Artmania 2009: Ziua 2

Subscribe

Despre Subscribe „from the neighbourhood” nu stiam foarte multe, decat ca nu erau la prima prezenta pe o scena romaneasca. Desi hardcore-ul nu se numara printre preferintele mele, prestatia ungurilor mi-a placut, caci peste suportul tras din acest gen muzical, baietii au suprapus elemente traditionale, mult metal, dar si funk, rap, reggae si chiar jazz, intregul melanj, cel putin interesant, adeseori m-a facut sa nu mai vad baza hardcorista. Pe langa muzica simpatica si antrenanta, spre scena privirile au fost atrase de energia molipsitoare, de un du-te-vino ametitor; cei doi vocali n-au stat locului o clipa, lor alaturandu-se adesea basistul si unul din chitaristi, in alergare, topaiala, head-banging si buna-dispozitie. Nefiind ceea ce ascult in fiecare zi, mai multe nu pot spune, cu exceptia faptului ca a fost prima data cand am auzit pe scena cuvantul „Budapesta” fara sa fie urmat de huiduieli.

Pain

Peter Tagtgren si a sa Pain imi plac foarte mult, mai ales ca aceasta a fost o ocazie foarte buna sa constat ca proiectul este tot mai mult o trupa in toata regula. Atat pe scena, cat si la conferinta de presa, Pain s-a dovedit o echipa; cu un lider incontestabil, dar totusi o echipa, in care fiecare are contributia sa. Metalul industrializat made in Sweden a avut lipici la public, iar trupa a plecat cu cativa fani noi, pe langa cei vechi extrem de incantati. Setlist-ul a fost divers si balansat, dezvaluind destul de bine aceasta fata a artistului si producatorului suedez. Ca acesta este usor „plecat” nu e greu de observat, incepand cu faptul ca a cumparat un sat si ajungand la versurile unor piese precum Suicide Machine, Zombie Slam sau Nailed to the Ground. Cu toate acestea, piesele si personalitatea sa sunt captivante, I’m going In, Don’t Care, Just Hate Me, On and On si Follow Me (in duet cu Anette Olzon de la Nightwish, trupa cu care Pain este in turneu) demonstrand-o din plin. Cele mai intense momente mi s-au parut Same Old Song si Shut Your Mouth, dupa care concertul s-a incheiat, parca prea repede. Mi-ar fi placut sa ascult mai mult din acest metal heavy cu influente techno si electro, dublat de o excelenta prestatie scenica, atat a frontman-ului, cat si a restului trupei.

Nightwish

Concertul Nightwish il asteptam cu interes si curiozitate, dar si cu o anumita doza de circumspectie, caci s-a vorbit in toate felurile despre schimbarile relativ recente. Debutul, 7 Days to the Wolves, insotit de primele efecte pirotehnice, mi s-a parut foarte bun, iar combinatia dintre vocile Anettei si a basistului Marco Hietala inspirata, in ton cu ce transmitea piesa. Incepand cu Ever Dream insa am ridicat din sprancene, ceva nefiind cum trebuia; peste The Siren sa zicem ca am trecut, piesa nespunandu-mi niciodata nimic, dar Wishmaster mi-a confirmat banuielile neplacute. A fost nevoie de Romanticide, Amaranth, The Poet and the Pendulum, Nemo, Sahara, Dead Boy’s Poem, The Escapist, Dark Chest of Wonders si Wish I Had an Angel sa ma convinga: o alta trupa foarte buna s-a dus naibii. Sper sa-si revina, pentru ca a fost atata vreme purtator de stindard in zona metalului power/symphonic. Cea mai mare hiba este vocea si personalitatea Anettei care nu-s rele, dar nu se potrivesc pieselor Nightwish, scrise pentru un timbru operatic; iar Anette nu-l are. De exemplu, piesa cantata in duet cu Tagtgren i s-a potrivit de minune, dar Dark Chest of Wonders a sunat infect. Iar atitudinea Barbie se potriveste ca nuca-n perete cu muzica lui Tuomas Holopainen; voi astepta totusi un nou album, cu compozitii scrise anume pentru noua voce. Deci nu, nu mi-a placut, mai ales ca nu doar vocea Anettei a fost problematica, ci si prestatia celorlalti membri ai trupei, cam fara chef. Marco Hietala mi-a amintit ca are o voce frumoasa pentru ce face cu Tarot si in duet la Nightwish, iar Jukka Nevalainen ca este un tobar clasa intai. Altfel insa concertul s-a axat mai mult pe „efectele speciale”, aruncatoare de flacari, artificii care se roteau sau spirale de confetti decat pe muzica in sine. Mare dezamagire...

Este a treia oara cand ajung la ARTmania Festival (fara sa pun la socoteala alte evenimente ale acelorasi organizatori) si spun cu mana pe inima ca nu am fost niciodata dezamagita. Organizarea a fost excelenta, informarea bine pusa la punct, mancare si bautura la locul faptei, sunetul aproape ireprosabil, iar trupele alese foarte bune (sau macar promitatoare). Si toate acestea s-au reflectat in numarul si atitudinea spectatorilor; apogeul numeric cred ca a fost in jur de 5000 de oameni, dar fie ca au fost cateva sute in fata scenei (la Tristania si Subscribe), fie cateva mii, manifestarea a fost entuziasta, de public conectat la ce doreau artistii sa transmita. Ma intreb ce va urma la anul, daca se va pastra aceeasi linie... Poate Dark Tranquillity, Nevermore, Skyclad, Cathedral sau Porcupine Tree?

Seara de duminica a fost marcata de un alt eveniment muzical, Luna Amara intr-un spectacol acustic in intimitatea bisericii fortificate de la Cisnadioara, la care din pacate nu am mai putut ajunge. Trebuie mentionat ca in afara concertelor, zilele de festival au fost asezonate cu expozitii si vernisaje, dintre care cel mai mult mi-a starnit curiozitatea From a Dark Mind – expozitie fotografica a lui Aaron Stainthorpe. Si dincolo de muzica si cultura, la Sibiu e bine sa nu eviti alte aspecte ale artei, care se afla acolo, neinglobate in vreun festival: culinarul, cu toate delicatesele oferite. De la ciorba de cartofi cu tarhon si alte atractii traditionale ardelenesti la delicioase specialitati italienesti, de la bere la tap la suc natural de mere de Malancrav – sunt convinsa ca turistii au avut ce alege si aprecia, fie ca aveau sau nu treaba cu rock-ul si festivalul.

SUBSCRIBE:

PAIN:

NIGHTWISH: