Amon Amarth, As I Lay Dying si SepticFlesh la Bucuresti

Turneul Surtur Rising, care ii avea cap de afis pe Amon Amarth, s-a dovedit inca de la debutul sau o reteta de succes. Participarea trupelor SepticFlesh si As I Lay Dying, doua nume importante, fiecare pe segmentul sau stilistic, a facut ca primele concerte de pe teritoriul german sa fie sold out. Promovat de catre organizatorii romani (Promusic Prod.) drept unul dintre cele mai importante concerte metal ale sfarsitului de an in Romania, ma asteptam ca evenimentul sa genereze suficient interes din partea publicului autohton, iar spectatorii sa vina in numar considerabil la Arene in seara zilei de 19 noiembrie.
Nu m-am inselat, dar nu mica mi-a fost mirarea sa vad cateva sute de persoane comasate in fata portilor inchise ale Arenelor, chiar la ora 19, cand in mod normal ar fi trebuit sa se faca accesul publicului, conform programului anuntat in prealabil.  Din nefericire, oamenii au fost nevoiti sa stea inca 30 minute in frig pana cand a fost permisa intrarea. Desi neplacut sa astepti in conditii de iarna, nu aceasta a fost marea problema, ci faptul ca programul concertelor nu a fost modificat, astfel incat recitalul SepticFlesh  a inceput pe la 19 40, cand in cort nu se aflau decat aproximativ 100 de spectatori, in timp ce marea majoritate se straduia sa treaca de filtrul de la intrare. Nici macar folosirea a doua porti suplimentare de acces nu a ajutat foarte mult, o mare parte dintre spectatori a prins cel mult cateva piese, iar altii nu au mai apucat deloc sa ii vada pe greci cantand.

Poate parea surprinzator, dar multi venisera in primul rand pentru SepticFlesh, chiar daca se stia pozitia ingrata a grecilor ca trupa de deschidere, care a avut la dispozitie doar 30 de minute in care sa isi prezinte setlistul. Este pe deplin justificata frustrarea celor care nu au reusit  sa ii vada pe eleni, dar pe de alta parte si explicatia organizatorului pentru neplacuta situatie creata este valida. In cazul tureneelor, cel care are ultimul cuvant de spus este managerul de turneu, poseseorul unui drept de veto, peste a carui decizie nu se poate trece. Sau se poate trece, dar cu riscul (deloc minor) ca acesta sa isi imbarce trupele in autocare si sa decida sa nu se mai cante deloc. Ei bine, respectivul tour manager a hotarat ca accesul publicului sa fie decalat cu 30 de minute, dar nu si recitalul SepticFlesh! O alegere profund neinspirata si lipsita de respect fata de spectatori, dar care nu i-a lasat organizatorului nicio alta solutie. Nu cred ca isi imagineaza cineva ca cei de la Promusic Prod. ar fi avut vreun interes sa tina oamenii afara, riscand sa isi strice imaginea si chiar sa piarda public potential pentru viitoarele concerte.

 

Dar s-a intamplat si din pacate seara a debutat cum nu se poate mai prost pentru mare parte din spectatori. Eu am prins recitalul SepticFlesh in intregime (ma numaram printre cei care  venisem in special pentru greci) si pot sa spun ca elenii merita sa se intoarca in Romania intr-un concert dedicat lor sau de ce nu, poate chiar in formula de aur Rotting Christ – Nightfall – SepticFlesh. Au inceput in forta cu The Vampire from Nazareth, compozita care deschide ultimul album, The Great Mass. Cum spuneam, la momentul acela in fata scenei se afla doar o mana de oameni, ce-i drept entuziasti, dar atmosfera era complet dezolanta. Grecii nu s-au lasat marcati de acest aspect si au continuat recitalul ca si cum cortul ar fi fost plin (iar spre finalul concertului lor se umpluse considerabil).  Deja la cea de-a treia piesa, Pyramid God, Spiros Antoniou ii indemna pe cei din sala sa cante cu trupa, iar reactia nu s-a lasat mult asteptata. Punctul culminant al recitalului a fost piesa Annubis, dar in scurt timp SepticFlesh au fost nevoiti sa incheie cu Five-Pointed Star. Avand la dispozitie un timp limitat, SepticFlesh s-au rezumat la ultimele doua discuri de studio, fiind lasate la o parte albumele mai vechi (sa speram ca pentru un viitor concert).  Sunetul, fara a avea un volum foarte ridicat, a fost clar, instrumentele s-au auzit corect si distinct, grecii s-au comportat profesionist si in ciuda tuturor neajunsurilor determinate de problemele de la intrare, a fost un concert scurt, dar intens si reusit.

