SPOCK'S BEARD - Octane

Ma gandeam cum sa incep aceasta recenzie in asa fel incat sa va impresionez din prima. Ma mananca undeva si intru pe pagina oficiala a celor de la Spock's Beard, la sectiunea FAQ (frequently asked questions, nu fuck you!), in speranta ca aflu ceva cu care sa va las ca la dentist.

Cand colo, raman eu cu gura cascata larg de tot cand vad lista artistilor si trupelor cu care au colaborat (compunand sau numai inregistrand) cei 4 muzicieni. Genesis, Tears For Fears, Sheryl Crow, Glen Hughes, Phil Collins, Eric Clapton, Barry White, Kitaro, Aretha Franklin sau Dionne Warwick constituie doar o mica parte dintr-o lista garnisita cu nume mai mult sau mai putin cunoscute.

Despre Octane, ultimul album de studio al americanilor, ce poate fi de spus? Pai in primul rand coperta mi se pare cam nepotrivita, avand in vedere ce e in interiorul cd-ului. O avea cifra octanica de-a face cu faptul ca discutam despre cel de-al optulea produs Spock's Beard, o mai avea legatura si cu faptul ca ne va alimenta cu energie exact asa cum o pompa de benzina alimenteaza o masina, dar. e totusi un album de rock progresiv. Ma rog, poate ca nu am inteles eu conceptul sau poate ca eu as fi facut lucrurile altfel.

Din punct de vedere al tehnicii individuale nu este absolut nimic de obiectat, pentru ca avem de-a face cu niste instrumentisti care in decursul carierei lor au demonstrat de fiecare data ca pot interpreta ireprosabil orice fel de muzica.

Daca bateristul si basistul par cat de cat ai umani (asta si datorita faptului ca mai mereu sunt in fundal), cu Alan Morse si Ryo Okumoto exista dubii serioase precum si multe intrebari referitoare la o eventuala origine extraterestra a acestora.

Aproape ingrozitor e faptul ca partituri complexe si alambicate se interpreteaza cu o usurinta debordanta, creand aparenta inselatoare ca muzica Spock's Beard este una simpla si lejera.

Nu stiu daca Octane se ridica la inaltimea unor Snow sau Day For Night, si pana la urma nici nu stiu cat de relevant este acest aspect in economia recenziei de fata (hai ca ai zis-o, frate!!!). Cert este ca el reprezinta solutia perfecta pentru mai multe categorii de ascultatori si anume : amatorii de muzica progresiva, iubitorii de rock melodios, rockerii de peste 35-40 de ani (albumul are un superb aer saptezecist) si instrumentistii care cauta un motiv pentru a se lasa de muzica si nu il gasesc.

Cei care proslavesc undergroundul, amatorii de fiori intunecati si malefici ai mortii precum si sectantii trv kvlt sa stea departe de acest album, ca nu-i de nasul lor. Si viceversa.

Sake Nota: 9