Hellfest 2007, prima zi

Despre haos, suricate si, nu in ultimul rand, muzica

A fost odata, nu demult, prin a treia decada a lunii iunie a anului 2007, departe, la cativa pasi de coasta de vest a Europei, un orasel linistit ce s-a trezit intr-o buna zi invadat de o hoarda de vreo 40.000 de rockeri veniti din toate colturile lumii. Da, stiu, n-am inceput bine, poate unora dintre voi nu le mai plac povestile, poate altora nu le-au placut niciodata, asa ca n-o sa va spun o poveste, mai, mult, voi simplifica lectura pentru cei neinteresati de aspectele nelegate strict de concerte, trimitandu-i direct la partea a treia, cea muzicala. Pentru cei mai rabdatori dintre cititori, am sa-mi structurez  lunga relatare in patru parti : Haosul (sau despre (dez)organizare), Suricatele (despre locuitori si invadatori), Muzica (relatarea a trei zile de maraton, in care voi dezamagi mai ales amatorii de brutalitati si x-core, dar se gaseste si pentru ei cate ceva, macar cate un setlist, pe ici-pe colo) si Extra (partea de informatii practice pentru cei ce doresc sa fie prezenti la Hellfest anul viitor, daca va mai exista). Sa purcedem, deci.

Haosul

La inceput a fost Haosul. Si din el s-a intrupat Hellfest, care se pare ca se incapataneaza sa nu se desprinda de invaluirea materna a Haosului. Destul insa cu metaforele, sa trecem la detalii concrete. Inainte de deschiderea portilor festivalului se vandusera 35.000 de bilete, inca vreo mie si ceva vineri, in prima zi, ceea ce a dus la un total de 36.300 spectatori platitori. Erau date pe care organizatorii le stiau si nici previziunile meteo nu erau o necunoscuta, data fiind apropierea de ocean, unde clima este foarte schimbatoare si existenta unor situri gen weather.com, de unde pana si noi, romanii, stiam dinainte ce ne asteapta, si anume ploaie. V-am mai povestit eu despre prima editie Metal Camp unde a plouat continuu pe durata festivalului, aici a fost putin diferit, la ce se poate astepta un roman cand se duce intr-un loc numit Clisson ?!  La muuulta clisa, acel amestec de pamant cu apa ce a constituit timp de 3 zile cadrul natural pentru participantii la Hellfest, dupa cum se poate vedea in continuare.

Pentru toate problemele, scuzele organizatorilor au fost si la ei aceleasi ca si la noi : „n-am stiut ca o sa ploua, nu depindea de noi”, adica un fel de iarna nu-i ca vara. Asa cum probabil nu stiau nici ca aveau de primit 35 de mii de oameni intr-un camping mult prea putin incapator, astfel incat primii veniti, ajunsi cu o zi inainte, s-au cazat platind cei 10 euro aferenti campingului iar vineri, in prima zi de concerte, cand mase de oameni au luat cu asalt spatiul de cazare, campingul a fost declarat neincapator si fiecare si-a asezat culcusul pe unde a putut, in camping – fara sa mai plateasca - sau in spatiile dintre pretioasele vii ale localnicilor (dar despre asta ceva mai incolo). Din cauza namolului format, si accesul la parcarea oficiala a fost blocat, masinile fiind parcate pe stradutele din oras, pe acelasi principiu sanatos al liberei alegeri, „fiecare unde apuca”. Dar problemele abia aici incep si as putea spune ca am fost norocosi ca am ajuns in Clisson dupa-amiaza pe la patru, in conditiile in care concertele ar fi trebuit sa inceapa candva in jurul pranzului, dar era ziua de „core” stuff, asa ca am ales sa plecam vineri dimineata, spre norocul si scutirea multor nervi. Intre doua si cinci ore de stat la coada formata la intrarea in spatiul de concerte, avand in vedere ca era o singura intrare si atata popor, spre trei ore coada la jetoane (2 jetoane = 2 euro = 1 bere), jetoane la care organizatorii aveau sa renunte in aceeasi seara, fiindca sistemul nu functiona, erau prea putine la atata popor insetat si stresat, de fiecare data se astepta la coada ca jetoanele sa fie retrimise de la spatiile cu bere. Asa ca sistemul jetoanelor a fost abandonat, dovedindu-se un fiasco total, mancator de timp si nervi. Pe urma, insetatii, normal, doreau sa si elimine lichidul consumat pentru a face loc altuia nou. Alte cozi, alti nervi, numai fata sa nu fii in conditiile in care in tot spatiul de festival existau doar 2 toalete (am inteles ca mai erau 2 in camping), de se ajunsese sa se stea la coada si la boscheti! Nici pentru barbati nu era cu mult mai bine, mai erau vreo 2 pisoare in aer liber cu cate patru locuri, insuficiente oricum, asa ca orice gard viu s-a transformat intr-un wc improvizat. In rest, existau vii, campuri, tufisuri, ca doar este un festival ecologic (voi reveni asupra ideii in partea dedicata „suricatelor”). Scuzati detaliile sordide, dar sunt si ele aspecte ale organizarii. Ca sa nu mai spun ca aceia care au venit doar pentru ziua de vineri si-au luat o mare teapa, pentru ca primele 3 trupe de la fiecare scena nu au mai cantat, incluzand Lamb of God, evident, tot din vina organizatorilor, care s-au apucat sa monteze scena Gibson abia vineri si nu au reusit sa termine la timp, asa ca portile s-au deschis cu vreo 3-4 ore intarziere fata de ora prevazuta si programul de pana la ora 17,00 a fost anulat.

