Am Fost și la Munte și la The Ocean, dar cel mai mult Mi-a Plăcut Katatonia

 Penultimul weekend din octombrie m-a găsit și anul acesta la Brașov. Se pare că excursia la munte devine o tradiție și toamna și, chiar dacă anul acesta concertul nu a mai purtat titulatura de Rockstadt Extreme Fest – Indoor Edition, sentimentul cam ăsta a fost, că este un al doilea capitol al unei povești ce merită continuate. 

 Încă de la sfârșitul lui mai, când cei de la Rockstadt au anunțat evenimentul, entuziasmul meu a fost maxim. Ba chiar cred că mi-am cumpărat și printre primele bilete puse în vânzare. Katatonia oricum este ditamai trupa, dar să cânte și The Great Cold Distance cap-coadă, vă imaginați cam cum țopăiam de fericire prin birou când am aflat. 
 Așadar, iată-mă în seara concertului la poarta clubului. Ușile s-au deschis pe la 19:45 și accesul s-a făcut cu destul de multă ușurință, dacă mă gândesc la culoarul îngust prin care se intra în club. 

 Primii pe scenă au urcat bucureștenii de la Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut. Deși numele fistichiu mi-a atras atenția încă de anul trecut și au déjà suficiente concerte la activ, iată că eu de-abia acum i-am văzut pe băieți. Și mi-au plăcut. Dacă și voi sunteți în situația mea de până sâmbăta trecută, aflați că Am Fost La Munte Și Mi-a Plăcut cântă un post-rock din ăla pe care să-l pui în căști și când vrei să te relaxezi, și când vrei să te concentrezi la birou și ai nevoie de o muzică ambientală mișto, strict instrumentală, fără voce. Stilul ăsta de muzică dă impresia că nu s-ar preta neapărat live, dar au cântat exact cât trebuie ca să mă țină atentă până la sfârșit. Acum dacă mi-au atras atenția, tare mi-aș dori să știu de unde le vin lor în minte titlurile pieselor... 

 The Ocean au continuat seara și s-au hotărât să nu facă notă discordantă cu headlinerii, ci să cânte și ei în întregime un album, mai exact Pelagial, lansat în 2013. Cu o lumină de scenă cvasi-inexistentă, atmosfera a fost dată de proiecțiile video cu scene oceanice, în ton cu tema conceptuală a albumului, care poartă ascultătorii prin diferitele adâncimi ale oceanului, pornind de la zona epipelagica, luminoasă, și ajungând treptat la zonele abisopelagica și hadopelagica, întunecoase și reci. Tot așa și muzica, progressive cu tente de post-rock și cu voce aproape metalcore, devine din ce în ce mai intensă și mai apăsătoare, pe alocuri chiar doomish, iar împreună cu proiecțiile, te captivează total. Loïc Rossetti a făcut și puțin crowd surfing în timp ce cânta, dar în afară de un tip care a prins curaj să se suie pe scenă și să facă stage diving, toți ceilalți spectatori au rămas liniștiți, absorbiți de muzica superbă a nemților. 

 După scurta pauză de change over, Katatonia a urcat pe scenă în aplauzele publicului. Cu greu îmi amintesc de vreo trupă în ultimii ani care să fi fost atât de călduros primită, și doar suedezii au mai fost pe la noi nu mai departe de anul trecut. Ideea de a cânta integral The Great Cold Distance le-a venit în 2016, când albumul a împlinit 10 ani de la lansare. Acum s-au făcut 11, dar ce dacă, îl mai cântăm o data, sper că nu va supărați, ne zice Jonas Renkse. Aoleu, cum să ne supăram? Și-au urmat una după alta piesele, exact ca pe disc. Lumea era în extaz, eu aproape că nu mai aveam voce de la atâta cântat, în cap îmi veneau toate versurile, nici eu nu mi-am dat seama vreodată că le știu chiar așa. Bijuteria asta de album parcă a fost scrisă special pentru mine. Rar se întâmplă ca un album să se prindă așa de mine din prima și să nu pot spune care mi-e piesă preferată, pentru că mi-e absolut imposibil să aleg dintre atâtea. Începând cu Leaders, continuând cu Deliberation, Soil’s Song, Follower, Rusted, July... ce mai, că le înșir pe toate aici și tot nu pot spune care din ele mă unge mai mult pe suflet. Așa că n-am să mă mai lungesc. Să ascult albumul asta live a fost ca un vis împlinit pe care nici măcar nu credeam că-l am. Încă mă întreb dacă sunt fan Katatonia sau fan The Great Cold Distance... mai ales pentru că mi-aș fi dorit că show-ul să se termine la Journey through Pressure, fără bis format din 5 piese care m-au scos total din atmosferă. Chiar dacă sunt Katatonia, chiar dacă sunt geniale, eu voiam numai The Great Cold Distance și atât și am perceput „intrusele” ca pe ceva total ieșit din context. Dar poate că asta-s doar eu și povestea mea de dragoste cu un album vechi de 11 ani.