Pe masura ce scena era configurata pentru As I Lay Dying am remarcat ca numarul spectatorilor crescuse semnificativ, estimez cam la 1700 de persoane.  Din nefericire, direct proportional cu numarul oamenilor, a crescut si cantitatea de fum de tigara, nu reusesc sub nicio forma sa inteleg de ce nu se poate interzice fumatul, mai ales iarna, intr-o incinta lipsita de orice sistem de ventilatie.  In fine, in jurul orei 20.30 au rasunat primele acorduri de pe Within Destruction, piesa selectata de comboul american pentru a deschide concertul.  Baietii din San Diego sunt renumiti pentru show-urile incendiare, iar muzica lor, acel metalcore energic se preteaza foarte bine aparitiilor live.  Numai ca nu prea am avut ce vedea, pentru ca pe parcursul intregului concert AILD scena a fost invaluita in cantitati uriase de fum. Ori instalatia care producea dracia era defecta, ori chiar asa s-a intentionat, cert este ca de cele mai multe ori pe scena se vedeau doar niste umbre difuze si trebuia sa ghicesti pe unde se aflau trupetii. 
M-am simtit ca intr-o scena din filmul The Mist (daca nu l-ati vazut, vi-l recomand), ma asteptam ca in orice moment sa sara de pe scena vreo dihaine in locul lui Tim Lambesis. Metalul practicat de americani nu exceleaza in complexitate, se bazeaza mai mult pe riff-uri (nici ele foarte originale) si sectie ritmicasi mai deloc pe solo-uri. Vocea agresiva a lui Lambesis este completata la refren de cea clean a basistului Josh Gilbert, doar ca ambele voci mi s-au parut cam plate, o fi fost rezultatul mixajului sau poate ca oboseala din turneu isi spune cuvantul, cert este ca la acest capitol se putea mai bine. Insturmental nu am ce sa comentez, mi-a placut ce am auzit, mai ales  pe An Ocean Between Us si Anodyne Sea.

 

Nu stiu cati fani au AILD in Romania, poate ca nu mai multi decat SepticFlesh si cu siguranta mult mai putini decat Amon Amarth, cert este ca lumea i-a urmarit cu interes pe parcursul celor 45 de minute, iar in fata s-au creat zone de pogo si chiar un mic wall of death spre finalul recitalului.
Dupa o jumatate de ora, necesara aranajamentelor pentru headlineri, au aparut pe scena si stranepotii lui Odin. Amon Amarth este o trupa directa in exprimare,  care nu a evoluat foarte mult in cei 20 de ani de existenta, dar care a ramas fidela aceluiasi stil ce i-a adus, dupa cum am remarcat si in aceasta seara, foarte multi fani.  Suedezii sunt cunoscuti mai mult pentru imaginea lor scenica, decat pentru death metal-ul melodic, iar muzica lor nu a excelat niciodata la capitolul creativitate. In schimb, Johan Hegg si colegii sai se apropie foarte mult de “imaginea” populara a vikingilor, iar lucrul  acesta place la nebunie publicului. 

Odata cu prima piesa, War of the Gods, volumul sunetului (dar nu si calitatea) a crescut sensibil, luminile au inceput sa fie mai variate, dar de pacostea de fum tot nu am scapat.  Parca a fost mai putin ca la AILD, dar oricum, suficient de mult incat sa fie deranjant. Amanunte totusi, pentru ca cei prezenti venisera pentru Amon Amarth si lucrul asta s-a simtit in reactia incredibila a publicului. Sub comanda razboinicului Johan Hegg, spectatorii au facut headbanging, au sarit, au cantat versurile si au aplaudat fara pauza.  Spre deliciul multimii, Johan chiar a invatat cateva cuvinte in romana,  enuntand cu vocea caracteristica ba un “Buna seara, Bucaresti”, ba un “Ce faci, Bucaresti?” sau cate un “Va multumim”.
In timpul recitalului insa mi s-a parut ca vocea are foarte mult bas si au fost unele momente in care nu s-a auzit asa cum ar fi trebuit. Cum era si firesc, setlistul a fost construit in jurul albumului pe care Amon Amarth il promoveaza in acest turneu, fiind cantate nu mai putin de 6 piese de pe Surtur Rising.  Twilight of The Thunder God a fost si  el bine reprezentat, cu 5 compozitii, in timp ce de pe discurile mai vechi fiind selectate una sau maxim 2 piese.
 

Nenumaratele concerte pe care le au la activ suedezii si-au spus cuvantul, Amon Amarth au apelat la tot arsenalul de artificii pe care il au la dispozitie pentru a se comporta ca un adevarat headliner. Nu a fost omis nici un element, nu a lipsit nici headbangingul sincron, iar sudezii au parut sincer impresionati de primirea calduroasa a publicului roman.  Un bis compus din Twilight of the Thunder God si Guardians of Asgaard  a trasat cortina peste un eveniment care nu se poate numara insa printre cele mai reusite ale acestui an.

Setlist Amon Amarth:

War of the Gods
Runes to My Memory
Destroyer of the Universe
Live Without Regrets
The Pursuit of Vikings
For Victory or Death
Varyags of Miklagaard
Slaves of Fear
Ride For Vengeance
A Beast Am I
Embrace of the Endless Ocean
Free Will Sacrifice
Asator
Death in Fire
Bis:
Twilight of the Thunder God
Guardians of Asgaard