concerte

Guest Metal Night 1.0 - Vulture Industries / AlithiA / Sulphur / Downfall

Guest Metal Night 1.0 - Vulture Industries / AlithiA / Sulphur / Downfall
TRUPE: AlithiA, Sulphur, Vulture Industries

Concertele organizate de cei de la The Guest se remarcă prin diversitate: în nici 6 luni, au trecut deja prin black şi dark metal (Aura Noir şi, respectiv, Bloodway), hip-hop (Reverie & co) şi metalcore (Napoleon). De aceea, evenimentul Guest Metal Night 1.0, organizat pe 29 octombrie a.c., în Club Fabrica, a fost mai mult decât un simplu concert de metal şi a oferit celor aproximativ 150 de spectatori o bună imagine a diversităţii de stiluri din metalul actual.

Seara a fost deschisă de bucureştenii de la Downfall, o trupă tânără, care are ca principală influenţă Dissection şi îşi pregăteşte lansarea primului album. De la ei mi-au plăcut două piese – Forsaken, Satan’s Son – şi faptul că-şi caută o identitate vizuală; sper, însă, ca o să-şi găsească una ceva mai originală, întrucât segmentul de trupe în sutane, cu glugi trase pe ochi, care bat toaca pe imnuri bisericeşti a devenit un pic cam aglomerat. O notă bună totuşi pentru baterist, care era costumat precum măcelarul nebun de pe albumele Destruction.

După o pauză de 15 minute, timp în care publicul s-a dublat, au intrat în scenă cei de la Alithia şi am avut parte de prima surpriză a serii. Alithia (“adevăr” în greceşte) este un amalgam fascinant din toate punctele de vedere. Trupa din Australia are în componenţă doi greci, un ungur, un chilian şi face un soi de tribal space rock, pe care îl livrează cu o energie şi un entuziasm molipsitoare – membrii trupei se agită, sar, dansează şi interacţionează cu publicul în permanenţă. Nu prea am cu ce să-i compar, poate doar cu Hawkwind, dacă le dădea Lemmy speed tuturor! Este o muzică perfectă pentru un festival în aer liber, într-o zi de vară, dar care şi-a făcut efectul şi într-o zi de octombrie, în Fabrica, pentru că “We’re one big fuckin’ familly, from Australia to Romania!”. Chiar dacă jumătate dintre piesele cântate au fost în primă audiţie, la finalul concertului am auzit strigăte de “We want more!” – asta şi după ce percuţionistul / vocalistul Jeffrey Ortiz Raul Castro a coborât de pe scenă şi a dat o raită prin public (ca fapt divers, după concert, basistul Tibor Gede ne spunea că familia lui Jeffrey ar fi oarecum înrudită cu cea a lui Tom Araya).

Au urmat norvegienii de la Sulphur. Din păcate, concertul lor a reuşit să-i calmeze şi să-i mai împuţineze pe cei prezenţi. Cu toate că au cântat bucăţi de pe toate cele trei albume – printre care Cursed Madness, A Crimson Line, Gathering Storms şi Omens of Doom – publicul a răspuns destul de apatic, ceea ce l-a făcut pe vocalistul Thomas Skinlo Høyven să întrebe “Are you enjoying the show?”. Cred că piesele Sulphur, o combinaţie de death si black metal, complexe si bine interpretate live, merită o voce un pic mai expresivă.

De o voce mult mai expresivă am avut parte în următoarea oră şi jumătate, graţie celor de la Vulture Industries. A fost punctul culminant al serii şi concertul anului pentru mine, care-i vedeam pentru prima oară. Dar şi prietenii mei, care îi mai văzuseră pe Vulture Industries în concert de vreo patru ori, au recunoscut că showul din seara asta a fost cel mai tare. Spectacolul de cabaret metalic, cu un Bjørnar Nilsen aflat undeva între King Diamond şi Barbara Streisand, a electrizat publicul încă de la prima piesă, The Tower. Energia din sală s-a transmis înapoi pe scenă, făcându-i pe cei de la Vulture Industries să exclame că se simt ca acasă de fiecare dată când vin în România. Au fost bucăţi de pe toate albumele (cu accent pe cel mai recent), a fost mosh pit, l-am văzut pe Bjørnar cântând cocoţat pe un scaun în mijlocul scenei, pentru ca apoi să coboare în public şi să treacă cu microfonul de la un om la altul, înainte de a forma trenuleţul prin sală. Concertul s-a terminat după ora 1 noaptea, cu un bis la care au cântat A Path of Infamy. Pentru că aplauzele continuau, Bjørnar ne-a îndemnat să mergem spre zona de merchandise şi să cumpărăm un disc Vulture Industries; a adăugat că putem face asta chiar dacă nu ne-a plăcut de ei, ca să-l facem cadou unei persoane de care nu ne place.

Mulţi i-au urmat îndemnul şi zona de merchandise s-a aglomerat imediat, cu atât mai mult cu cât toate trupele au apărut acolo pentru discuţii, autografe si poze, totul într-o atmosferă extrem de relaxată.

După o seara atât de reuşită şi diversă, sunt extrem de curios să văd pe cine vor aduce în continuare cei de la The Guest.
Autor: Gedi
Vezi galeriile trupelor: Vulture Industries,

Data concert:  October 29, 2016  | 1 Comentarii  | 3826 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Guest Metal Night 1.0 - Vulture Industries / AlithiA / Sulphur / Downfall

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte