GOD IS AN ASTRONAUT - Origins

Cine spunea ca 2013 este un an slab ar trebui, printre altele, sa mai asculte niste muzica si sa nu se raporteze numai la acei "clasici” care si-au spus de mult ultimul cuvant. Iata ca astronautii revin in prin plan cu un superb material discografic, numit Origins. Spre norocul nostru, publicul roman a avut placerea de a-i vedea de doua ori la lucru pe acesti uimitori baieti, dandu-ne astfel seama ca universul din care facem parte nu se invarte doar in jurul metalului, asa cum tindem sa credem in prima faza, ci si in a altor subgenuri ale muzicii rock (si nu numai), fie el si post.

Aflati in fata celui de-al saselea album de studio, cei de la God Is An Astronaut ne prezinta aceleasi sonoritati cu care am fost obisnuiti de-a lungul celor 10 ani de existenta discografica. Totusi, acum avem parte de un post-rock ceva mai catchy, foarte melodic, si cu multe elemente metalice. Daca pe anterioarele discuri am avut si parti de voce fara versuri (adica doar cu o linie melodica a vocii puse pe un microfon sintetizat), de aceasta data in muzica trupei au fost introduse si versuri... cam distorsionate ele, dar totusi versuri. Desigur, nici acum nu am "scapat" de vechile parti vocale - care se imbina atat de bine cu restul intrumentelor, in special cu sintetizatoarele, incat cu greu iti dai seama ca respectivele sunete aditionale sunt facute de o voce umana.

Pana la anteriorul album, Age of the Fifth Sun, irlandezii au format un trio de succes, cu cei doi frati Kinsella - membri fondatori, alaturi de Lloyd Hanney - in spatele tobelor. Iata ca odata cu Origins in formatie a aterizat atat un nou chitarist, cat si un clapar, devenind un veritabil cvintet. Aceasta schimbare se simte din plin, deoarece muzica cosmonautilor nu mai este atat de "bruta", asa cum am simtit-o in trecut, ci una unde fiecare component isi aduce o contributie evidenta, un lucru de care trupa avea nevoie, in special atunci cand isi prezinta muzica in concert.

Nu as putea spune despre Origins ca este cel mai bun album al formatiei, caci cu greu ma pot debarasa de All Is Violent, All Is Bright (2005) sau God Is An Astronaut (2008) - doua discuri de pus in rama, insa chiar si asa, avem parte de un material de exceptie din toate considerentele, mai ales ca, de aceasta data, au fost aduse multe lucruri noi in muzica trupei. Desi, cel putin la prima vedere, numele grupului ar putea fi interpretat ca fiind unul blasfemic, pot spune fara nici un fel de retinere ca muzica celor cinci irlandezi este intr-adevar una dumnezeiasca. Iar cine nu a ascultat inca asa ceva ar face bine sa nu mai stea pe ganduri, mai ales daca este amator de chestii instrumentale, progresive, post, math sau alte dubiosenii de acest gen, fiindca sigur va avea parte de niste surprize extrem de placute.

Fantotzii Nota: 9