concerte

Despre concertul DEATH TO ALL din Bucuresti

Despre concertul DEATH TO ALL din Bucuresti
TRUPE: Death

Nu stiu daca aceasta scriere o pot numi chiar recenzie de concert, deoarece la evenimentul cu pricina, numit Death to All - European Thought Patterns 2016 desi au luat parte patru formatii (Illuminati, Taine, Obscura si Death to All), personal am fost conectat doar la cea din urma. Nu am avut in plan aceasta recenzie, avand in vedere insa ca am prins un pic de timp liber pentru scris (adica o tura de noapte la munca fara incidente), am zis ca e o excelenta oportunitate de a-mi prezenta aici emotiile traite in noaptea de 4 aprilie 2016, una care, alaturi de seara din data de 15 iunie 2005, va sta la loc de cinste in sufletul meu. A vedea un concert cu Death a fost un vis inca din vremea cand Chuck Schuldiner era inca in viata, fascinat fiind de The Sound of Perseverance, ultimul disc al trupei. Spirit Crusher si Flesh and the Power It Holds erau doua piese care puteau fi auzite foarte des la emisiunile radio si TV ale lui Lenti Chiriac, fiind practic imposibil sa nu fii atras de asa ceva. Ulterior am descoperit si restul albumelor, facand din Death una din formatiile mele de suflet. Din acest motiv pot spune ca fost o surpriza enorm de mare sa aflu ca fosti membri Death se reunesc periodic pentru a pleca in turnee de prezentare a muzicii trupei. Chiar incepeam sa ma gandesc cum fac sa ii vad undeva intr-o tara din vestul Europei, deoarece cu greu ma puteam gandi la un eventual concert in Romania, mai ales ca Chuck Schuldiner nu mai este printre noi, lucru care (in opinia mea) nu ar fi prezentat un interes deosebit printre organizatorii de concerte. Totusi, iata ca incredibilul s-a produs, DTA ajungand chiar si la noi pentru un concert in Bucuresti. Cine ar fi crezut?

Despre trupele din deschidere, pot spune in cateva cuvinte ca Illuminati au sunat foarte bine, in plus (avand in vedere seria de invitati de pe albumul The Core) nimeni nu s-ar fi asteptat ca alaturi de ei sa urce pe scena o voce feminina, Laura - cu o atitudine demna de muzica trupei. La Taine am remarcat in mod special sunetul impecabil. Au sunat mai bine decat (fara nici o exgerare) 95% din trupele straine vazute de mine in Romania. Nu ma pricep prea mult la aceste detalii tehnice, insa stiu sigur ca Fane Panea este unul dintre cei care au pus Romania acolo sus, in materie de inginerie de sunet, alaturi de tarile cu traditie.

Nici despre Obscura nu sunt prea multe de spus. Mi-a placut mult albumul Cosmogenesis (2009) atunci cand a aparut, insa nu am pastrat contactul cu trupa. Asa cum era si normal, au insistat mai mult pe piesele ultimului album, Akroasis (2016), dar nici preferatul meu nu a fost ocolit: The Anticosmic Overload si Centric Flow facand parte din setlist. Oricum, Obscura este o trupa care nu se rateaza atunci cand ai ocazia sa o vezi pe viu. Baietii sunt foarte tehnici, imbina extrem de usor jazzul cu metalul extrem, avand multe influente chiar si din Cynic, mai ales prin vocile robotice - intalnite pe Focus (1993).

Nu stiu daca Death to All poate fi considerata o trupa tribut pentru Death, fiindca au fost atatea formatii carora le-a plecat liderul dar au continuat, sau atatea trupe carora le-a fost dus numele mai departe doar de catre un singur membru din formula originala. Death to All s-a prezentat totusi cu trei legende care au facut parte din Death, mai exact cu: Bobby Koelble - cel care a fost chitara a doua pe Symbolic; Gene Hoglan - tobarul de pe acelasi Symbolic plus Individual Thought Patterns, si Steve DiGiorgio - basistul de pe Human, Individual Thought Patterns si The Fragile Art of Existence (Control Denied). In opinia mea, acestia fiind cei mai buni membri Death pe posturile pe care au fost folositi. Locul lui Chuck in acest turneu fiind luat de Max Phelps, care a cochetat un pic si cu mai sus amintitii Cynic. Prin urmare, cum poti sa te gandesti ca o astfel de formatie e una tribut, cand de fapt e chiar urmasa celei inventate de Chuck Schuldiner? Pe Steve si Gene i-am mai vazut impreuna, odata cu concertul celor de la Testament de la Arenele Romane, insa atunci nu au s-au ridicat nici macar la 5 procente din potentialul lor, aratat pe scena cu DTA . Poate ca nici sunetul nu i-a ajutat cu Testament, insa se poate observa de la o posta ca muzica Death este cea care, de-a lungul carierei, le-a scos cel mai mult valoarea in evidenta.

