NEAL MORSE - Sola Scriptura

    Fara sa fiu neaparat un fan, am ascultat indeaproape produsele Spock's Beard, Transatlantic sau cele reunite doar sub numele de Neal Morse, asa incat interesul meu in acest album a fost destul de mare inca de cand am stiut ca va aparea. Dupa o prima ascultare cu multa lume care nu contenea sa comenteze in preajma, mi-am facut timp sa-l ascult de unul singur si a fost mult mai bine.
   Album conceptual, Sola Scriptura (nume care ar insemna cumva ca Scriptura e sigura cale) se leaga din punct de vedere liric de activitatea lui Martin Luther King, pastrand traditia temelor religioase pe care Morse le-a abordat mai ales in ultimii ani. De aici si influentele de gospel prezente pe alocuri in album, alaturi de toate celelalte elemente de prog-rock, fie al anilor 80, fie cat se poate de modern. Astfel, daca nu sunteti de acord cu continutul textelor, mereu contrversat, macar aveti ce asculta din punct de vedere muzical.
    Bazandu-se pe 3 superinstrumentisti (Myke Portnoy - tobe, Randy George - bas, Paul Gilbert - chitara), Neal Morse a reusit sa puna cap la cap ideile care fac din album, unul inchegat,  unitar, extrem de bie executat, dar si cu cateva momente de improvizatie in care fiecare instrument are loc sa isi faca de cap in voie. Pentru cei care au ascultat pana acum orice realizare ale celor  mentionati mai sus, stiu macar ca din punct de vedere instrumental, totul e fara cusur, atat pariturile cat si executia fiind la superlativ. In plus, toate se aseaza intr-un mix cu iz de anii '80 dar la calitatea lui 2007, care-ti da perfect posibilitatea sa asculti clar si definiti fiecare instrument dar si intregul, un intreg care, pe alocuri, pare sa fie produs de mai mult decat doar 4 oameni.
   Albumul e intens si etaleaza o mare varietate de emotii, trecand usor de la momente pop la pasaje furtunoase, de virtuozitate sau la refrene inaltatoare, bombastice, excelent armonizate, in special la nivelul vocilor, unde Morse se dubleaza singur in mici momente corale de mare efect. Cele 4 piese (cu exceptia Heaven In My Heart toate au cate 6 parti), totalizand aproape 80 de minute de muzica, desi lungi, nu au darul sa plictiseasca, sunt diverse, pastreaza atmosfera fara sa se repete si totul se leaga perfect.
   Cumva, e exact ceea ce mi-as fi dorit de la un album Neal Morse. Bine gandit, superb compus si excelent orchestrat, Sola Scriptura ii mentine lui Neal Morse aura de muzician complex (si un pic mistic), dovedindu-se o auditie intensa, placuta si pe alocuri emotionanta.

Cynyc Nota: 9