EVERGREY - The Dark Discovery

Pile sau talent?

Cam asta ar fi intrebarea romaneasca ce vine natural dupa ce asculti primul Evergrey. Te izbeste o interpretare degajata a melodiilor destul de complexe, paradoxal combinata cu un aer de eficienta din partea fiecarui instrument in parte (hm... poate clapele fac exceptie), plus ambitia de a demonstra ca treaba e serioasa. Si aici imi vine in minte o replica a unui brezean de-al meu, care a fost chitarist in trupe mai mult (de fapt, mai putin) cunoscute de la noi. Ascultam primul Ugly Kid Joe (care intr-a 10-a mi-a placut la nebunie); mi-am exprimat entuziasmul ca atare, la care el mi-a zis dispretuitor: %u201Cda-i dreaq, ma, tu n-auzi ce bine canta astia?! cred ca repeta de vreo 10 ani impreuna%u201D. Ca si cum ar fi fost ceva rau...

In aceeasi maniera, incep si eu sa-i suspectez pe Evergrey. Sunt din G?teborg, cantau deja impreuna de 2 ani si se mai si imprietenisera cu Andy La Rocque (ex-King Diamond, ex-Death, ex-celent muzician:). Si atunci, nu era cam pus pe tava albumul asta?

Nu chiar... Succesiunea primelor trei piese ne spune altceva. Vocea lui Englund si riff-urile chitarilor au distinctivitate, unicitate. Probabil ca Andy La Rocque si Mattias la Eklundh (liderul celebritatilor locale Freak Kitchen) contribuie la acest inceput in forta, dar compozitia e totusi a celor de la Evergrey.Ok, As Light Is Our Darkness nu mai e acelasi lucru, dar nu e cazul sa fiu prea mofturos. Ma refugiez repede in Beyond Salvation (n-a fost un joc de cuvinte). Closed Eyes e cam lunga, dar de-aia exista Trust And Betrayal si Shadowed %u2013 un duo energic. When The River Calls e... ook, dar For Every Tear That Falls nu ma convinge deloc;  da, stiu ca e prototipul baladelor Evergrey, dar nu-mi spuneti ca minunatul catren

Can%u2019t you see my tears
I see your crying
And I have tried to forget
You'll always be in my mind

nu e mai mult o vrajeala de la Tom la Catrina decat un crez muzical adevarat. To Hope Is To Fear incheie albumul intr-o nota binevenit de puternica, chiar si cu pasajele mai lente de la pre-refren.

Concluzie: treaba buna, ajutata de factori externi, dar peste ce a scos majoritatea trupelor din perioada aia la primul album. O critica? Parca prea au vrut sa demonstreze tot la debut... N-au precupetit nici o tehnica, nici un riff, nici o structura melodica. Cam 4-5 pumni in piept pe album; remarcabili, totusi...

Tzugu Nota: 8.5