interviuri rock

Alex Webster: Kill este albumul cel mai greu de perfectionat

Alex Webster: Kill este albumul cel mai greu de perfectionat
TRUPE : Cannibal Corpse

Cu putin timp inainte de inceperea concertului de pe 6 martie din Studio Martin, am avut ocazia sa stau de vorba cateva minute cu Alex Webster, basistul Cannibal Corpse. Dupa o scurta introducere ce nu face subiectul acestui interviu (gheata trebuia sparta cumva), am trecut la lucrurile mai mult sau mai putin serioase pe care le puteti citi si voi mai jos.

 

 

Asta este primul vostru concert in Romania. Cum va simtiti cand trebuie sa cantati in fata unui public in intregime nou?
Pai… suntem obisnuiti cu asta pentru ca am cantat in foarte multe locuri diferite, dar este ceva ce asteptam cu cea mai mare placere. Suntem incantati sa fim aici pentru prima data, pentru ca nu mai sunt atat de multe tari in care sa fie ok sa cantam si in care sa nu fi cantat deja. Sunt cateva locuri unde ne-am dori sa cantam, dar din cauza guvernelor sau mai stiu eu ce, nu putem sa mergem acolo. Insa da, Romania si Bulgaria (unde am cantat seara trecuta) sunt ambele niste tari in care nu am cantat nici macar dupa zece albume, deci abia am asteptat sa ajungem si pe aici.

Asta inseamna deci ca nu mai aveti emotii inainte de concerte?
Nu, nu chiar. Adica uneori poate ca se intampla, atunci cand sunt anumite parti mai complicate la unele piese sau mai ales atunci cand cantam piese noi si exista o anume tensiune de a nu gresi. Insa in general e mai mult nerabdare, decat nervozitate sau emotie. Suntem pur si simplu incantati sa fim pe scena.

Referitor la ce ai spus, ce se intampla daca esti in mijlocul unei piese si uiti o parte din ea? Ce faci?
Continui sa canti ceva… pentru ca cel mai rau lucru este sa te opresti. Deci daca dintr-un motiv anume uiti ceva, trebuie sa canti in continuare, deoarece greseala tinde sa se corecteze singura daca nu te opresti. Cred ca se intampla oricui din cand in cand. Concentrarea iti este intrerupta de ceva, de exemplu poate ca tu canti acolo si un stage diver te loveste si apoi te intrebi “aoleu, ce naiba fac eu aici?” Noi repetam foarte mult, asa ca daca facem vreo greseala ne revenim foarte repede.

 

 

Sunteti in continuare in turneu pentru promovarea Kill. Ce piese prind cel mai bine la public? Ati reusit deja sa reperati care sunt favoritele celor care vin la concerte?
De pe Kill?
Da, de pe Kill.
Stii, pentru ca avem atat de multe albume, nu prea cantam foarte mult de pe Kill. De exemplu, acum cantam doar trei piese. Si in celelalte turnee am cantat numai cinci piese. In seara asta vom canta Make Them Suffer, Murder Worship si Five Nails Through the Neck. Astea sunt si piesele care par sa prinda la public. De obicei cantam si Death Walking Terror si The Time to Kill Is Now, dar ele necesita alte acordaje si e prea scump sa aducem toate celelalte chitari in Europa, asa ca ne-am hotarat sa ne limitam la un singur acordaj pentru turneul asta.

Kill a fost lansat acum aproape un an. Sunteti multumiti de reactiile pe care le-a generat?
Da, au fost foarte bune, oamenilor pare sa le fi placut foarte mult. Adica am primit reactii destul de bune la toate albumele noastre, insa la Kill parca au fost mai multe decat de obicei.

Cum vedeti albumul in acest moment? Azi, daca va uitati in urma, ce parere aveti despre el?
Pentru mine, si fiecare poate avea o alta parere din moment ce unora le place un album mai mult decat altul, dar eu chiar simt ca este cel mai bun album al nostru. Simt ca este cel mai bun, sunt foarte mandru de el si, dintre toate albumele pe care le-am facut, cred ca va fi cel mai greu de imbunatatit, deoarece incepem sa ne apropiem din ce in ce mai mult de acel album pe care sa-l consideram intr-adevar excelent.

