Cosmar pe strada 11 iunie

Un adevărat coşmar s-a întâmplat la club Fabrica situat pe strada 11 iunie, în seara de vineri, 24 aprilie. Un coşmar nouăzecist care s-a dovedit a fi bun de ținut minte şi chiar şi aşa, coşmar fiind, lucrurile n-au fost deloc urâte sau de speriat, ba din contră. Vorbim despre un eveniment menit să glorifice trecutul care, după părerea mea, uneori devine o întâmplare foarte utilă prezentului. Anumiți oameni îşi amintesc de imboldurile tinereții şi cred că le place atât de mult această stare, încât întreaga lor muncă în câmpul muzical se re-motivează şi reanimează. 
 

Ediția anterioară a evenimentului în cauză s-a axat pe evocarea momentului Piața Romană, aceiaşi ani ’90, cu referire la acea zona a Bucureştilor care la vremurile cu pricina se dovedea a fi un loc foarte fertil pentru vânzarea de materiale muzicale din zona extremă şi mai puțin extremă, devenind astfel un bun prilej pentru naşterea unei cantități considerabile de legende urbane. Atunci, invitat special a fost Petre Magdin, cel care a dus rock-ul la TVR prin intermediul emisiunii „Întâlnirea de la miezul nopții”, iar ca voci cântătoare au fost Metrock şi R.U.S.T.. Atunci, Metrock a oferit un show de zile mari, iar despre R.U.S.T. nu pot spune nimic fiindca a trebuit să plec când ei s-au apucat să cânte. Cert e că după aceea, cei de la Metrock par să se cam fi pus pe treabă, ceea ce e minunat, fiindcă avem de-a face cu hard rock/heavy metal irezistibil, aşa că m-aş bucura să aflu că aceşti oameni s-ar apuca să compună şi să iasă cu un album. Apoi, la cea de-a doua ediție, cea despre care se vorbeşte aici, personaj principal a fost Gabi Gomboş, care în trecut a fost destul de activ în aria muzicală, prin organizări de concerte şi festivaluri sau jurizări, fiindcă aşa se proceda pe-atunci când majoritatea festivalurilor aveau un concurs la bază. Gabi Gomboş s-a ocupat şi de răspândirea cuvintelor în diverse publicații, iar cea mai populară activitate redacțională asociată cu numele lui este rubrica din Heavy Metal Magazine, „Coşmar pe strada morții”, titlu sub care a publicat şi o serie de lexicoane pe domeniul metal-ului, la editura Cartea de Nisip. Trupele de-aici au fost două deschizătoare de drumuri în direcțiile death metal-ului progressive şi genului atmospheric doom/death din circuitul autohton, adică Taine şi Abigail. 
 

Am intrat în Fabrica după ora 21 şi acolo, ce să vezi, coşmarul! Revoluție şi scandal în toată regula, asta îmi spuneau urechile. Dar nu era decât sunetul „antic” care acompania proiecțiile cu filmări de arhivă, prezentând atât formațiile care aveau să cânte mai târziu, cât şi altele, arătând şi scurte secvențe definitorii pentru atmosfera de ansamblu a vremurilor. Pe scenă au vorbit Gabi Gomboş, bineînțeles, Doru Ionescu, Nelu Tilie, Lemi Black şi Marius „Kiss” Şerbănoiu, toți având diverse atribuții demult, în lumea metal-ului şi amintindu-şi într-o notă nostalgică şi ilară de una, de alta. 


 

Acum s-ar cuveni să deschid o paranteză, având în vedere că se pot naşte nişte confuzii atunci când trecutul începe să fie săpat. Un subiect de care s-a vorbit destul de mult vineri seara a fost reprezentat de evenimentul „Galele Metal Fan”, organizat în anii ’90 de acelaşi Gabi Gomboş, acelaşi nume fiind desemnat şi unui fanzin, ale cărui baze au fost puse de aceeaşi persoană. Metalfan, spațiul în care voi citiți textul ăsta nu are nicio legătură cu cele tocmai menționate. Nu întâmplător, pe afişul acestui eveniment logoul Metal Fan este scris din două cuvinte, nu din unul, aşa cum e în cazul nostru, pentru că această „entitate” a anilor ‘90 a supraviețuit în această formă „dezlegată” a cuvintelor. Nu mă pot pronunța cu precizie asupra fanzinului, dar în ceea ce priveşte „Galele Metal Fan”, majoritatea menționărilor în presă folosesc forma din două cuvinte. Aşadar, există o modalitate de diferențiere a acestor două nume. Când numele publicației noastre a fost ales, undeva prin 2004, fondatorii nu ştiau despre existența „Galelor Metal Fan” şi nici despre fanzin. Vorbim despre o eră în care o căutare pe Google cu un astfel de termen nu ar fi fost de vreun ajutor. Apoi, festivalul „Galele Metal Fan” nu a fost atât de popular încât poveştile legate de acesta să penetreze în afara anumitor cercuri. Când s-a stabilit numele publicației Metalfan, s-a avut în vedere alegerea unei forme care să fie comprehensibilă atât românilor, cât şi străinilor. Cu această formă s-a mers la Oficiul de Stat pentru Invenții şi Mărci (OSIM) unde numele „metalfan” era în totalitate disponibil. Am atins acest subiect fiindcă la evenimentul din discuție, Gabi Gomboş a ținut să specifice ceva de genul: „Eu sunt cel care a făcut festivalul Metal Fan şi nimeni altcineva, am aici martori.” Eu nu cred că se îndoia cineva de treaba asta, dar în eventualitatea în care există cazuri contrarii, iată că am ales să spun această mică poveste lămuritoare. 
 

Acum se-ntâmplă că am vorbit mai mult despre detalii decât despre concerte, dar nici nu văd rostul de a despica prea mult firul. Atât Abigail cât şi Taine au cântat ireproşabil, aş putea spune că a fost unul dintre cele mai bune concerte ale ambelor formații, cel puțin din ce am văzut eu de-a lungul timpului, deşi trebuie să specific că nu am fost la niciun concert cu acestea înainte de 2002-2003. Şi mai interesant este faptul că cele două trupe au cântat într-o componență deloc omogenă, întrucât au avut ca invitați membri din „formula de aur” ca să-i spun aşa, muzicieni care au fost acolo în momentele de început, dar nici cei care s-au alăturat mai târziu nu au fost lăsați deoparte. Iar în condițiile astea, din punct de vedere al execuției, interpretările au fost ca la carte. 
 

Cred că mulți dintre cei prezenți la acest concert au aşteptat ca Abigail să includă în setlist fragmente de pe EP-ul "Sonnets" scos în 1998, aşa că atunci când s-a întâmplat, fericirea spectatorilor a părut să fie destul de mare. Au fost „Bitterness… Tears” sau „Sonet”, alături de piese ceva mai recente, de pe „It Is the Night I Fear”, cea care dă titlu, sau „Sweet Cruelty”, toate sunând nemaipomenit. Formula cu Fenrir de la Kistvaen la chitară şi cu Vlad Buşcă de la L.O.S.T. la bas mi s-a părut cea mai potrivită fiindcă părea să fie o cumulare de energii care face lucrurile să fie deosebite. Dar cu toate astea, nimic nu a sunat mai puțin intens la concertul ăsta, mai ales din punct de vedere al chitarelor care au făcut o figură numai bună la capitolul melodic. De asemenea, introducerea theremin-ului în compozițiile mai noi Abigail este o alegere cât se poate de potrivită. Cred că acest instrument reprezintă partea care lipsea din muzica lor, iar în condiții live, efectul acestuia este gigantic.
 

Apoi, Taine a apărut pe scenă mai întâi în scop narativ, deoarece vocalistul Andy Ionescu s-a apucat şi el de povestit despre aventuri din ’90, accentul căzând pe calitatea inferioară a instrumentelor disponibile atunci,  moment care a adus multe râsete, aşa cum era natural. Taine s-au dus şi mai în trecut în ceea ce priveşte piesele cântate, aşa că nu cred că şi-ar fi închipuit cineva să mai audă în zilele noastre secvențe de pe demoul „Taina Cuvântului”, cum ar fi „Woman” sau „Repent”, compuse pe undeva prin 1995, sunând foarte old-school şi uşor rock’n’roll de data asta, un rock’n’roll destul de „relaxat” ce-i drept. Apoi bineînțeles, marile hituri „Pierdut” ori „Înger sau demon” i-au potolit pe nostalgici, fiind interpretate cu un chef extraordinar. Deşi clubul era plin doar pe jumătate, gălăgia a fost atât de mare încât la un moment dat, Andy a spus că se simte ca pe Wembley. 
 

Dar, apropo de nostalgii este uimitor cum funcționează aceste fenomene asupra muzicienilor de fiecare dată, aproape indiferent de context pentru că pe mulți, vibe-ul trecutului sinonim cu ceea ce se cheamă tinerețe, îi determină să intre şi mai bine în muzica pe care o făceau cândva doar din instinct, fără prea multe idei despre „oare ce o să creadă ascultătorii?”, iar experiența acumulată ulterior acoperă exact ceea ce lipsea primelor manifestări muzicale. Cred că la un moment dat, în anumite arii vor fi necesare nişte evenimente făcute pe principiul emisiunilor de la VH1, "Then and Now", unde să zicem că artiştii ar fi invitați să cânte jumătate din primul album şi să continue cu a doua jumătate a celui mai recent, deşi nu sfătuiesc pe nimeni să exagereze cu o asemenea abordare. Oricum, la ceea ce s-a numit „Coşmar pe Strada morții”, mi s-ar fi părut mai în regulă să fie mai multă lume, mai mulți copii mai ales, fiindcă e un gen de eveniment care aduce la cunoştință diverse lucruri. Nu contează că stilurile care primează nu sunt foarte apreciate de grupurile foarte tinere, fiindcă ar putea să fie ceva amuzant măcar. E ca şi când cineva m-ar întreba dacă nu vreau să aflu cum se descurcau rocker-ii la sfârşit de anii ’80 într-o țară precum Macedonia, să zicem. Cu siguranță nu aş avea niciun motiv să refuz. În altă ordine de idei, clubul Fabrica merită felicitat pentru îmbunătățirea luminilor şi pentru sunet. Nu ştiu dacă s-a modificat ceva sau nu la capitolul sunet în acest spațiu, dar şi Abigail şi Taine s-au auzit mult mai bine decât multe alte trupe care au cântat la Fabrica în trecut.