ATROCITY - Werk '80 II

Primul Werk ’80, lansat in 1997, a starnit controverse foarte puternice intre fanii Atrocity. Unii l-au calificat drept act de curaj, altii drept dovada de prostie. Prefer sa-l consider un experiment, iar unele melodii mi se par extrem de bine preluate, extrem de bine orchestrate. Ce s-o mai dau dupa gard, imi place. In plus, faptul ca Atlantis a fost un album destul de « rau » mi-a linistit si eventualele temeri ca Atrocity si-ar putea injecta o supra-doza de gothic dupa succesul de piata al lui Werk ’80.
Initial, vestea aparitiei lui Werk ’80 II m-a entuziasmat, pentru ca am crezut ca-si vor propune ceva diferit de opusul din 1997. Intre timp, foarte multe formatii au preluat melodii din perioada aia – unele mai ironic, altele chiar in serios. Paradise Lost, de exemplu, a preluat la un moment dat chiar una dintre melodiile acestui album – Smalltown Boy.
Si am crezut ca Alex Krull va sta departe de cai pe care el le-a deschis si altii le-au batatorit. Ei bine, nu-i asa. Sigur, Alex are argumente de finete tehnica atunci cand sustine ca a facut ceva diferit : « De data asta [...] am vrut sa aduc in fata instrumentele de muzica clasica clasica, cu ele am cantat pasajele de muzica electronica de pe versiunile originale. ». Si, intr-adevar, instrumentele astea sunt ceva mai prezente. Si vocea super-clean a d-lui Krull e ceva mai prezenta. Si vocea doamnei Krull e ceva mai prezenta. Si d-asta lipseste rautatea care sa-i tina departe de Nightwish si alte trupe care au tot facut cover-uri dupa piese pop celebre.
Sigur, Werk ’80 a fost o supriza venind de la Atrocity in acea vreme. Dar Werk II, la vremea asta, nu numai ca nu e o surpriza; e chiar o mica dezamagire.
In fine, ca sa fiu onest pana la capat, mi se pare un album placut la ascultare, mai ales daca nu stii antecedentele nemtilor. Prima data curiozitatea te tine in priza. Apoi dorinta de a-l aprofunda. De la a treia ascultare incolo, cel mult dorinta de a incepe cu People Are People, de a ajunge mai repede la Relax, de a sari la Keine Heimat si poate la Feels Like Heaven. Optional, mai puneti si The Sun Always Shines On TV si Here Comes Rain Again (daca va plac originalele). Un 8 sub influenta nostalgiei (si poate a Dittei von Teese pe coperta?).
Pacat de ocazia asta, nu stiu daca mai apucam 11 ani sa vedem revansa cu Werk ’80 III.

(+) orchestratia foarte bine gandita, vocile, selectia de melodii
(-) nu astea erau tari si cand Werk ’80 era ceva nou in peisaj ??; si Forever Young ca mentiune speciala

Tzugu Nota: 8