EUROPE - Start from the Dark

Cum povestea cu Popasul Azuga si anul de gratie 1988 v-am expus-o cu ocazia recenziei mele la de acum clasicul The Final Countdown, profit de faptul ca cei de la Europe au revenit dupa 13 ani cu un nou album (si ce album!!!) si am sa va mai mananc 2 minute cu o alta banala intamplare.

Era 1991 si am intrat intr-o consignatie din fata blocului meu, nu mai stiu cu ce ocazie. Acolo, intr-un vraf de casete raks expuse la vanzare era si Europe - Prisoners in Paradise. Am cumparat-o fara drept de apel. Trupa exista si scosese un alt produs, unul despre care va voi vorbi alta data. Momentul ala de bucurie nebuna a fost ceea ce am crezut multi ani (13 la numar) ca va fi ultimul dram de fericire in ceea ce priveste un nou opus al suedezilor.

Dar iata ca zvonurile cu care Klawz m-a innebunit tot anul trecut s-au adeverit si Europe lovesc din nou. M-am intrebat multa vreme ce titlu vor da albumului si cum va fi coperta, dar trebuie sa recunosc ca nu m-as fi gandit in veci la Start from the Dark si la un booklet pe a carui prima pagina troneaza o imensa cortina negru-bleumarin, sobra, cu falduri impietrite si intunecata.

Am facut marea gafa sa citesc cele cateva recenzii existente pe metalfan.ro si auzul unor cuvinte precum groove, stoner (fac ce fac si ajung iar la obsesiile lui Edlund) m-au speriat si m-au facut sa imi ridic o problema acuta: Ma', nu cumva nenorocitii astia au scos vreun album modern si lipsit de identitate, in dorinta de a recupera rapid marea de fani pierduti la debutul anilor '90?

Aveam sa gasesc raspunsul dupa vreo doua zile, la momentul in care, cu o emotie iesita din comun am apasat play. Got to Have Faith a debutat ciudat, cu un riff mai suparat decat ce au facut cei de la Europe vreodata, dar Joey Tempest nu si-a pierdut nici un dram din vocea sa calda si din engleza impecabila, interpretand maiestuos o compozitie din care nu lipsesc greutatea, melodia, feelingul, refrenele de neuitat si solourile atat de tipice trupei.

Cam pe linia asta se desfasoara tot acest album, cu cateva exceptii insa, compozitii ca Hero sau Settle for Love revendicandu-se mai mult, prin izul baladist si melancolic, la albumele solo ale lui Joey Tempest decat la vreun album anterior Europe.

Cum niciunul dintre cei 5 trupeti nu a stat degeaba in toti acesti 13 ani de respiro, formatia detine un tonus si o pofta de cantat de invidiat, lucru confirmat si de recenziile concertelor lor din ultima vreme care sunt in marea lor majoritate pozitive.

Ce m-a surprins foarte tare, pe langa greutatea destul de mare a anumitor portiuni de pe album, au fost textele care sunt extrem de serioase si se constituie intr-un veritabil "crez artistic" al trupei (We've got nothing to lose, we start from the dark; I got the feeling I can go that extra mile; I wanna reach the top; And if you stop us now it could get serious; Something has changed while I've been away) precum si rolul clapei, care daca inainte era destul de predominant, pe SFTD este un pic diminuat si detine mai mult un rol de coloratura si de sustinere a atmosferei.

Punctele forte ale acestui produs sunt si raman pentru mine naturaletea, sinceritatea si prospetimea. Suedezii nu se forteaza, totul este cantat simplu, direct si cu mare pofta, rezultatul fiind un produs de colectie, cu un farmec aparte, care aduce un suflu proaspat in metalul actual.

Sake Nota: 9