Organizarea haotica s-a resimtit si la nivelul trupelor, Edguy si Therion manifestandu-si nemultumirea direct pe scena. Christofer Johnsson spunea ca in 20 de ani de concerte este cel mai prost organizat festival ever. Recitalul Type O Negative, pentru mine un mare punct de interes al festivalului, a fost intrerupt, la un moment dat a fost o lunga pauza de discutii cu organizatorii, din cauza imposibilitatii trupetilor de a se auzi intre ei iar Korn, care trebuia sa cante in prima seara de la 1 noaptea, au fost vazuti seara pe la 7 parasind Clisson, dupa ce-si incasasera cecul, afland ca organizatorii nu le pot asigura ferirea aparaturii de ploaie. Urmeaza procesul, pentru ca organizatorii i-au dat in judecata si le-au promis ca nu vor mai canta niciodata in Franta.
Modul de desfasurare a festivalului ar fi fost minunat daca ar fi putut fi respectat: o scena acoperita (culmea, cea care se numea Découverte, sau, pe intelesul tuturor, Discovery), unde se produceau talentele franceze cu pauza de 15 minute intre ele pentru soundcheck, scena pe care n-am vizitat-o decat o data, din motive de ploaie mai mult decat torentiala (se produceau niste Maidenfani locali, nu stiu cum se numeau), si cele doua scene principale, Gibson Stage, pe care au cantat in general trupele mai pe gustul meu, mai micuta dar cu sunet foarte bun, si Mainstage, scena cea mare, cu sunet mai slabut si foarte oscilant, in functie de pozitionarea in fata ei, ceea ce influenta pe undeva si perceperea concertului respectiv. Sau poate invers, cand stii ca-ti place trupa, dai din coate sa ajungi in fata, unde se aude si se vede bine. Ei, ideea cu astea doua scene era ca in timpul cand se canta pe una sa se faca sonorizarea pe cealalta, numai ca socoteala de acasa a fost de multe ori incurcata si uite asa ajungea publicul sa alerge de nebun intre ele (noroc ca nu erau prea departe, vreo 100 de metri) sa plece de la finalul unei trupe pentru a prinde inceputul alteia, care-i placea mai mult. Neplacut!

In rest, occidentalii obisnuiti cu alte standarde se plangeau si de aspecte pe care, noi, romanii, le-am putea numi mofturi de domnisoare: lipsa luminii electrice in camping, a tasnitoarelor de apa (cica era una, eu n-am vazut-o, am vazut in schimb un spatiu dotat cu perii de sarma pentru curatarea bocancilor innamoliti).