Au inceput in forta direct cu The Philosopher, in care Max, Steve si Bobby s-au intrecut in solouri. Deci din start: solouri gemene de bas si chitara, menite sa te puna din prima la respect, in cazul in care aveai ceva de comentat, sa taci. Odata cu Living Monstrosity si Leprosy / Left to Die a inceput macelul si in public, formandu-se cercul de pogo, care a durat pe toata durata showlui, insa apogeul a fost atins cu adevarat pe Flattening of Emotions (Human): haos total. Apropo, chiar tin sa-i salut pe toti baietii participanti in aceasta activitate, deoarece s-au purtat extrem de civilizat. Revenind la prestatia celor de pe scena, datorita lor piesele de pe Human, prezentate in aceasta seara (Suicide Machine si Lack of Comprehension), s-au ridicat la o inaltime greu de atins: brutalitate imbinata cu o tehnica instrumentala impecabila. Desi turneul se numeste European Thought Patterns, nu s-a insistat prea mult pe albumul scos in 1993, practic, pe langa The Philosopher, au mai fost prezentate Overactive Imagination, Trapped in a Corner si Destiny; The Sound of Perseverance a iesit la inaintare cu Bite the Pain si, evident, Spirit Crusher; in timp ce Symbolic-ul a fost reprezentat de piesa titlu, Zero Tolerance (in care Bobby Kolbe face legea) si Crystal Mountain. Incheierea facandu-se prin Pull the Plug - care s stors toata energia celor din public pana la ultima picatura. A fost pur si simplu DELIR. Vocea lui Max nu a adus mai deloc cu cea a lui Chuck. insa nu cred ca s-a vrut a fi o copie a acestuia. Chitara sa, insa, a fost foarte aproape de original. Basul lui Steve a fost ba cu trei, ba cu sase corzi... si a sunat intr-un fel nemaiintalnit. Bobby ne-a aratat cu varf si indesat de ce a fost ales de Chuck sa ii fie alaturi pe Symbolic, un chitarist de exceptie, in timp ce tehnica si forta lui Gene au fost precum un taifun. Cei trei din urma, fiind practic niste idoli de ai mei, bucurandu-ma de ei precum un copil care isi gaseste cadoul sub brad, adus de Mos Craciun.

Baietii de la Metalhead merita toate laudele pentru acest eveniment, punandu-se de aceasta data pe o treaba cat se poate de serioasa, spre deosebire de Metalhead Awards 2015, eveniment care, in opinia noastra, a fost un esec total. Practic, ei mi-au indeplinit un vis, unul pe care, ca un paradox, nici macar in vis nu indrazneam sa-l visez, iar aceste momente trebuie pretuite ca atare. Din punct de vedere organizatoric nu au fost probleme de nici un fel. S-au respectat orele de incepere, cortul a fost plin dar nu pana la refuz, ci cu o marja de siguranta, cei de la paza foarte ok, ca si cei din public de altfel. Poate sunetul la DTA a fost ceva cam tare, nefiind foarte clar in unele momente, pertotal a fost oricum foarte bine. Acest concert ne-a fost prezentat ca fiind un warmup party pentru Festivalul METALHEAD Meeting 2016. De fapt, Morrison si compania cred ca au vrut sa spuna ca Festivalul METALHEAD Meeting 2016 va fi un after party Death to All; sau mai exact, sarbatorirea a doua luni a unuia dintre cele mai minunate concerte care au avut loc pe plaiurile mioritice.
Autor: Fantotzii
Data concert:  April 08, 2016  | 2 Comentarii  | 2488 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Despre concertul DEATH TO ALL din Bucuresti

  • de mult nu am mai avut asemenea sentimente la si dupa concert: pt mine a fost magic. am plecat pe jos acasa o bucata de drum, ma simteam de parca pluteam, m-am oprit si pe la Colectiv pt cateva minute, am adormit dupa vreo doua ore. trupa tribut, netribut, mi-as dori sa ii mai vad pe la noi.

    1. Posted by Ishmael | 16 Aprilie 2016 02:43
  • Intr-adevar, si eu am avut aceeasi senzatie cand am iesit de la Arene. Nu stiu cate categorii de oameni pot avea astfel de sentimente (cand spun categorii, ma refer, nu stiu... la dependentii de meciuri, de teatre, de terase, chiar si la ascultatorii altor genuri muzicale... adrenalina unui concert de metal de cea mai buna calitate nu cred ca o mai poate produce nimeni in lumea asta, si am fost la concerte din aproape toate genurile). Cred ca asa ceva am mai simtit doar de doua ori in trecut. Prima oara la Megadeth in 2005 (data mentionata in scrierea de mai sus) si la Atheist doi ani mai tarziu. In plus, in toate aceste situatii, mai ai si o senzatie unica atunci cand te trezesti a doua zi... stai si te intrebi daca intr-adevar ceea ce ai vazut, auzit si simtit azinoapte a fost real, si iti dai seama ca a fost asa cand incepi sa vezi ca ai o enorma febra musculara sau cand vezi ca esti ragusit si abia mai poti sa vorbesti. Asa a fost si la DTA. In plus, ce mai conteaza daca e sau nu o trupa tribut? E acolo, e muzica lui Chuck, baietii lui Chuck... aia jmecherii care face legea!!!

    UPDATE:
    Nu stiu daca era cazul sa vorbesc despre asta in randurile acestei postari. Din pacate au fost foarte multi prieteni de-ai nostri care, in cautarea acelorasi sentimente, nu s-au mai trezit niciodata, sau s-au trezit dupa cateva luni in locuri straine, mutilati pe viata... fara ca cineva sa fie tras la raspundere!!! Cei ramasi in viata, probabil ca, niciodata nu se vor mai putea bucura de un astfel de eveniment...

    2. Posted by Fantotzii | 17 Aprilie 2016 12:57
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte