concerte

CHAOS FESTIVAL

CHAOS FESTIVAL
TRUPE: Cirith Gorgor, Hecate Enthroned

Inainte de a incepe de fapt acest live report, trebuie sa spun ca am avut mari dubii in legatura cu acest eveniment si toate circumstantele in legatura cu el au fost de acea natura de a-mi intari si mai mult temerile. Chaos Festival a aparut pe ultima suta de metri in peisajul concertelor din aceasta toamna, si-a schimbat numele de mai multe ori si, avand parte de o experienta neplacuta in legatura cu sunetul cu doar o saptamana inainte la Bestial Metal Fest, era normal sa fiu circumspect in ceea ce priveste Chaos Fest din mai toate punctele de vedere, mai ales ca organizatorul are parte si de un trecut dubios, dupa ce a anulat o serie de evenimente in aceasta vara, cel mai important fiind cel cu Lord Belial. Oricum, se pare ca Florin a invatat cate ceva din experientele anterioare, asa ca pana la urma Choas Festival s-a constituit intr-o frumoasa surpriza, un eveniment organizat si sonorizat mai mult decat decent, din pacate cu un public sub nivelul organizarii, rarefiat, alcoolizat si deturnat de la motivul principal pentru care se afla acolo, si anume muzica.

 

Vineri, 5 octombrie 2007

 

Cand am ajuns in Live Metal Club, pe la 6 si-un pic pm, tocmai se faceau probele de sunet, scena era deja aranjata, iar instalatia de sunet mult mai bine pozitionata decat cu o saptamana in urma, cand Bestial Metal Fest mi-a lasat un gust amar din cauza sunetului. Public nu era mai deloc, dar pana pe la 8 si jumtate au mai aparut ceva spectatori, asha ca opening actul serii, trupa bucuresteana SNAPJAW, a inceput recitalul adunand ceva public in fata scenei. Muzical, trupa mi-a facut o impresie foarte buna, chiar i-am urmarit cu placere, mai ales pentru ca e pentru prima data cand vad pe o scena din Bucuresti un band care sa interpreteze thrash metal din prima jumatate a anilor ’80. Unii vor considera stilul neinspirat sau retro, dar e o incantare sa urmaresti o trupa care suna cam cum suna primul demo tape Slayer versus primul album Hirax si la care se adauga un touch de nebuneala horror de pe “Don’t Break the Oath” (pe cat facem pariu ca aproape nici un new comer habar n-are cine a scos albumul asta?), masca si atitudinea de zombie accidentat ale vocalului facandu-ma sa ma gandesc ca Snapjaw e poate prima trupa din Romania care se ocupa cu occult thrash-ul anilor ’80, atat de drag unora dintre noi, care n-am inceput direct cu Dimmu Borgir si Immortal muzicile. Au prestat parca si un cover Slayer.

Snapjaw

Urmatorii pe scena au fost TARANTULLA, care ca si festivalul unde si-au facut debutul, si-au schimbat de cateva ori numele pana sa ajunga la aceasta bizarerie chitinoasa. Trupa mi-a placut si nu prea, mi-a placut pentru ca are in componenta muzicieni care chiar stiu sa cante, un tobar excelent, cu vana, care loveste tobele cu aplomb si mai ales care are ambele picioare pentru pedala dubla si un frontman versatil, care ca atitutdine si look imi aduce aminte de James Hetfield asa cum l-am vazut in 1999, pe Stadionul National. Cum am zis, trupa canta foarte bine, are coi, problema mare este ca nu au stabilit inca ce stil presteaza, asa ca deocamdata e o salata destul de eterogena de thrash metal din perioada de glorie, metalcore, death metal si inca ceva, nu-mi dau seama ce. In plus, Trantulla trebuie sa treaca peste statutul de cover band, au cantat sapte piese, din care doar trei piese proprii, restul fiind cover versions dupa Coal Chamber, Sepultura, Slayer si Metallica. Cel mai mult mi-a placut coverul dupa Coal Chamber, “Loco”, cantat mai degraba cu feelingul celor de la Devil Driver. Mare pacat ca au lasat “Sad But True” la final, pentru ca deja vocalul isi cam pierduse vocea si asemanarea cu Hetfield. Oricum, un debut reusit, trupa carismatica de care sper sa mai aud in viitorul apropiat, adica ii astept sa treaca din greu la treaba, sa auzim in curand un demo si sa ii vedem cat mai des pe scena, eventual cu un repertoriu propriu si cu mai multe faze de pasaje clean cu vocea pentru ca suna chiar bine.

Tarantulla

 

Unul dintre motivele pentru care am fost prezent in prima seara la Chaos Fest a fost revenirea pe scena a trupei BOLTHARD, ii asteptam de mult, mai ales ca revenirea din urma cu un an a fost doar un foc de paie, trupa a disparut din nou in tenebrele undergroundului fara a lasa nimic palpabil. Au revenit acum, in formula de baza, inclusiv cu acelasi tobar cu care au debut acum ceva ani si cu un repertoriu care a inclus toate piesele lor asa cum le stiam, cante cu un fel de ura proletara, cu un aplomb care arata ca trupa a strans o doza imensa de energie negativa in toata perioada de pauza, energie pe care au eliberat-o direct pe scena in seara de vineri. Deathrash cantat corect, pe alocuri stralucitor, cu riffuri inspirate si cu o grefa inteligibila de death metal pe voce. Bineinteles ca imi place sa ascult orice trupa care face cover dupa Kreator, dar cred ca Bolthard au cam abuzat de piesa asta, i-am auzit cantand “Phobia” de cel putin zece ori. Celelalte cover versions, dupa Exodus si Sodom, au fost excelente, urmarind directia trupei. Din cate am aflat, acesta a fost si ultimul concert Bolthard in aceasta formula, trupa trecand prin schimbari massive de personal, astfel ca doar cei doi frati in tandem, Alin si Catalin, vor ramane in trupa, alaturi de noi membri. Sper ca revenirea pe scena sa se produca rapid, altfel lumea va uita povestea frumoasa a acestei trupe cu state destul de vechi, cam de pe vremea tineretii clubului Underworld.

Bolthard

Capul de afis al primei seri de Chaos Fest, seara dedicata in subsidiar thrash metalului necrutator, a apartinut trupei bulgare THE REVENGE PROJECT. Ii stiam deja de ceva vreme, este una dintre cele mai bune trupe bulgare, cu domiciliul in orasul Burgas de la Marea Neagra, din pacate foarte putin apreciata deoarece se afla la mare distanta de realitatile scenei bulgare, concentrate in capitala Sofia. The Revenge Project este probabil cea mai tehnica trupa bulgara de metal extrem, asta e doar o constatare dupa ce am vazut la lucru inca vreo zece sau douazeci de trupe din acea tara. Stilul e ancorat in death metal, de cele mai multe ori melodic, dar alatura si o latura progresiva muzicii, din cauza celor doi chitaristi care se intrece in a face solouri peste soluri, de cele mai multe ori in acelasi timp. De asemenea cei doi chitaristi sunt vinovati de clean vocals, pasaje intregi care suna majestic si care live m-au impresionat teribil pentru ca nu e lalaiala tipica si de doi bani pe care o face o trupa incepatoare doar pentru a avea si o latura mai putin brutala, ci se potrivesc perfect la povestea The Revenge Project. Nu m-am putut abtine si mi-am achizitionat albumul “The Dawn of Nothingness”, unsprezece piese la fel de bune si de bine inregistrate ca si prestatia live a trupei. Highlight-ul serii l-a constituit piesa “No Chance… to See the Sun Again”, cu un refren majestic, repetat pana aproape de obsesie, de asemenea, trupa a prezentat cateva cover versions, din care am remarcat “Piece by Piece” de la Slayer si “Eye for an Eye” de la Sodom (trupa pentru care The Revenge Project au deschis showul in care s-a filmat ultimul lor DVD). Mi-a placut atat de mult incat mi-am luat si tricou cu ei, ca sa fie tacamul complet.

The Revenge Project

Seara de vineri s-a incheiat cu rockoteca lui Maurice, la care nu prea am stat din motive obiective, asa ca n-am ascultat decat un pic de muzici, cat am strans distro-ul si-am baut o bere, dupa care, acasa la culcare, cu notitele despre concert si cu decizia deja luata, de a scrie live reportul la rece, nu la cald, asa cum s-a si intamplat de altfel…

 

Sambata, 6 octombrie 2007

 

A doua zi de Chaos Fest a fost dedicata in exclusivitate black metalului, o premiera la noi, daca stam sa ne gandim ca n-am mai vazut niciodata cinci trupe black metal performand una dupa alta pe o scena din Romania. Se pare ca a mai fost rost de-o revenire si de-un debut si in aceasta zi, asa ca seara a fost la fel de interesanta ca si precedenta, de asemenea si publicul a fost mai consistent din motive de Hecate Enthroned si Cirith Gorgor. Acelasi sunet bun a insotit manifestarea, usor obstructionat de faptul ca unii trupeti habar n-au sa isi faca un ton de chitara pe amplificatorul din dotare sau pe procesor.

Cand a inceput intro-ul primei trupe, CROMLEH, mi-am adus aminte de o faza din “Morometii” lui Marin Preda (citez din memorie), zice Dumitru lui Nae despre junele Victor Balosu in poiana lui Iocan “lasa-l mai Ilie, e si el legionar…”. Cam asta s-a intamplat, adica s-a inceput cu un cor bisericesc care zicea despre ce fapte de vitejie au mai facut adeptii legiunii. Trupa care a deschis a doua seara de Chaos Fest se caracterizeaza ca performand black metal crestin si nationalist, o contradictie in termeni, daca imi permiteti. Dar nu despre ideologie am ales sa scriu, si despre prestatia lor live de la Chaos Fest. Fara sa exagerez in vreun fel, este singura trupa care nu a facut fata provocarii din seara dedicata black metalului. E un pic deplasat sa te consideri o trupa in adevaratul sens al cuvantului cand doar doi oameni tin trupa de fapt in picioare, adica cei doi care canta intr-o trupa mult mai cunoscuta si mai serioasa care se cheama Hathor. Dar nu te poti baza doar pe un tobar talentat si pe domnisoara care stie sa cante foarte bine la clape ca sa te consideri o trupa de black metal cu pretentii. Nu cu o voce gen Duffy Duck pe care o compari cu Hecate Enthroned… Oricum, m-am plictisit ingrozitor in timpul recitalului lor, doar o faza de one-man only pe care stapana clapelor a comis-o de una singura m-a mai scos din amorteala. In rest, aceleasi faze mediocre, aceleasi aranjamente si aceeasi voce enervanta.

Cromleh

Urmatoarea trupa, ACRAL NECROSIS, un sextet aflat la debut, a scurtcircuitat publicul cu patru piese de black metal extrem, old school si foarte influentat de trupe gen Beherit, Belial, Blasphemy sau Profanatica. N-am inteles rolul clapei in toata povestea, parerea mea e ca trupa suna mai bine fara, pasajele de clape avand doar rolul de a inmuia sunetul. Oricum, un debut absolut promitator, prima piesa este o compozitie incredibila pentru o trupa atat de tanara, iar coverul Satyricon “Fuel for Hatred” n-a fost cantat rau, chiar daca la alta viteza… M-a bucurat enorm sa vad ca in sfarsit apare in Bucuresti o trupa de black metal adevarata, care canta pe felia old school si care are curajul sa urce pe scena. Un plus pentru vocalul extrem de charismatic si care imi aduce aminte de vocalul unor band-uri underground legendare ca Order from Chaos sau Profanatica.

Acral Necrosis

VOKODLOK au revenit pe scena dupa o lunga perioada, timp in care au existat zvonuri cum ca trupa s-ar fi desfiintat. Si adevarul era undeva pe la jumatate, adica trupa nu s-a destramat, a fost doar pusa la gheata un pic, pana cand chitaristul si liderul trupei a gasit doi noi membri care sa ii inlocuiasca pe vocalul si bassistul care au parasit trupa. Asa ca sambata seara am vazut o trupa complet reformata, cu Andrei la chitara, de altfel si cel ce compune la Vokodlok, Todor in spatele tobelor (acelasi tobar ca si la Grimegod), si doi membri noi care s-au achitat foarte responsabil de indatoririle ce le revin. Bineinteles ca fiind la debut, s-au simtit ceva emotii, mai ales la vocal, dar per total trupa s-a auzit foarte bine, foarte legat, abia astept sa ii mai vad tot in formula asta. Bineinteles ca am fost foarte incantat sa aud piese vechi, de pe albumul de debut sau chiar de pe demo, mi-au placut tot timpul piese ca “Stigmata” sau “Forgetting the Origins”, plus ca imi aduc aminte de o anumita caseta split cu care am avut de-a face acum multi ani… Oricum, Vokodlok probabil ramane cea mai buna trupa black metal din Romania, si cand spun asta ma refer la ceea ce reprezinta de fapt black metal old school, nu fazele experimentale care nu mai sunt demult black metal…

Vokodlok

Si a venit randul primilor invitati straini, adica olandezii de la CIRITH GORGOR. Imi aduc aminte cand mi-am cumparat ceva demo Cirith Gorgor acum foarte multi ani, de la un oarecare Moongleam Distro, ce vremuri. Chiar i-am intrebat pe baieti ce s-a intamplat cu omul ala si cu alti pen pals din Olanda. Culmea, si ei stiau cam pe toata lumea acolo, a fost o placere sa discutam. Acum, discutand despre show, eu cred ca a fost cel mai bun show al serii, direct in plex, la viteza maxima si cu o vana incredibila. Omul din spatele tobelor e o adevarata mashina de batut tobele in mare viteza, si n-a scazut deloc ritmul pe toata durata recitalului, iar ceilalti instrumentisti sunt toal cuprinsi de pofta, dorinta si placerea de a canta, facand ca trupa sa sune ceas. Vocalul e un orc ranit si cuprins de furie, chiar ma gandeam ce diferenta este intre trollul olandez si neaosul vocalist roman care se urca pe scena scuipand in san si zicand doamne-ajuta. Au avut si ceva probleme de sunet, parca as fi vrut sa aud chitarele mai bine, dar oricum nu m-a deranjat mixul pana la final. Cover version Slayer care a isterizat publicul prezent si a generat un moshpit brutal in fata scenei. In rest setlistul a acut si piese noi si vechi, atat cam am putut eu sa recunosc.

Cirith Gorgor

Ultimii pe scena si headlineri ai serii au fost britanicii de la HECATE ENTHRONED. Trupa nu mi-a placut niciodata, poate doar primul album, care mi s-a parut foarte sincer si bine cantat. Inainte de a urca pe scena, am petrecut ceva timp cu englezii, care se chinuiau sa vanda ceva tricouri la standul lor. Mi-a placut ce-am auzit, sunt oameni foarte flexibili, fara aere de rock star si fara pretentii exagerate. Vor doar sa cante in fata unui public care sa stie cine sunt si ce vor si, daca publicul se simte bine, atunci si trupa va fi in delir. Cam asta s-a intamplat si cu showul de sambata noaptea. Au inceput in forta si au castigat fiecare om din public. Sunetul britanicilor a fost mult mai bun decat la Cirith Gorgor, de asemenea clapele au oferit publicului bucata emotionala de care avea nevoie dupa isteria olandezilor. Britanicii au avut un recital lung, sau poate asa mi s-a parut mie, la un moment dat m-am plictisit si-am tot schimbat locul, incercand sa imbin utilul cu placutul.

Hecate Enthroned

La final e timpul unor concluzii pertinente. Am fost uimit si placut impresionat de felul in care acest concert a fost organizat, bineinteles tinand cont de trupele de pe scena, de sunet, de paza, de public si de micile detalii care fac marile diferente. Sunetul a fost net superior celui de cu o saptamana inainte si a demonstrat, daca mai era nevoie, ca Live Metal Club poate “sa sune” daca exista un sunet bun si un om care stie in spatele mixerului. E dezamagitor ca nu foarte multa lume a onorat prima editie a acestui fest, pe de alta parte e de inteles, cei mai multi n-au avut incredere intr-un fest organizat de cel care a anulat concertul Lord Belial cu o seara inainte de show. Tocmai de-asta, festivalul s-a constituit intr-o surpriza placuta si cumva a fost vremea recuperarilor… E foarte bine ca un organizator de concerte da gir unor trupe debutante pentru a performa alaturi de capete de afis cunoscute, doar in felul asta, noile trupe underground ajuns la urechile si in inimile ascultatorilor de metale subterane si, daca merita, raman acolo…

Vezi galeriile trupelor: Cirith Gorgor, Hecate Enthroned

Data concert:  October 10, 2007  | 26 Comentarii  | 6084 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: CHAOS FESTIVAL

  • misto pozele

    1. Posted by trombon | 10 Octombrie 2007 14:09
  • Cea mai tare cronica care am citit-o pana acuma, ma bucur ca mai sunt oameni care stiu sa aprecieze muzica asa cum ar trebui. ,,/

    2. Posted by Bony | 10 Octombrie 2007 15:45
  • tie ti-a placut ca au fost numa cuvinte bune legate de Snapjaw.....o cronica extrem de negativa, poate fi una foarte buna...da ma rog..misto cronica, chiar daca nu sunt total de acord...

    3. Posted by d | 10 Octombrie 2007 16:00
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte