LONG DISTANCE CALLING - The Flood Inside

Atunci cand am facut recenzia intaiului disc semnat Pigeon Toe, va spuneam ca sunt un pic neincrezator in sansele de reusita ale celor de la Long Distance Calling, avand in vedere ca urmau sa se bazeze pe serviciile unui solist-vocal cu statut de invitat permanent. Iata ca odata cu aparitia lui The Flood Inside ne dam seama ca lucrurile nu stau chiar asa in totalitate, deoarece numarul pieselor cu voce este egal cu cel al peiselor instrumentale, impacand astfel ambele tabere. 

 

Pe trei dintre cele patru piese cu voce (Inside the Flood, Tell the End si The Man Within) il avem ca invitat pe Martin “Marsen” Fischer - nimeni altul decat vocalul si chitaristul mai sus amintitilor Pigeon Toe, in timp ce Welcome Change ne propune un superb duet format din Vincent Cavanagh (Anathema) si Petter Carlsen. Desi toate cele patru piese suna foarte bine, nu pot spune ca sunt un mare fan al acestei combinatii (adica Long Distance Calling plus voce), deoarece, asa cum am mai spus-o in paginile acestui ziar, motivul pentru care ii admir atat de mult pe cei patru baieti din Münster este chiar lipsa microfonului. Judecand totusi la rece, mai ales daca m-as pune in pielea cuiva care abia acum ii descopera pe Long Distance Calling, acest lucru nu este deloc un impediment, fiindca trebuie sa recunoastem faptul ca muzica prezenta pe disc este, intr-adevar, una de clasa. 

 

Vorbind un pic si despre piesele fara de voce, favorita mea este de departe Breaker, deoarece imi pare a fi cea mai polivalenta dintre toate. Celelalte piese ramase din aceasta categorie, nu sunt nici ele de lepadat, in special acum cand aducem in discutie o trupa exemplara in materie de muzica instrumentala. Nucleus, melodia ce deschide albumul, imi seamana spre sfarsitul ei cu Black Velvet-ul lui Alannah Myles, in timp ce Ductus si Waves sunt alte doua piese etalon pentru discografia acestei trupe. Genul muzical intalnit pe The Flood Inside este un progresiv/alternativ/post-rock, iar pe alocuri se pot auzi si influente din zonele grunge sau stoner - date de riffurile apasate ale celor doi chitaristi (David Jordan si Florian Füntmann). In plus, avem parte si de o sectie ritmica exceptionala, ce se imbina perfect cu chitarile dar si cu restul sunetelor aditionale. Intreaga muzica este facuta fara artificii tehnice iesite din comun, ce iti lasa impresia ca totul curge de la sine, intr-un mod cat se poate de natural, ca si cum asa ar fi trebuit sa se intample.

 

In final, tot ce vreau sa mai adaug este faptul ca marele meu regret nu e nici pe departe prezenta unui vocal "permanent" in muzica nemtilor, fiindca asa cum am specificat anterior, piesele cu voce sunt chiar foarte bune. Cel mai mult regret ca pe acest ultim album nu se afla mai multe piese instrumentale, mai ales ca cele deja existente pe The Flood Inside, asa putine cum sunt, sunt exact precum un drog foarte puternic: provoaca dependenta pe viata.

Fantotzii Nota: 9