concerte

B'Estival 2007

B'Estival 2007
TRUPE: Alice Cooper, Marilyn Manson

S-a intamplat B’Estival 2007, si desi nu m-am simtit neaparat bestial, trebuie sa recunosc ca manifestarea de la Romexpo a fost una (cel putin pe alocuri) impresionanta. Cu sponsori mari, bani multi si cu o productie mai degraba olandeza, B’Estival-ul si-a atins scopul ambitios (desi poate ne-declarat) de a fi cel mai important festival de gen din Romania. Experienta si resursele producatorilor au facut ca anosta parcare a complexului expozitional sa capete o imagine colorata si plina de viata si, chiar daca se poate carcoti destul pe seama betonului, a berii, a culorii oamenilor de ordine sau uneori chiar pe seama sunetului (am redat cateva din ‘plangerile’ auzite de pe la amici), pana la urma ntrebuie sa recunosc ca si din punct de vedere organizatoric, B’Estival s-a dovedit un eveniment aproape impecabil. Cel putin din exterior.


 

 

 

Prima zi de festival a trecut destul de repede, cu un set de DJ de incalzire, urmati de Suie Paparude care au avut destula priza la cei vreo mie de oameni adunati in fata scenei si de un foarte interesant dar nu foarte grozav pentru live Yonderboy. Hooverphonic, orcat de talentata si sensibila ar fi Geike Arnaert, nu reprezinta neaparat o preferinta de-a mea, insa prestatia live belgienilor a fost insa una cat se poate de buna. Morcheeba reprezenta un punct ceva mai mare de interes, dar la al patrulea concert al lor pe care l-am bifat, am ramas cu o oarecare dezamagire, si nu pentru ca fratii Godfrey nu si-ar fi facut treaba minunta, dar pentru ca, atat vocal cat si ca imagine, doua fete ‘caucaziene’ nu fac cat una de culoare. Cel putin pentru Morcheeba. In schimb, Faithless mi-au taiat definitiv orice urma de regret as fi avut legat de orice, iar show-ul lor a fost o lectie de muzica, profesionalism, energie si imaginatie. Show-ul de aproape 90 de minute n-a avut nici o intrerupere, trupa trecand prin aproape tot repertoriul de hit-uri. Vazuti de pe scena, de langa mojo sau de la 200 de metri, Faithless au fost debordanti, impresionanti, iar Maxi Jazz a facut ce a vrut cu publicul, inclusiv cu un ne-comunicativ ca mine.

 

Ziua de sambata a ‘beneficiat’ de cel mai mic numar de spectatori, probabil ‘doar’ vreo 10.000. Ajuns mai pe seara, am putut doar sa obtin cateva reactii, destul de unitare, referitoare la prestatia celor de la Kasabian si Reamon: show-uri bune, muzica ok, nimic special. Cel putin din punctul de vedere al rockerilor care mai asculta si altceva decat metal. Atractia serii, Pink, a venit cu un recital foarte rock’n’roll, cu un sunet la un volum surprinzator de mic insa foarte foarte clar. Am apreciat prestatia live, inclusiv a instrumentistilor, setlistul care a trecut prin toate hit-urile, insa chiar daca Pink s-ar fi dezbracat pe scena probabil ca n-ar fi avut un asemenea impact dupa show-ul Faithless din seara precedenta.

 

 

 

Duminica era ziua cea mare pe care au deschis-o (pentru mine, ajuns pe la ora 17) cei de la Zdob si Zdub, excelent primiti de un public care pare ca nu se mai plictiseste sa-i tot vada. Apoi, dupa un Gabriel Rios la care am ramas placut impresionat de executie si dezamagit ca n-am gasit merchendise, a urmat fuga la adapost. Ma puteti acuza de incultura muzicala si de lipsa de toleranta, dar la Chicks On Speed trebuia sa fii macar ‘fumat’ daca nu chiar ‘on speed’ ca sa poti suporta sunetele emise de cele 3 nemtoaice si, cum nu sunt consumator, am cautat umbra si liniste. Insa dupa ce macelul s-a oprit, am revenit in fata scenei, cu o scurta pauza pentru o piesa romaneasca la Coca Cola Arena. Wu Tang Clan reprezentau macar o curiozitate, fie si numai pentru istoria scrisa pe scena hip-hop nord-americana. Pe langa ca sampler-ul folosit n-a prea fost cooperant si a cedat de vreo 2 ori, am ajuns sa consider cumva ca la acel moment se facea oricum si o risipa de microfoane. Sa-mi fie iertate gusturile, dar inca nu imi e clar ce nu pot spune 2 oameni si trebuie sa spuna vreo 7, in afara de multi ‘respect’ si ‘represent’. N-am trait in contextul social din SUA in perioada in care Wu Tang Clan, motiv pentru care prefer Parazitii, insa mi-am amintit ca Joe Zawinull inca primeste drepturi de autor pentru beat-ul de Hip Hop.

