concerte

AC/DC & The Answer la Viena

AC/DC & The Answer la Viena
TRUPE: AC/DC

Pe Ernst Happel Stadion am ajuns duminica seara, dupa o zi plina in Viena. Sincera sa fiu, venisem de la gradina zoologica de la Schönbrunn ca sa intru in alta gradina zoologica, poate la fel de diversa: in jur de 50.000 de fani AC/DC, de toate varstele, culorile, tipurile de vestimentatie si expresiile fetelor. Un lucru insa cu siguranta il aveau in comun: acela de a vedea live o trupa care a scris istorie.
Prima trupa de deschidere, Claudia Cane & Band, si-a terminat prestatia inainte de intrarea noastra in incinta, asa ca nu pot povesti nimic; in schimb am prins cea mai mare parte a show-ului The Answer. Fara sa fi impresionat, nord-irlandezii au mentinut o atmosfera placuta pe stadion cu rock-ul lor in genul anilor ’70, energia vocalului si buna dispozitie. Aducand usor cu The Doors si, mai ales, Led Zeppelin, pot spune ca prezenta lor la Viena a fost un relaxant preludiu inainte de marea atractie a serii, un fond muzical placut pentru cei care se inghesuiau pe gazon, stateau la coada la bere sau isi cautau locurile in tribune.

Ora 21. Luminile stadionului se sting. Uralele publicului se intetesc. Apoi liniste. Pe cele trei ecrane, proiectiile manga cu diavolul Angus care conduce un tren si cele doua dive care incearca sa-l opreasca prefateaza Rock’n Roll Train. Odata cu locomotiva imensa din spatele bateriei, AC/DC intra pe scena intr-o explozie de energie si nimic nu pare sa poata opri acest tren legendar care de treizeci si sase de ani a preschimbat blues-ul in rock si inapoi, mereu acelasi si de fiecare data altfel. Promovarea recent lansatului album, Black Ice, continua cu Big Jack, Black Ice, War Machine (de asemenea cu animatie pe ecrane: membrii trupei in diverse masinarii de razboi) si Anything Goes, noi potentiale hit-uri intersectate cu cele deja consacrate.

Hell Ain’t A Bad Place to Be, Shot Down in Flames, Shoot to Thrill si Dog Eat Dog fac pe rand deliciul publicului, dar acesta explodeaza pur si simplu la Back in Black, Dirty Deeds Done Dirty Cheap si Thunderstruck, cantand si dansand pe You Shook Me All Night Long. The Jack este marcat de numarul de striptease al genialului chitarist Angus Young, care oscileaza intre exuberanta si prefacuta timiditate, momentul „culminant” fiind aratarea turului boxerilor pe care scrie mare (ce altceva?) „AC/DC”. La inceputul Hells Bells, din tavan coboara un clopot enorm, de franghia caruia se agata si se balanseaza o vreme vocalul Brian Johnson, aratand ca muschii expusi nu sunt doar de decor si ca nu are probleme in a canta in timp ce executa semi-acrobatii. TNT este marcata de efecte pirotehnice, iar pe Whole Lotta Rosie locomotiva este incalecata de o papusa gonflabila gigant, Rosie evident, care se misca in ritmul muzicii.

Let There Be Rock inseamna un regal, mai intai prin proiectiile cu fotografii ale trupei de-a lungul vremii (inclusiv una in care apare si Bon Scott), prezente in presa, interviuri, coperte de albume – un fel de istorie in imagini, apoi prin soloul prelungit al lui Angus Young, care alearga pe prelungirea scenei in public, dispare sub pupitrul de sunet si reapare tavalindu-se intr-o ploaie de confeti, fara a inceta vreo clipa sa cante. Bisul inseamna Highway to Hell, la inceputul careia Angus are coarne la purtator si apare dintre coloane de flacari, apoi, pe artificiile de final, For Those About to Rock reprezinta salutul in salve de tun adresat tuturor iubitorilor acestei muzici.

Concertul, in tot ansamblul lui, nu a diferit prea mult de ceea ce ma asteptam: o trupa super-profesionista, cinci muzicieni excelenti, un playlist pe gustul tuturor, un stadion arhiplin, un public extatic si un sunet cristal. Cu toate acestea, m-a uimit in continuu energia nesecata a lui Angus Young, care, cu un fizic mai degraba astenic, la cei 54 de ani ai sai are mai mult neastampar si anduranta decat cei mai multi tineri pe care-i cunosc, precum si calitatile vocale ale lui Brian Johnson care, in ciuda lipsei unui dialog explicit cu publicul, reuseste sa transmita atat de mult. Decibelii nefiind in exces, au fost momente cand glasurile celor prezenti aproape acopereau muzica – ce-i drept, cincizeci de mii de oameni care canta sau aclama la unison nu-s deloc de ignorat. Din pacate, accesul cu aparate foto pe stadion a fost interzis si, desi ulterior am vazut destule blitzuri din toate partile, nu am riscat sa nu pot intra. Dar, chiar si in lipsa unor fotografii materializate, imaginea Ernst Happel Stadion in seara zilei de 24 mai 2009 va ramane de neuitat.

Autor: Mad
Vezi galeriile trupelor: AC/DC

Data concert:  May 24, 2009  | 8 Comentarii  | 2448 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: AC/DC & The Answer la Viena

  • vazut in atena! Exceptional!

    1. Posted by costel | 12 Iunie 2009 08:39
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte