SIRENIA - Nine Destinies and a Downfall

"Gothicul loveste din nou, maestrul Morten Veland revine in forta, scena gothica are un nou rege!"

As fi vrut sa incep asa cronica, fara ghilimele insa. Din pacate, maestrului i s-a uscat cerneala in calimara, si, in ciuda tuturor semnelor prevestitoare de rau, a zgariat cu penita pe portativ, noua piese, din care nici macar una nu v-o pot recomanda.

As putea, vorba unui prieten, sa construiesc o compilatie cu cateva pasaje de pe ici colo, si sa o intitulez: "3 minute bune cu Sirenia in anul 2007".

Pentru a nu exista nici un dubiu, va rog incepeti auditia cu The Other Side, o piesa cu inceput disco, cu sintetizator si cu o urma palida din vechea trupa Sirenia: un cor, ceva rifane babane pe undeva. Cum poti totusi sa canti atat de lipsit de pasiune, de miez, atat de putin convingator? E totusi gothic nu pop pe Atomic!

Ehh, ajunge cu descarcarile nervoase, pana la urma, dracul nu e atat de negru. Pun Seven Keys and Nine Doors, si la inceput parca ascult Oldfield cu al sau Five Miles Out. Si ajungem la cele doua bube ale albumului: inspiratia lui Morten si vocea planturoasei Monika Pedersen. Avand in vedere ca la fiecare album au schimbat vocalista, despartirea de Henriette Bordvik nu mai e atat de dureroasa, desi pe Elixir mi s-a parut extrem de potrivita. Ciudata este insa alegerea Monikai, deoarece, desi nu este o voce proasta, nu se potriveste deloc cu emotia si gravitatea pe care trebuie sa o aiba o prezenta feminina in rockul gothic actual, cel putin in opinia mea. In contrast, vocea ei este de multe ori agasanta, enervanta, parca doreste sa te scoata din minti (si imi place asta, dar nu pe albumul asta). Imi aduce aminte uneori de Liv Kristine, pe anumite piese in care tot asa, te inebuneste cu pitigaiala ei :).

In rest, album este atat de fortat gothic, incat stau si ma intreb de ce Morten a bagat growl si nu a cantat normal, era mult mai in tema cu albumul. Asadar, avem ceva growl, voce feminina, coruri, ceva rifane, ceva clape, dar totul parca este prea moale, parca cineva le-a impus sa cante asa, si nu au avut nimic de zis.

Stiu ca multora nu le-a placut An Elixir for Existence, eu insa il consider un album foarte foarte bun si de aceea sunt bland cu Nine Destinies and a Downfall: anumite stachete nu prea pot fi depasite.

Pop-gothic for the win!

SkyDancer Nota: 7.5