PAIN - Psalms of Extinction

Am asteptat cel de-al 5-lea album de studio al lui Peter Tägtgren sub titulatura Pain ca pe o mana cereasca.
Imi placuse mult precedentul Dancing With The Dead (2005), cu tot cu inspirat alesul videoclip la Bye/Die. Si eram curios cum o sa continue Peter proiectul sau industrialo-electro-gothico....., dupa ce a facut minuni cu Hipocrisy pe Virus.
Dancing... e greu de batut, dar Psalms of Extinction il bate. Nu numai ca invitati (Mike Dee de la Motorhead bate pe Zombie Slam, Alexi Laiho canta pe Just Think Again si Andres Iwers de la In Flames da cu basul pe alte doua piese), ci si ca productie si compozitie.
Ca productie Psalms... e ceva mai „aspru” decat opus-ul precedent si asta il face mai atractiv si mai emotionant. Iar ca si compozitie, cred ca fiecare dintre piese ar fi putut fi lejer un single. Poate doar lentul Just Think Again n-ar fi fost potrivit in postura asta. Pana si cover-ul Play Dead (dupa antipatica – pentru mine - Bjork) suna extraordinar si respecta perfect intentia maniaco-depresiva a norvegiencei, dandu-i in acelasi timp si un feeling de (nu radeti!) reflexivitate a la Depeche Mode. Lui Walking On Glass si lui Bitch le-ar fi stat bine pe un album Nine Inch Nails (poate chiar mai bine decat unor piese de pe ultimul NIN), iar Save Your Prayers si Play Dead ar fi putut fi ale celor de la Depeche Mode, daca cineva le-ar fi injectat englezilor virusurile turbarii si metalului simultan. Zombie Slam e un Sisters Of Mercy dopat cu anabolizante metalice, si poate (hai, poate...) Nailed To The Ground poate fi suspectata de o combinatie de riff-uri si clape asemanatoare cu Rammstein.
Dar absolut totul, totul e integrat foarte coerent in stilul Pain conturat atat de bine pe ultimele 2 albume. Ca bucati preferate din album, am doua trilogii care ma urca efectiv pe tavan: Psalms Of Extintion/Cloud Of Extasy/Play Dead si Walking On Glass/Bottle’s Nest/Bitch.
Ca de obicei, despre un album bun nu poti s-o lalai la nesfarsit. Nu imi ramane decat sa va recomand cu o cladura mai mare decat cea de la nivelul asfaltului zilele astea sa ascultati cel mai recent produs al domnului Tägtgren.
Un album pentru oamenii deschisi la cap care inteleg ca metalul va rezista si isi va recruta fani si prin aceste asa-zise „mezaliante” cu genuri comerciale cum ar fi electro-ul si gothic-ul. Un album pentru cei care vor adrenalina si depresie combinate in doze cantarite la fix de suedezul-minune care reuseste sa faca treaba excelente cu doua trupe si enspe colaborari in tot felul de proiecte surprinzatoare.
Am citit undeva ca Peter ar fi fost chitarist live pentru euro-dancer-ul E-Type. N-am stat sa verific daca e adevarat. Dar daca e, sa mor ca i-a folosit...
Un 10 pentru un album minunat de comercial si divers. Si un candidat serios la albumul anului in topul personal.

Tzugu Nota: 10