Asta ma aduce mai aproape de una din intrebarile mele. Ma intrebam daca nu cumva modul in care ati compus si inregistrat Kill v-a oferit unele informatii despre ce-ar trebui sa faceti la fel sau ce-ar trebui sa schimbati in viitor.
Da, dupa fiecare album inveti cate ceva. Sunt cateva lucruri pe care le-am invatat in timp ce-am inregistrat ultimul album si vom incerca sa fim mai bine pregatiti pentru anumite lucruri data viitoare. De exemplu, as vrea sa avem muzica in intregime compusa. Stii, muzica se compune foarte usor acum cu ajutorul calculatoarelor, asa ca am putea sa facem asta si sa fim un pic mai organizati in studio si astfel sa facem procesul de inregistrare mai usor. Am facut asta pana la un punct si in cazul lui Kill, dar data viitoare vreau sa mergem chiar mai departe. Chiar te ajuta sa fii mai organizat in studio, pentru ca iti petreci mai mult timp cu procesul creativ in sine decat sa stai sa iti faci griji despre lucruri stupide pe care le-ai fi putut evita daca ai fi fost mai organizat. Ai putea sa pierzi timpul cu altceva decat cu lucruri stupide de genul “ah, am uitat cum sa cant partea asta” sau mai stiu eu ce.

O sa lucrati in continuare cu Erik Rutan?
Cred ca da. Adica nu am confirmat inca persoana cu care vom lucra, dar planul in acest moment este sa colaboram din nou cu Erik.

Cum de l-ati ales sa lucreze cu voi?
Este un bun prieten al nostru, pentru mine personal este chiar unul dintre cei mai buni prieteni. Stiam de asemenea ca a devenit un bun producator de-a lungul anilor. Bineinteles, toata lumea stie si ca este un excelent chitarist, ca sa nu mai vorbim de faptul ca este chiar un chitarist de death metal… Morbid Angel, Hate Eternal... asa ca are experienta de ambele parti ale consolei de mixaj. Stie ce sa faca pe post de producator si de asemenea intelege ceea ce poate sa faca un chitarist si ceea ce nu poate sa faca. Si cred ca a avut o contributie importanta la obtinerea celui mai bun sound de chitara si a celei mai bune performante la acest instrument pe care le-am avut vreodata. A petrecut foarte mult timp cu Rob si cu Pat ca sa fie sigur ca totul este perfect, deci cred ca a fost o alegere buna tocmai pentru experienta sa in death metal. Sunt si altii cu care am lucrat si care sunt mult mai experimentati ca producatori, doar pentru ca sunt mai in varsta si au facut asta mai mult timp, dar cel care are cea mai mare experienta cu death metal-ul trebuie sa fie Erik. Sau poate si Scott Burns, si el a produs o gramada de death metal. Dar tipii astia, ca Neil Kernon sau Jim Morris, sunt producatori cu foarte, foarte multa experienta, sunt in mod clar mult mai experimentati decat Erik, dar nu sunt atat de axati pe death metal ca si el.

 

 

Cum crezi ca va decurge procesul creativ in Cannibal Corpse, acum ca Jack a plecat si Rob a revenit in trupa? Schimbarea asta va avea vreo influenta?
Probabil ca va decurge cam ca si pe Kill, poate ca totusi Rob va contribui cu ceva mai mult pe masura ce timpul trece. Poate ca va compune mai mult decat doar o piesa, asa cum a facut pe Kill, unde a compus Barbaric Bludgeonings. Poate ca pe viitorul album va compune doua piese sau chiar trei. Probabil ca asa va merge treaba in continuare. Sau cine stie? Poate Pat si Rob vor lucra impreuna la o piesa sau ceva de genul asta. Sunt mai multe combinatii posibile, deoarece Pat si Rob par sa lucreze impreuna ceva mai bine decat se intampla in cazul lui Pat cu Jack. Chiar daca erau prieteni, nu parea sa existe intre ei o comunicare atat de buna cum este intre Rob si Pat. Asa ca posibilitatile in ceea ce priveste compunerea pieselor, colaborarea si alte chestii asemanatoare par sa fie mai bune acum si in viitor.

Luna asta se va reedita si albumul Vile din 1996. Ce detalii ne poti da despre aceasta lansare? Doar ati remasterizat piesele sau le-ati inregistrat iar?
Ah, nu. De fiecare data cand se reediteaza ceva, nu este vorba de reinregistrare si nici macar de o remixare, se face doar remasterizarea pieselor… Daca nu stii ce inseamna masterizarea… din cate stiu eu, inseamna reegalizarea frecventelor si poate ca se creste si volumul. Asa ca nu e chiar atat de diferit pana la urma. E ceva ce face casa de discuri pentru a genera putina frenezie si eventual si mai multe vanzari pe urma unui album vechi. Dar, de asemenea, se asigura ca pachetul nou este bun si ca ofera ceva in plus, iar in cazul asta avem un nou DVD. Cei de la Metal Blade au zis “ok, vrem sa reeditam Vile, asa cum le-am reeditat si pe celelalte patru” – primele patru albume – “credeti ca ati putea gasi ceva misto din perioada aia pentru a avea ceva extra si care sa merite cumparat?”. Stii, ar trebui sa fie ceva de valoare in ochii fanilor. Asa ca l-am contactat pe un prieten pe nume Jesse, stiam ca el si cativa prieteni de-ai lui filmasera cateva show-uri pe care le-am sustinut in San Francisco. De fapt in Berkeley, care e langa San Francisco. Am avut acolo doua concerte in 1997 si el filmase cu mai multe camere, deci avea unghiuri diferite si facuse un material misto. Asa ca DVD-ul este foarte bun, cred. E un concert death metal underground chiar reusit. Cred ca fanilor le va placea.

Vile a fost de asemenea primul album death metal care a intrat in topul Billboard. Crezi ca Vile Live o sa repete performanta?
Probabil ca nu. Dar Kill a fost al doilea album de-al nostru care a intrat in Billboard. Au mai fost si alte trupe destul de heavy care au intrat in top in ultimii ani, cum ar fi The Black Dahlia Murder si cred ca si altele. Dar atunci cand a aparut Vile, a fost primul album death metal pur care a intrat in Top 200 in America. Deci e destul de bine… pentru ca in America topurile sunt dominate de pop.
Nu doar in America :)
Da, peste tot e la fel cred. Deci pentru noi, chiar daca a stat in top numai o saptamana si a urcat numai pe locul 151 din 200….
Chiar nu conteaza asta…
Da, este o mare realizare. Am fost foarte entuziasmati atunci, pentru ca simteam cum infestam mainstream-ul cu o muzica in intregime brutala. A fost amuzant.

 

 

Cand ai ascultat ultima oara unul dintre propriile albume?
Probabil nu cu mult timp in urma. Ascult Kill din cand in cand pentru ca imi place. Pe cele vechi nu le-am ascultat de ceva timp, dar din cand in cand recidivez si bag un Eaten Back to Life sau Tomb of the Mutilated, de exemplu. Probabil ca ultima data cand am ascultat Kill a fost inainte de turneul asta. De fapt stai, acum am un iPod si am pe el coverul nostru dupa Razors, Behind Bars. Il ascult din cand in cand, deci n-a trecut mai mult de o saptamana. Hai, o saptamana jumate.

Cum te simti cand asculti unul dintre albumele voastre? Il poti asculta doar ca fan sau il vezi dintr-o alta perspectiva?
In mod clar il vad dintr-o alta perspectiva. Singurele dati cand il ascult ca un simplu fan este de exemplu atunci cand sunt mai multi oameni adunati intr-o parcare si asculta muzica, pana sa intre la un concert. Si eu trec pe acolo si aud muzica, dar nu-mi dau seama imediat ce este si apoi peste cateva secunde, pe masura ce ma apropii, imi pica fisa - “ah, noi suntem”. Este singura situatie in care pot asculta in mod impartial. Restul timpului stiu ca suntem noi, stiu ce-mi place si ce nu-mi place la acea piesa. Asa ca nu pot… adica n-as putea sa spun niciodata ca sunt intr-una din trupele mele favorite, nu e posibil sa spui asa ceva. Stii, cand vorbesc despre trupele mele preferate, vorbesc despre Slayer, Morbid Angel etc. Nu voi spune ca eu cant in trupa mea preferata. Nu putem fi impartiali cand vine vorba de propria muzica.

Ce trupe noi te-au impresionat recent? Este vreuna?
Da, daca ai vazut cumva interviuri recente cu noi, anul trecut am avut un turneu foarte bun cu trupa asta, Aeon (arata catre tricoul sau, n.a.) care este pur si simplu extraordinara. Tuturor ne-a placut albumul lor foarte mult. Sunt o gramada de multe trupe bune si tinere care imi plac, cum ar fi Visceral Bleeding din Suedia, Spawn of Possession este una din preferatele mele - o trupa tehnica excelenta, apoi Necrophagist din Germania sunt si ei foarte buni. Cam astea sunt trupele noi. Dar imi mai plac si noile albume ale trupelor precum Krisiun, care au un album excelent numit AssasiNation. Stii, sunt multe chestii misto. Cele mai recente albume Deicide sunt bune, de asemenea ultimul Suffocation care a iesit anul trecut este demential, deci chiar ai o gramada de chestii bune de ascultat.

 

 

Cei mai multi dintre voi au familii si copii. Sunt cei mici la curent cu muzica si conceptele albumelor voastre?
Acum numai Paul are o fata si George are doua fete. Eu sunt insurat, Paul e insurat, George e insurat, ceilalti au doar prietene. De fapt Rob e singur momentan. Dar copiii sunt atat de mici acum incat nu a iesit inca la iveala. Eu n-o sa am copii vreodata, dar ceilalti nu stiu, poate or sa le spuna… adica e cam aceeasi treaba cu un tip care face filme horror cu restrictie de varsta (marcate R) si care are copii. N-ar vrea ca ei sa se uite la acele filme pana nu sunt destul de mari incat sa inteleaga ca este doar o industrie si ca tati nu este un maniac. Asa ca va trebui sa mai asteptam cativa ani inainte sa-i luam deoparte si sa le explicam despre ce este vorba.

Ok, acum o intrebare un pic mai amuzanta. Ati pastrat legatura cu Jim Carrey? Mai asculta Cannibal Corpse?
Aaaa… nu, adica n-am idee pentru ca e un tip ocupat cred. Insa atunci cand am lucrat impreuna in 1993, am facut filmul, l-am vazut in cele doua zile cat am filmat, pentru ca noi am filmat doua zile, iar ei au folosit apoi doar o mica parte, dar el a fost tare de treaba. Avea idee de muzica noastra, stia cate ceva despre scena de death metal, adica stia despre noi si despre alte cateva trupe.
A spus ca sunteti trupa lui favorita de death metal.
Asta am auzit si eu, insa nu l-am vazut spunand asta efectiv. Insa si eu am auzit ca ar fi spus asta intr-un interviu si a fost dragut din partea lui. Un tip tare misto. Insa de atunci nu am mai vorbit cu el pentru ca, asa cum am mai spus, cred ca e cam ocupat. Dar sunt aproape sigur ca si-ar aduce aminte de noi.
Clar, doar sunteti trupa lui preferata de death metal :)
Da, ar fi chiar misto sa-l mai vedem. Cine stie, poate intr-o zi… Nu se stie niciodata…

Mai am o ultima intrebare: despre planurile voastre de viitor. Ce urmeaza pentru Cannibal Corpse in afara de lansarea Vile Live?
Vom incepe sa compunem un alt album. Eu am si inceput de fapt sa scriu cateva idei, insa nu e nimic ce ar putea aduce cu o piesa completa. Vom mai face cateva turnee pentru o vreme, o sa mergem in America de Sud, Mexico, vom participa la niste festivaluri in vara… Wacken, With Full Force, Rock Fest, Graspop, poate Download Festival in Marea Britanie, lucram la asta.
Metal Camp?
Probabil ca nu. Unde e asta?
Slovenia.
Slovenia? Stii, s-ar putea sa nu putem sa ajungem la asta pentru ca am impresia ca se suprapune cu altceva din programul nostru. Insa e cert ca vom canta la mai multe festuri. Incercam sa participam la mai multe decat de obicei. Apoi va urma un alt turneu in America si apoi cateva show-uri in Brazilia si apoi gata! La mijlocul lui octombrie am terminat si probabil candva in noiembrie, dupa ce ne odihnim un pic, vom incepe sa lucram la noul album. Am vrea sa avem albumul pe piata in jurul celei de-a 20-a aniversari a trupei, care va fi in decembrie 2008. Este o posibilitate sa apara in perioada aia, sau poate la inceputul lui 2009. Cam asta este planul.

 

 

Ei bine, iti multumesc foarte mult pentru acest interviu…
Hey, merci si eu! A fost placerea mea.
Mult noroc in seara asta la concert.
Multumesc, abia asteptam sa cantam!

 

Versiunea video a interviului este disponibila pe Metalfan TV.

Vezi galeriile trupelor: Cannibal Corpse

   March 06, 2007  | 17 Comentarii  | 38955 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Alex Webster: Kill este albumul cel mai greu de perfectionat

  • Kill este albumul cel mai greu de perfectionat?????
    Poate imi explica si mie cineva ce inseamna titlul..
    p.s: Urata e Nebelhexa asta

    1. Posted by the_one | 14 Martie 2007 18:54
  • Lasa Danutzo ca tu esti cea mai frumoasa! Fotomodel scrie pe tine! Sa stii ca poti sa scrii direct cu dana_black nu trebuie sa te ascunzi sau acela este nick-ul de 'om de presa'?

    2. Posted by JohnBlack | 14 Martie 2007 20:03
  • "Kill este albumul cel mai greu de perfectionat????? Poate imi explica si mie cineva ce inseamna titlul." - da, poate ar fi trebuit sa pastrez traducerea din text, si anume "cel mai greu de imbunatatit", insa ideea e aceeasi. Oricum, daca doar atat ai avut de zis, inseamna ca e perfect :)))
    Cat despre p.s., nici nu cred ca trebuie sa ma obosesc sa-ti dau vreun raspuns....

    3. Posted by Nebel | 14 Martie 2007 20:26
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri