YNGWIE MALMSTEEN'S RISING FORCE - Perpetual Flame

Trei ani au trecut de la Unleash the Fury - incidentul aerian si albumul care ii poarta numele. Cum il regasim pe Malmsteen? Burtica a redevenit rotunjoara (nu va lasati pacaliti de coperta); pe pieptisoru-i dezgolit odihneste niste ditamai lantisoarele aurii cu cruciulita, iar cadranul ceasului e acelasi, inconjurat de juma' de kil de aur. Arpegiile si armonicele sunt si ele la locul lor. Cine a disparut din peisaj? Pai, in primul rind, vocalistul Doogie White. Malmsteen explica evenimentul in felul urmator: pai, sa vedeti, in timp ce scriam piesele, mi-am dat seama ca sunt ale dracu de heavy. Mda, si mi-am dat seama ca am nevoie de un alt vocalist, care sa le poata cinta. Pentru cine sta sa-l asculte, aparitia lui Tim Ripper Owens (Beyond Fear, ex Judas Priest, ex Iced Earth) pare o urmare logica. Pentru cine sta sa asculte albumul care a rezultat, Perpetual Flame, e abureala.

Ca fan ai ambilor indivizi, eram foarte curios de combinatia Malmsteen/Ripper. Dupa ce am tras mai multe ture discului sunt usor dezumflat. Atmosfera generala de mediocritate se prelungeste si peste partiturile vocale. Ripper este tinut in lesa, din scurt, depersonalizat, facut sa sune in linia generica a vocalilor Malmsteen. Nu mai simt la el clocotind dementa controlata, mustind expresivitatea. In rest, daca mai conteaza, totul e ok. Baga mai mult falsetto, mai rar pe voce grava, si cind o face, contrastul e atit de brutal intre ele, incit imi aminteste de King Diamond. Pe Red Devil seamana mai tare cu Halford decit pe vremea cind cinta la Judas Priest. Nu cred ca Doogie White ar fi intimpinat vreo problema cu materialul de fata si prin asta nu vreau sa zic ca el ar fi un vocal de mina a doua.

Piesele sunt decente - cele cu voce; plicticoase - cele instrumentale. Malmsteen zicea pe undeva printr-un interviu ca bucata numita Caprici di diabolo e cea mai dificila chestie pe care a cintat-o vreodata. Asa, si? Personal, zau daca as putea sa-l contrazic, dar problema ma lasa rece, ca si piesa. Am ascultat si eu Paganini, la viata mea. Ii zic sarumina lui Malmsteen, pentru ca datorita lui l-am ascultat, ca ii multumea prin bookleturile cdurilor. Deci am idee ce inseamna chestii dificil de cintat. Dar, sa ma scuze Yngwie, uneori poti sa fii dificil si plicticos in acelasi timp. Lament, una dintre celelalte instrumentale, imi suna cunoscut, am mai auzit-o sigur pe alt album de-al lui. Iar solourile... incep sa-mi dea dureri de cap. Am impresia ca obsesia lui pentru viteza s-a agravat. Asta nu ar fi o problema daca nu ar neglija feelingul pina la ignorare. Solourile lui au devenit doar niste galagie rapida. Gal-gal-gal enervant.

Era o vreme cind ziceam ca Malmsteen e cel mai tare chitarist din lume pentru ca, pe linga faptul ca e foarte rapid si a inventat un subgen, are feeling si e un excelent compozitor. Ei, vremea aia a trecut. Nu zic ca sunt chiar atit de dezamagit de Perpetual Flame incit sa ma duc si sa arunc pe geam toate CDurile cu Malmsteen din biblioteca. Ci doar atit cit sa nu-l mai ascult dupa ce termin de scris cronica. Nu e prost, ci inutil. Bate apa-n piua fara stil, adica fara inspiratie. Limitele stilului in care se invirte Malmsteen de atita amar de vreme imi devin deranjant de evidente pe acest disc. Facut dupa tipar: citeva piese rapide, citeva de ritm mediu cu baza pe clape, citeva instrumentale si o piesa pe care Malmsteen se da in stamba facind si pe vocalul - un soi de blues supersonic cu voce intre Hendrix si Uli Roth. Eleventh Hour face o mica nota discordanta prin aranjamentele sifonice si breakurile care ii dau o tenta prog. Red Devil e si ea o piesa mai rar intilnita la Malmsteen. Nu neaparat pentru ca zici ca e scrisa de Judas Priest ci pentru ca are o armonie de chitara din putine note si chiar functioneaza, e catchy si eficienta. Si povesteste, desigur, despre un Ferrari de la el din garaj.

Problema lui Perpetual Flame e ca ai impresia ca l-a mai scos deja, si nu numai o data. E placut totusi, nu deranjeaza la ureche, daca reusesti sa te convingi sa ii dai drumul. Ei, aici e problema. Ma intreb care ar fi argumentele? Mai ales cind vezi o asa coperta cu par pe piept, de zici ca e inspirata de o poza promotionala cu baietii de la Manowar?

Klawz Nota: 7.5