PLACE VENDOME - Place Vendome

Draga cititorule (scuze daca sinteti mai multi) vreau sa-ti spun ca daca ai rupe o scindurea din gard si mi-ai trage una sanatoasa dupa cap cu dinsa, ai putea vedea pe viu reactia pe care am avut-o la primul contact cu acest album. Daca m-ai tine apoi cu nasul intr-o cutie cu vopsea pret de citeva minute bune, ai putea sa vezi cu ochii tai zimbetul de tantalau care mi-a inflorit pe buze cind am auzit vocea lui Kiske pe Cross the Line. Deodata, ca in filmele nominalizate la Oscar pentru efecte speciale, totul s-a aburit asa in jurul meu si aveam iar saispe ani si o colega de clasa copiase versurile de la Keeper II cu mina ei de pe coperta unui vinil si mi le adusese mie si eu eram convins ca trupa mai tare ca Helloween si vocal mai bun ca Kiske nu va mai exista vreodata. De-aia am si hotarit ca daca voi fi avut vreodata un ciine, sa-i spun Kiske.

Ehe, anii au trecut si drumurile pe care au apucat-o si Helloween si Kiske cu Supared-ul lui dupa ce s-au despartit nu au mai fost cele pe care stau eu cu ochii sa vad cine mai trece. Si deodata, pe cine vad ca apare deodata dupa cotitura? E chiar el, Kiske, mai in forma ca oricind sub tricoul cu Place Vendome. Si sa vezi ce ironie. Cu el sint fostii colegi ai lui Deris, actualul vocal din Helloween. Dupa mai bine de 10 ani, Pink Cream 69 se razbuna.

La prima ascultare vocea mi-a captat toata atentia, am povestit deja, cu scindura si cutia de vopsea, mai clar de-atit nu pot descrie ce impresie mi-a facut. Dupa ce m-am dezmeticit un pic, am inceput sa ascult si restul. Daca era un pic mai hard si un pic mai heavy, cum e, de exemplu, Cross the Line era perfect. O foarte buna piesa de deschidere, care sta ascunsa citeva secunde dupa un intro pe clapa si apoi sare pe tine. Cam cum se auzea pe albumele Ozzy si Whitesnake din 87-88 sau Ten din 92-93. Din pacate, insa, riff-urile sint cam rare, in afara de prima piesa, mai invioreaza Place Vendome, care are un ritm cam rock'n'roll, Magic Carpet, care se duce inspre AOR si Sign of the Times, careia clapa lui Gunther Werno ii da o usoara nuanta de progressive rock. Se prefera tempo-uri medii si chiar lente, care lasa prim planul vocii si armoniilor vocale care sint lucrate cu grija. Nu se pierde vremea cu aranajamente elaborate sau pasaje instrumentale complicate, piesele sint simple si la obiect. Obiectul fiind refrenele care nu dau gres si te fac sa misti din mijloc si sa cauti versurile ca sa le poti fredona. E destul ca sa-l faca un album bun? Da, pentru ca e pretextul intoarcerii bostanului ratacitor spre zona rockului mai mult sau mai putin metalic (deocamdata prea putin), de care acum se leapada, desi ea l-a facut ceea ce este.

PS Sper ca, draga cititorule, sa ma crezi pe cuvint si sa nu imi aplici vreunul din tratamentele de mai sus, doar pentru a verifica.

Klawz Nota: 9