Celelalte Cuvinte la Palatul Copiilor, Bucuresti

Un concert pe care era sa-l ratez. Partial din nestiinta, partial din comoditate, partial si din nepasare, poate din cauza unei indepartari a mea fata de muzica in ultimele cateva luni. S-a intamplat insa acum vreo 2-3 saptamani ca un amic sa anunte ca el merge sa cumpere bilete pentru concertul de lansare al Stem, intreband daca mai suntem amatori pentru Celelalte Cuvinte. Parca era prea la botul calului ca sa zic nu si astfel am ajuns vineri seara la metrou Tineretului pentru a ma intalni cu gasca din randul 18. Palatul Copiilor nu este nici pe departe o buna locatie pentru un concert rock, in special din cauza scaunelor fixe ce te fac sa te simti ca la opera. De altfel, pe aproape intreg concertul cea mai mare parte a oamenilor a stat ca la opera, cuminte pe scaune. Amuzanta a fost insa intrarea in sala, printre tarabele unui targ de confectii, pe langa standul cu hot-dog si printre cutiile cu sosete si chiloti. In sala ne-am gasit locurile, apoi am dat de diversi cunoscuti, asa ca in jumatatea de ora de dupa ora 19 ne-am invartit care incotro stand la o vorba cu oameni pe care nu-i mai vazusem de nu stiu cand.

La 20:30 luminile s-au stins, cortina s-a ridicat si dindaratul ei au aparut patru panouri sub forma unor fotografii cu zimti imense, totul intr-o lumina albastra si rafale de fum. Inceputul prin Stem si Umbra mea a insemnat schimbarea luminii astfel incat prin „fotografiile” de pe scena au aparut contururile lui Calin Pop, Marcel Breazu, Tiberiu Pop si Leontin Iovan, impreuna cu instrumentele lor. A urmat Asa e viata mea si de aici incolo vor aparea pe scena in repetate randuri siluete negre care vor taia si cioparti centrul panourilor, dezvaluindu-i incet-incet pe cei patru. Fiind lansare de album, evident ca multe piese s-au legat de Stem: Se inchid, Zmeie, Sfarsit, Intre vise, Noptile, Tranzit, Vocala si Ultima. De fapt, singura piesa care se regaseste pe album si nu a fost prezenta in concert este Stele. Piesele mai vechi au fost Caracteruri, Neam Blestemat, Balanta, O sa am, Nu-mi da tot intr-o zi, Fantana suspinelor, Daca vrei, La ceas tarziu, Un sfarsit e un inceput si bis-ul Iarba prin par.

Partile sau momentele deosebite au fost mai multe, fie din parerea generala a celor cu care am vorbit, fie si numai din perspectiva mea. Un aspect ar fi proiectiile de deasupra artistilor, cele mai multe fiind siruri nesfarsite de fractali, forma compusa din propria sa forma, intr-o continua miscare si trasfigurare. Aceste motive au fost intrerupte de proiectia melancolica de pe Zmeie, urmand versurile piesei: copiii de ieri care inaltau zmeie si le priveau cu uimire si entuziasm in ochi sunt adultii terni de azi care se rusineaza de amintirile lor si se scufunda in cotidianul lipsit de emotie. De altfel Zmeie a fost piesa „noua” de care m-am indragostit de la prima auditie, acum vreo doi ani.

Alt moment deosebit pentru mine a fost Fantana suspinelor, piesa care m-a facut acum multi-multi ani sa exclam a uimire si sa ma intreb cine e trupa asta care se evidentiaza atat de bine in peisajul autohton. Si astazi dupa atatia ani si atatea alte trupe si piese pe care le-am indragit, si astazi la un concert la care vocea lui Calin Pop nu a fost la inaltime simtindu-se ca era foarte racit, si astazi deci aceasta piesa imi transmite mai mult decat pot spune in cuvinte.

Daca cineva m-ar intreba care e piesa mea de suflet de la vreo trupa sau alta, in putine cazuri n-ar trebui sa ma gandesc putin si sa fac o selectie. Unul din aceste cazuri este Celelalte Cuvinte, cand raspund imediat: Daca vrei; ar fi insa dificil sa spun daca as alege partea acustica cu versurile in detrimentul partii electrice de la final sau invers. Includerea in setlist nu a putut decat sa ma bucure si sa-mi dea prilejul de a o inregistra; chiar si cu zgomotul aferent unui aparat foto care cica stie sa si filmeze, mi-am putut da seama de acustica buna a salii si, mai ales, de ce inseamna sa ai un sunetist permanent, ca membru al trupei – este vorba de Ovidiu Rosu, a carui prezenta continua inseamna sunetul de calitate cu care Celelalte Cuvinte se poate mandri.

La Ultima instrumentele celor patru muzicieni au fost lasate pe tusa, locul lor fiind luat de lumanarile aprinse si tinute cu piosenie sub proiectia in memoriam Florian Pittis. Pe ecranul de deasupra s-a perindat un colaj de fotografii de pe parcursul intregii vieti a omului de cultura, pe scena sau in compania altor artisti, fotografii boeme din tinerete si fotografii recente, in tovarasia calculatorului. Un omagiu pentru cel care a lasat un mare gol in viata culturala romaneasca.

Ce pot spune ca o concluzie pentru acest concert? Nu a fost cel mai bun spectacol al celor de la Celelalte Cuvinte pe care sa-l fi vazut; cred ca cel de aniversare de 25 de ani a fost mai bun, dar cred ca acum este prima data cand in urma unui concert cumpar albumul promovat fara sa-l fi ascultat inainte. Ma refer la albumul efectiv, la disc, pentru ca se poate spune ca pe scena l-am parcurs integral.