 

 

 

 

Cand a cazut cortina si Alice Cooper a pasit pe scena, am remarcat doua lucuri. Primul e ca aveam un nod in gat, la gandul ca daca n-as fi venit s-ar fi putut sa nu mai am ocazia sa vad niciodata acest unic personaj. Al doilea e ca figura lui Alice, era aceeasi pe care o tineam minte de 20 de ani. Si daca la capitolul voce, si-a aratat un pic varsta (dar nu mult), la capitolul energie a depasit pe multi dintre tinerii care se perindasera pe scenele B’Estivalului pana atunci. Setlistul a fost extrem de variat, cu cateva piese de pe ultimul album, desi fara niste hituri asteptate de public si cu aparitia surpriza a lui Marylin Manson pe la a treia piesa (nota publicului - I'm Eighteen), la care pana si instrumentistii lui Alice au parut sa reactioneze cu surprindere. Show-ul Alice Cooper a avut de toate: lumini si decoruri minunate (desi incepuse pe zi), miscare scenica deosebita, poveste, teatru bizar, grotesc, dansatoare (pe care a prezentat-o ca si fiica lui), papusi, spanzuratoare, rock’n’roll, glam, heavy metal, solouri din toate instrumentele, baloane, bastoane aruncate in public, spade, jobene si un final absolut fabulos cu Alice ridicand steagul Romanei si multumind publicului. Cineva comenta usor dezamagit ca nu a comunicat cu publicul. Sincer, cred ca a comunicat mai mult decat toti cei care striga “Yeah’ si asteapta un raspuns. Stiu ca poate ca biletul a fost sau a parut scump, dar Alice Cooper trebuia vazut. Punct.

 

 

 

 

Dupa batranul Alice, nu-mi mai trebuia neaparat inca un show, ba chiar ma enervasem un pic de intarzierea aparitiei lui Manson. Am plecat din fata, unde atmosfera devenise sufocant de incendiara si m-am retras, cu greu, undeva unde se putea respira cat de cat, urmarind atat scena cat si ecranele laterale. Initial, am fost un pic dezamagit de prima aparitie a artistului, totul incepand intr-o maniera lenta si deprimanta, colorata intr-un rosu obositor. Ulterior insa, show-ul a devenit mai dinamic iar luminile si proiectiile, pe alocuri impresionante. Cumva insa ma asteptam la altceva, la mai mult decor, la mai multa imagine, la mai multe orori, insa n-a fost cazul. Ba chiar, trebuie sa recunosc ca ulterior am apreciat show-ul Manson, facut intr-o maniera mai degraba de heavy-metal, fara mult-asteptatul show-off. Puntea peste timp s-a refacut din nou, Cooper aparand pe scena lui Manson pentru a canta impreuna Sweet Dreams (buna alegere). Finalul, l-a gasit pe Manson urland din toti rarunchii (la naiba, tot nu mi se pare ca stie sa cante foarte mult, dar are niste plamani incredibili) pe un Beautiful People dedicat publicului si cu tone de confetti aruncate in valuri, stralucind in cei 200.000 de wati de lumini.

 

 

 

 

Dupa B’Estival, am ramas cumva cu impresii contradictorii. Pentru un buget care probabil a ajuns pe la vreo 2.5 milioane de Euro (e o estimare proprie si poate exagerata, chiar si in conditiile in care cifra oficiala a onorariilor a ajuns la 1.5 milioane), prezenta publicului pare relativ mica. Mai ales in conditiile in care B’Estivalul a dispus de o promovare mai tare decat Cerbul de Aur, Festivalul George Enescu, Rolling Stones si Cenaclurile lui Paunescu la un loc. Foarte adevarat insa ca tot lipseste obisnuinta de a plati, mai ales sume de ordinul sutelor de lei pentru un eveniment, fie si de asemenea amploare. Poate ne mai educam pana la anul.

Micile si foarte putinele lacune organizatorice, mai ales in ceea ce priveste accesul (in special inconsistenta referitoare la aparatele foto) si dimensionarea anumitor facilitati (berea e si ea o facilitate), cred ca pot fi fara probleme iertate, organizatorii redefinind oricum notiunea de productie de festival in tarisoara noastra si aplicand cu succes si pentru prima data la noi, retete folosite de multi ani in Europa. Cat despre locatie, pana la urma n-avem prea multe bune, Bucurestiul fiind prea sufocat de hypermarketuri si spagi. Asa ca ne bucuram ca s-a intamplat si astempatm cu curiozitate B'Estival 2008. Banuiesc ca sponsorii au fost multumiti. Sanse de Sziget, nu cred ca avem, ca nu ne lasa tara.

 

P.S.: Multumim prietenilor de la RockXpress pentru o parte din fotografiile din aceasta pagina.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Cynyc
Vezi galeriile trupelor: Alice Cooper, Marilyn Manson

Data concert:  June 30, 2007  | 11 Comentarii  | 6118 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: B'Estival 2007

  • una peste alta, conparativ cu festu coke, B'estivalul se puoate scrie cu litera mare. lume multa, pestritza, coloree, destul de cilivizata...se mae schinba atmuosfera shan balcani.

    ear n 2oo8, eh, ar fi fain un Nick Cave la anu...

    1. Posted by Sip'n'roll | 04 Iulie 2007 01:32
  • " cu aparitia surpriza a lui Marylin Manson pe la a treia piesa (sa fi fost la School’s Out?), la care pana si instrumentistii lui Alice au parut sa reactioneze cu surprindere."

    a fost de fapt piesa "I'm Eighteen"
    http://www.youtube.com/watch?v=qrJK4jel-5Q

    2. Posted by satanic | 04 Iulie 2007 08:30
  • Am fost toate cele 3 zile...am facut rost de invitatie, altfel nu cred ca mi-as fi permis:abonament 180 lei, berea 3 lei la 0.3l, plus ca se termina dupa 12 si n-ai cu ce sa ajungi acasa in afara de taxi. Insa ca organizare a fost OK(mai putin ca nu m-au lasat sa intru cu aparat foto semiprofesional,l-am dus acasa dar inauntru am vazut multa lume cu aparat ca al meu,cum or fi intrat?). Alice Cooper a fost clar cel mai bun, Manson penibil, Pink mi-a placut desi nu mai ascultasem niciodata (nu inteleg cum poti spune ca au fost mai buni aia de la Faitheless)

    3. Posted by Andrey | 04 Iulie 2007 08:42
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte