BLEEDING THROUGH - The Truth

Presimt ca prin recenzia albumului asta vom reveni la o polemica adusa in centrul atentiei odata cu discutia despre inculpatii Bullet for My Valentine (cea cu muzica viitorului). Ca tot e ziua Valentinei azi.

 Americanii nu se joaca atunci cand vine vorba despre muzica lor. Ceea ce e inovator in Europa nu face nici 2 bani in State si viceversa. De aceea am vaga impresie ca The Truth este un album gandit mai ales pentru publicul de peste ocean si mulat perfect pe nevoile si orizontul de asteptari al acestuia.

Astfel, avem un soi de hardcore/metalcore emotional, cu voci atat suparate cat si clean, cu doua chitari care riffeaza la maxim si creaza un zid fonic din beton armat (nu retin sa fi auzit mai mult de 3 solouri), cu o clapa aproape gotica si destul de nelalocul ei, ba chiar la un moment dat am fost socat sa aud si o balada (Line in the Sand, care ne arata ca tipii stiu sa efectueze si solo). Deh, trebuie sa intram si la radio si eventual si pe sticla. Ceea ce nu e rau deloc.

In rest, multa furie si frustrare, multi nervi si adrenalina, mult groove si destul de multa tocatura hardcorizata, uneori si momente de balans in care mi s-a parut ca intrezaresc parca un Machine Head, desi Bleeding Truth sunt intr-o liga oarecum inferioara. Revin si remarc clapa care da o nota cel putin bizara acestei auditii si totodata o coloratura destul de aparte unui disc care are multe chichite si, in ciuda aparentei unuia tern, este destul de interesant. Probabil s-a incercat obtinerea unui disc dark si cu evidente tuse goth(ice). Imi e imposibil sa imi dau seama daca experimentul a reusit.

Se canta despre iubiri neimplinite si tot felul de intamplari urbane, despre incongruenta sentimentelor umane si despre cupluri care au fost si vor fi. Sau nu vor fi, dupa caz. De mentionat folosirea pregnanta a termenilor love si kill precum si a altora din aceleasi familii de cuvinte.

Am un feeling si vi-l impartasesc. O sa mai auzim de Bleeding Truth. Shhhhttttttt!

Sake Nota: 7.5