de pe scena actuala. Deci Need to Believe risca sa dezamageasca doar pe cei obisnuiti cu ce poate Gotthard. Si chiar si asa, riscul nu e mare. Dar trebuia sa-mi spun supararea din capul locului, ca sa o dau la o parte si sa ma pot concentra pe alte aspecte.

Domino Effect a manifestat niste usoare tendinte experimentale pe care baietii le-au uitat insa pina sa se apuce de prezentul album. Deci avem acelasi hard rock super-melodic, cu baza in refrene de neuitat si ritmuri pe care le bati cu piciorul fara sa-ti dai seama. Doua piese afiseaza armonii orientale (Shangri-La si Unconditional Faith) si unul dintre chitaristi a (re)descoperit pedala de wah-wah, dar astea nu-s probleme de care sa facem prea mult caz, nu aduc diferente semnificative fata de soundul clasic Gotthard. Si nici nu ar fi trebuit sa va asteptati la asa ceva. In schimb, aveati tot dreptul sa va asteptati la niste piese care sa va trinteasca pe spate cu tot cu scaune, banci, fotolii, canapele, saltele relaxa, ladita de bere sau cutia de carton; sa va faca sa sariti din bascheti, adidasi, conversi, bocanci, papuci, espadrile, ciocate, role sau cizme de cauciuc; sa va sara din cap basca, sapca, fesu cu ciucur, casca de protectie, bandana sau boneta. Sau ceva cit de cit apropiat. Ca s-o scurtez, pentru ca vad ca incep s-o lungesc, citeva piese se apropie de nivelul asta, dau impresia ca o sa reuseasca sa-l atinga, dar nu concretizeaza. O fi din cauza asteptarilor inalte, o fi din cauza ca or fi fost albumele dinainte prea bune, sau poate am ascultat prea multe pe genul asta si m-am plictisit, nu stiu de ce, dar pina la urma discul asta nu reuseste sa ma convinga. Sa zic in sinea mea, sau, de ce nu, chiar cu voce tare: Da dom'le!!! Ma binedispune, ma face sa topai si sa fredonez, dar asta nu e nimic nou, nu e chiar atit de greu sa gasesc un album cu asa efecte secundare. Intr-o oarecare masura, stiu si de ce: are vreo patru piese subtirele, printre care o balada, capitol la care ei obisnuiau sa nu prea dea gres, dar de data asta, Tears to Cry mi se pare banala, trasa in jos si de niste versuri cam confuze: cica tipu' nu stie de ce a plecat gagica, dar deplinge faptul ca a plecat fara sa apuce sa-si ceara scuze; pai pentru ce sa-si ceara scuze, daca nu stie de ce a plecat? e ceva ce-mi scapa. In schimb, cealalta balada, Don't Let Me Down, e corespunzatoare. Si la fel as aprecia si pe Unspoken Words, Unconditional Faith (a cerut-o Uwe B?ll pentru un film despre box), Right from Wrong si Ain't Enough (unul dintre cele mai tari bonus trackuri ever). Iar per total, albumul l-as aprecia ca pe unul cu care Gotthard pot sa iasa in lume in 2009 fara jena, dar sa nu isi faca iluzii ca or sa ramina printre sefii de scoala daca se multumesc cu asemenea productii.

Klawz Nota: 8.5