Bucharest Metal Nights III sau cand Iadul coboara neinvitat pe Pamant

Bucharest Metal Nights III sau cand Iadul coboara neinvitat pe Pamant 

“Bucharest Metal Nights ” reprezinta numele pe care Morrison (aka Emil Ionescu) l-a atribuit proiectelor Metalhead de o mai mare anvergura, el fiind indeosebi cunoscut pentru organizarea cu regularitate a concertelor de club din Bucuresti. Daca precedentele doua editii s-au dovedit in mare parte reusite, nu la fel au stat lucrurile si cu BMN 3, desi premisele pareau sa sugereze un spectacol macar la nivelul celorlalte doua. Un atu important era prezenta pe afis a italienilor de la Opera IX, al caror recital urma sa incheie apoteotic un concert de pomina.
Nu va fi o cronica de concert obisnuita, pentru ca, din motivele pe care le voi enunta mai jos, nu am putut vedea si auzi la acest concert suficient pentru a-mi forma o parere cat de cat obiectiva fata de prestatia trupelor.

M-am prezentat la Preoteasa, in jur de ora 19:00 si dupa ce am facut jonctiunea cu cativa colegi Metalfani am urcat la etajul doi, unde este localizat clubul Old School, dar acolo - (t)eroare ! Un grup compact de aproximativ 130 de persoane se stransese in fata usii clubului, orice incercare de apropiere de intrare, unde ne asteptau invitatiile care sa ne permita accesul, fiind din start sortita esecului.  Tin sa precizez ca asta se intampla pana in ora 19:20, adica in intervalul orar stabilit de organizatori pentru ridicarea invitatiilor si a biletelor rezervate. Sigur, exista alternativa de a forta intrarea sau de a rosti cuvintele “Metalfan, faceti loc”. Numai ca nu cred ca aceste cuvinte ar fi impartit in doua coloane multimea din fata usii… Drept pentru care am asteptat sa se intample ceva, orice, pret de vreo ora jumatate. Intre timp insa a inceput si concertul, cu recitalul trupei Darken My Grief, ratand atat eu, cat si colegul Klawz, unul din motivele pentru care venisem la aceasta manifestare artistica.

Imagine din timpul recitalului Darken My Grief

Am reusit sa intram fix dupa ce sibienii si-au incheiat reprezentatia pentru a constata ca mai bine nu izbuteam sa penetram. In incinta era cu adevarat hell on earth, o aglomeratie descurajanta, de nedescris. Am izbutit, nu fara oaresce eforturi, sa ajungem teferi la locurile unde presa avea rezervata o masa, adica la etaj. 

Imagine din timpul recitalului Sphera Noctis

 
Trebuie sa spun ca m-am bucurat cand am auzit ca Metalhead se muta cu tot cu concerte din Viking in Old School, pentru ca mi-am imaginat ca suprafata mai mare a acestui club, dar si structurarea sa pe doua nivele, va asigura organizarea unor concerte rezonabile. In sine clubul nu este rau, rau este daca se permite in interiorul sau accesul a unui numar de persoane dublu fata de cat ar trebui sa fie ca toata lumea prezenta sa poata vedea si auzi ce canta trupele in conditii macar decente. Ma gandeam ca fata de Viking (probabil printre putinele cazuri unde scena se afla sub nivelul publicului) macar amplasarea scenei sa poata permite spectatorilor sa si vada ce se intampla pe ea. Desigur, nu a fost in groapa ca in Viking, numai ca de data asta trupetii se aflau aproape la acelasi nivel cu spectatorii, fapt care permitea celor aflati jos si cu o inaltime de peste 1,80 sa vada portiuni din calota craniana a muzicienilor, sau mare parte din podoaba capilara a acestora in momentele de headbanging. Este totusi un pas inainte si speram ca data viitoare sa putem vedea in intregime capetele artistilor sau macar umerii acestora.

 Vena Cava

Lucrurile stateau chiar mai rau daca te aflai la etaj. Pe langa faptul ca erau 2-3 randuri de oameni lipiti de balustrade, o mare parte dintre ei se urcase pe scaune oferind celui care incerca sa detecteze ce se intampla pe scena o panorama de fese, lucru in unele cazuri (putine, ce-i drept) destul de placut. Daca totusi gaseai o bresa si priveai spre “scena”, de sub arcada unde aceasta fusese amplasata te orbeau doua reflectoare pozitionate in spatele celor care cantau si care erau indreptate in sus. Cum am stat in mare parte doar sus, pot spune ca sunetul a fost, cu mici exceptii, ingrozitor. La Sphera Noctis si la Vena Cava cu greu am deslusit de cantau baietii, la Negura Bunget parca si-a mai revenit pentru o scurta perioada, in timp ce la Opera IX instalatia lasa impresia vizibila ca este suprasolicitata. Sunt insa convins ca date fiind conditiile de sonorizare, sunetistul a incercat sa faca tot posibilul sa scoata maximul din ce putea oferi instalatia. In consecinta, pe langa faptul ca toata seara am incercat sa imi sucesc gatul cu intentia de a vedea ceva, iar maestrul Klawz sa captureze cu Canon-ul sau digital cateve instantanee, nici macar nu am auzit mare lucru.

 Negura Bunget

Pe langa toate aceste neajunsuri, nu am stiut ca in pretul biletului erau incluse si distractii mai neortodoxe, pentru cei amatori de senzatii tari, cum ar fi drum cu obstacole catre si dinspre WC, calcatul in picioare a celor care stateau ciorchine pe cele doua scari care asigura accesul la etaj, posibilitatea de a-ti rupe gatul sau macar o coasta in incercarea de a urca sau cobori aceste scari, bunjee jumping fara coarda de la geamurile larg deschise daca aveai “norocul” sa te impiedici sau sa fii impins, posibilitatea de a experimenta meseria de fachir daca aveai nesansa sa aluneci pe covorul de sticle sparte sau materializarea hitului  “Ard in flacari”, in cazul unui incendiu, neexistand evident posibilitati de evacuare rapida a celor peste 800 de oameni prezenti la fata locului. Le-as recomanda organizatorilor sa nu priveasca in nota umoristica aspectele evocate mai sus, si sa se gandeasca serios cum ar putea preveni ca pe viitor sa nu se intample cumva una din aceste nenorociri, pentru ca in calitate de organizatori ei sunt pe deplin responsabili.

 Opera IX

Tragand o linie, pot afirma cu parere de rau ca a fost unul dintre cele mai nereusite concerte la care am fost vreodata si care m-a facut sa regret (desi n-as fi crezut vreodata ca este posibil!) cantari  din locatii precum Underworld sau Viking. Nu cred ca asemenea concerte favorizeaza nici macar trupele, in special pe cele care se deplaseaza pentru a canta de la distante considerabile. Cert este ca Opera IX ar fi meritat cu totul altceva. Partea buna, caci paradoxal exista si asa ceva, este prezenta in numar mare a spectatorilor, semn ca oamenii vor sa vina la concerte. Pentru acestia insa, organizatorii ar trebui sa isi asume responsabilitatea unui esec si sa aiba maturitatea de a incerca sa remedieze neajunsurile, pentru a evita pe viitor un alt fiasco. Ca o parere personala, sala de jos din Preoteasa este cu mult mai adecvata pentru un eveniment cu un public atat de numeros, decat spatiul oferit de Old School.

 Opera IX