Hai sa amintesc totusi si aspectele pozitive, sa nu ziceti ca nu stiu decat sa carcotesc, ca au fost cateva pe care le-ar putea lua in calcul vreun organizator local ce s-ar incumeta la un mare festival metalicesc: intentiile mai mult decat laudabile (desi esuate din cauza afluxului de lume) de protectie a mediului concretizate prin oferirea de saci pentru gunoaie si actiunea „30 de pahare adunate = 1 bere gratis”, faptul ca in a doua zi s-au pus paie pe jos, mai ales in fata scenelor, asa ca namolul s-a transformat intr-un strat destul de tare, arata aproape uman, desi cu un usor aspect si miros de grajd, dar ce mai conta, erau paie uscate si curate, existenta dusurilor si a locului de spalat bocancii, foarte util date fiind conditiile, primul-ajutor prompt (am vazut multi adormiti luati cu targa si dusi sa-si continue somnul intr-un loc mai cald), afisul, evident, punctul forte al festivalului, multe spatii de haleala, cu chestii variate, de la hotdogi si paste pana la specialitati din Spania si Madagascar, rucsacii distribuiti gratuit (aici trebuie sa fi fost pe faza, nu cred ca au fost multi) cu emblema festivalului, care contineau 2 saci de gunoi, programul festivalului, o pana de chitara si un cd compilatie cu piese de pe ultimele albume ale unor trupe prezente la festival, spatiile generoase de merchandising de toate soiurile, de la cele cu insemnele festivalului pana la cd-uri, dvd-uri, tatuaje, bocanci si imbracaminte. Pentru toate acestea euroi sa fi fost, deocamdata va mai tin o repriza in suspense ca sa va povestesc despre…

Suricatele si mediul lor 

Pentru cei care n-au vazut „Meerkat Manor” sau nu cunosc nimic despre aceste animalute, trebuie sa dau o scurta explicatie: suricatele sunt niste rude ale mangustelor care traiesc in grupuri mari si la cel mai mic semn de pericol se retrag in vizuinile lor si nu mai ies pana nu pleaca dusmanul. Cam asa a ajuns Clisson: un orasel micut inconjurat de vii, frumos si foarte linistit probabil in restul anului, s-a trezit invadat de peste 30.000 de rockeri din toate colturile lumii: francezi, foarte multi spanioli si englezi, italieni, nemti, americani, canadieni, sud-americani si un grup de vreo 20 de romani, din cate stiu eu. Asa ca locuitorii au adoptat in mare parte comportamentul suricatelor, s-au ascuns cu totii, lasandu-i afara din vizuini doar pe cei ocupati cu PR-ul, vanzatori la supermarket sau proprietari de baruri, bistrouri, clatitarii si restaurante, a la guerre comme a la guerre, vrei sa faci banu’, tre’sa infrunti dusmanu’. Chiar daca spatiile de campare si concerte se aflau la iesirea din Clisson, mare parte dintre invadatorii prezenti, daca tot au ajuns acolo, au tinut sa exploreze si imprejurimile, fiindca aveau ce vedea.

 Clisson

Castelul din Clisson

Orasul a fost luat cu asalt iar cartierul sau cel mai invecinat de spatiul festivalului, Val du Moine, aflat  la doar 500 de metri de scena mare, a devenit brusc pustiu. Cand spun cartierul, nu va ganditi la nu stiu ce aglomerare urbana, este vorba de stradute cu casute de genul celei de mai jos.

Vizuina de suricate

Citeam in ziarul local, care a dedicat un amplu supliment festivalului, cum ca mare parte dintre suricate s-a retras in week-endul respectiv in locuri mai linistite, pentru a nu mai auzi vibratiile basilor in pereti si geamuri. Altele au adoptat comportamentul alert, usor curios, tinandu-se totusi la distanta in timpul explorarilor dusmanilor. 

Parerile lor sunt impartite, depind probabil de specia de pradator intalnita: unii ii considera pe participantii la festival oameni politicosi, pentru ca le dau „buna ziua”, si au grija de mediu, se bucura ca festivalul este un mod de a face mai cunoscut orasul lor in lume si-n fond nu dureaza decat un week-end, e suportabil, altii insa spun ca nu au nevoie de genul asta de publicitate, ca este zgomot mult prea puternic pentru a fi acceptat atat de aproape de asezarile umane. 

V-am tot vorbit despre protectia mediului. Hai sa va spun insa concret ce s-a dorit si ce s-a obtinut. Angajamentele organizatorilor erau urmatoarele, asa cum sunt expuse in programul festivalului:
- evacuarea tuturor deseurilor si redarea starii initiale a mediului in complexul Val de Moine, locul oficial de campare. Buuun, de complex se ocupa ei, dar de zonele intinse din jur unde am fost nevoiti sa campam cea mai mare parte dintre noi cine are grija?! Majoritatea strazilor din jurul zonei de concerte, pe distante mari, erau ocupate de masini parcate in fata caselor suricatelor, din care rasunau toata ziua metale grele si foarte grele (din masini, evident), iar gardurile respectivelor resedinte se umplusera cu sticle de bere, ambalaje si tot felul de gunoaie. Ma indoiesc ca vor umbla organizatorii pe strazile orasului sa repare dezastrul declansat de neglijenta si incapacitatea lor. Desi ar trebui sa o faca, daca vor sa li se mai autorizeze la anul festivalul.
 - trierea deseurilor produse pe teren si promovarea dispozitivelor ce permit recuperarea si trierea deseurilor reciclabile. Da, cu asta si-au dat interesul, erau considerabil mai multe containere pentru colectarea sticlei decat toalete, cam 10 la 1 proportia. Ghiciti la ce foloseau? La facut pipi in jurul lor, aratau ca niste toalete ecologice, de vreo 2-3 ori mai late, patrate, cu o gaura mica in partea de sus, din fericire prea sus pentru ca strainii nevorbitori de franceza sa-si inchipuie ca asa arata  wc-urile frantuzesti. Numai ca respectivele dispozitive se aflau pe drumul dintre campingul oficial si scene, cam la vreun sfert de ora de campul pe care se cazase majoritatea rockerimii, saci nu prea s-au oferit, asa ca-mi marturisesc pacatul, sticlele de bere au ajuns in acelasi sac cu restul gunoaielor, la Paris am aflat ulterior ca pentru chestia asta se da amenda daca esti prins.
 - punerea in functiune a unei retele de transporturi in comun si promovarea cat mai bine posibil a utilizarii ei: ce? unde? cum? existau trenurile normale, desi taare mi-ar fi placut o masinuta, o tricicleta, orice, sa ne duca noaptea inapoi in camping dupa concerte, ca era bezna si departe. Nu mai spun ca la plecarea din Clisson tot poporul a invadat micuta gara, singura posibilitate de a ajunge la Nantes (or fi avut si autobuze, dar autogara parea pustie), de unde sa se imprastie fiecare pe la casele lor. 

Plecare

Jumatate au incaput in tren claie peste gramada (la standardele lor de comprimare am mers chiar lejer, ei n-au clasa de inghesuiala a romanilor si experienta lui 336), restul a ramas sa astepte trenul urmator.
- colaborare stransa cu specialistii in probleme de mediu si organismele de reciclare a deseurilor si de sensibilizare asupra mediului: atat de stransa a fost incat probabil o fi fost o conspiratie secreta, nimeni n-a suflat nimic publicului.

Si mai zicea in programul respectiv ca noi, publicul, trebuie sa respectam urmatoarele reguli:
- este interzisa distribuirea de fluturasi in spatiile de festival: siigur, numai eu am primit vreo cateva, doua de la trupe ce urmau sa cante la scena Découverte si-si promovau concertul si restul cu magazine si concerte ce urmau sa aiba loc in Franta in curand.
- trierea si aruncarea deseurilor in saci de gunoi si pubele. Dupa cum am spus, mai sus, noroc ca am prins saci, altii care n-au apucat sau nu si-au dat interesul sa caute au lasat in urma lor mormane de gunoaie.
- viticultorii va roaga sa nu intrati in vii, sa nu aruncati gunoaie si sa nu va faceti nevoile: asta a fost buna, unde sa le fi facut in alta parte?!
- incercati sa nu degradati solul din Clisson: nu stiu daca am facut-o mai mult decat ploaia.
Cam asa cu coabitarea pasnica, mi-e mila de bietele suricate intoarse acasa dupa invazie, dar si mai mila mi-e de organizatori, am impresia ca nu vor scapa fara ceva amenzi.
Si tot in spiritul armoniei dintre rockeri si suricate, organizatorii au luat initiativa – nu stiu cat de buna – de a invita o parte din suricate la sarbatoarea metalica, am vazut ca aveau un ghiseu de „VIP Pass pour les Clissonnais”. Mai apareau cate 2-3 rataciti, imbracati in hainele de sarbatoare, unii avusesera nefericita idee sa-si aduca si puii, stateau cateva minute si plecau repejor, clipind des, nauciti de galagie.
Spun ca nu stiu cat de buna a fost ideea pentru ca am auzit o discutie intre vreo trei suricate mai in varsta in care aparea des cuvantul „degueulasse” si se minunau de mizeria din jur. Era, ce-i drept, namol pana la gat, dar vorba organizatorilor, „nu noi stabilim vremea” si poate era mai bine sa-i lase in vizuinile lor curate, sa nu incerce sa-i imprieteneasca cu forta cu o lume careia nu-i apartin.
Trecand insa peste ploi, namoale, mizerie, acum, cand suricatele se vor fi intors linistite in vizuinile lor, sa va povestesc cate ceva despre motivul si centrul festivalului, si anume...

Muzica

Cum ziceam, am ignorat scena tinerelor talente franceze si mi-am orientat atentia spre cele doua scene principale, intre care trebuia alergat continuu. Cat timp lucrurile mergeau bine, imediat ce se termina concertul la una dintre ele incepea pe cealalta, cu dezavantajul ca daca doreai sa le asculti si sa vezi de aproape ambele nu prea reuseai, ori stateai in fata unei scene cat timp se concerta pe cealalta, ori trebuia sa dai bine din coate, ceea ce nu prea e stilul meu. Mai rau a fost cand au inceput sa se suprapuna recitalurile si sa se auda de la o scena ce se canta pe cealalta. 

Am spus si cu alte ocazii, marile festivaluri au avantaje si dezavantaje: sunt trupe pe care nu stii daca vei mai avea vreodata ocazia de a le vedea si n-ai vrea sa le ratezi si trupe pe care le-ai asculta intr-un concert dedicat doar lor, e public destul de eterogen si cumva, in concertele care nu sunt dedicate 100% trupei respective, nici atmosfera creata nu poate fi cea mai buna iar la un moment dat si tu, ca spectator, ajungi sa fii saturat, sa-ti doresti ca trupe pe care altadata ai fi dat orice sa le vezi sa termine mai repede, fiindca urmeaza eventual trupa pentru care esti acolo. Fata de concertele exclusive, festivalurile mari (nu neaparat ca nume, ci ca numar de trupe) sunt un fel de cd-uri cu 20-30 de secunde din fiecare piesa fata de cd-ul intreg. Adica iti dau un preview al modului trupelor de a se prezenta scena, de a interactiona cu publicul, cei care-ti plac te lasa cu o senzatie ca n-au cantat mai nimic, ca timpul a trecut mult prea repede. Nici tu nu ai pentru toti disponibilitatea de a-i vedea/asculta in momentul respectiv si nici ei, date fiind preferintele diferite ale publicului de festival, nu reusesc sa creeze atmosfera cea mai potrivita. Asta am constatat-o cu Evergrey. Fara sa fiu fan, imi placusera intr-o oarecare masura la Metal Camp, dar mult mai bine m-am simtit si eu, ca spectator, si ei, pe scena, la concertul din Preoteasa. La parti pozitive as mai enumera faptul ca la festival, dat fiind timpul scurt pe care-l au la dispozitie trupele, incearca sa vina cu cel mai bun setlist al lor, cu piese cat mai cunoscute si iubite, pentru a atrage atentia si celor care nu sunt acolo pentru ei.

Am incercat (daca am gasit, n-am cautat prea mult, decat pe forumul oficial al festivalului) sa le fac placerea si fanilor genurilor/trupelor pe care nu le agreez/nu le-am putut vedea si sa le ofer macar titlurile pieselor, poate au alte ocazii de a le vedea live si pot avea o idee despre ce canta respectivii prin concertele de festival.  Dar sa n-o mai lungesc cu consideratiile generale si sa intru in miezul problemei. 

Prima zi, vineri, 22 iunie, a plouat infernal, locul festivalului arata dupa cum ati vazut la inceput si a continuat sa ploua toata ziua, cu mici pauze. Intr-una dintre ele am ajuns si am reusit sa instalam cortul, in timp ce pe scena incepusera sa cante trupele programate in ziua respectiva (sau ce mai ramasese din ele, in urma decapitarii programului), asa ca  am pierdut, mai vrand – mai nevrand, urmatoarele: 

Chimaira: Nothing Remains, Resurrection, Power Trip, Needle, Severed, The Dehumanizing Process, Pure Hatred.

Mastodon: Iron Tusk, March Of The Fire Ants, Circle Cysquatch, Aqua Dementia, The Wolf Is Loose, Crystal Skull, Capillarian Crest

Machine Head: Clenching The Fists Of Dessents, Imperium, Aestethic Of Hate, Old, Halo,  Take My Scares,  Dissent The Shild Of Night, Davidian

Asa zic francezii, eu nu stiu, n-am vazut, n-am auzit, cam pe la sfarsitul lui Davidian terminasem cu intrarea, da biletu’ (vorba vine, hartia pe care o scosesem la imprimanta de-acasa), na bratara, „la ce-s cozile astea unde nu se da nimic? ce de chestii de mancare, ce-or fi alea, wow ce de magazine, tricouri, cu ce-or fi? unde-i scena ailalta? aia acoperita de acolo ce-i? ma, da astia n-au bude? uite, au si vin, aoleu, dar cum se ajunge la scena, asa, direct prin namol pan’la glezne? uite oameni inventivi, si-au bagat picioarele in saci de plastic sa nu se murdareasca, nu ne-am gandit si noi, acum e prea tarziu, nu mai ocoli atat, ca tot o sa te umpli pana-n gat de namol”, stiti voi, chestiile de acomodare.
Pentru mine surpriza placuta a zilei a fost  inlocuirea lui Mayhem cu Enslaved. Hellhammer si-a rupt mana cu cateva zile inainte de fest, asa au avut timp sa faca schimb si sa ma faca sa-mi indrept atentia spre Gibson Stage, pe care o ignorasem pana atunci.

Enslaved

Avand in fundal un banner cu rune, norvegienii si-au promovat ultimul album, Ruun, au cantat cate ceva si de pe Isa, inclusiv piesa de titlu, preferata mea, si au continuat cu piese mai vechi, inviorandu-ma dupa reprizele dese si torentiale de ploaie. Numai buni pentru a intra in atmosfera si a ma pregati de Slayer. Din pacate, stand pana la sfarsitul recitalului lor, la Slayer nu am reusit sa ajung prea in fata si, fiind prima trupa pe care o urmaream la scena mare, nici nu apucasem sa-mi dau seama de figura cu sunetul, si anume ca trebuie sa te pozitionezi in fata, cat mai central, altfel se aude in valuri, cu oscilatii de se duce naiba toata placerea si incantarea.

Slayer

Oricum, cand am auzit primele acorduri din South of Heaven nu a mai contat, ce naiba mai poti spune despre o trupa ca Slayer?! Taci si te lasi purtat de energia lor si asculti si faci headbanging in legea ta, incetisor, batraneste, si te gandesti cum a trecut timpul si ce tineri eram cand i-ai ascultat prima data… si gata, ca se rupe putin firul si o dau pe de-astea noi care nu-mi plac, ca sa ne aduca aminte ca intre timp a mai aparut si un Christ Illusion, dar cele 2-3 piese noi trec repede, si pastreaza pentru sfarsit ramane bucuria unui War Ensemble, Dead Skin Mask, Mandatory Suicide, Raining Blood sau Angel of Death, ultimele patru fiind si piesele de final.
E o tactica ce am vazut ca au adoptat-o multe trupe in zilele urmatoare, cu piesele de rezistenta in set compact pe final, ca un fel de prelungire intr-un bis niciodata acordat, in ciuda aplauzelor si asteptarilor publicului.

Seara s-a incheiat cu Cannibal Corpse, e a doua oara cand ii vad impotriva vointei mele, doar asa, pentru ca erau si ei acolo, printre altii. De la primele… hmm… sunete, multimea din fata scenei s-a dezlantuit. Nici n-am apucat sa ma indrept spre iesire ca au si bagat rapid trei piese, dar dupa I Cum Blood chiar am taiat-o. Nu se prinde, dom’le, nicicum de mine trupa asta, nici ei, nici Napalmu. Si ca sa nu ma pun chiar rau cu fanii, ia uitati ce am gasit, ii las pe „conoaseuri” sa aprecieze de-o fi fost bun au ba:

Cannibal Corpse: - Unleashing The Bloodthirsty, Covered With Sores, I Cum Blood, Murder Worship, F**k With A Knife, Devored By Vermin, Make Them Suffer, Blood Drenched Exécution, Decency Defied, Staring Through The Eyes Of The Dead, Five Nails Through The Neck, Hammer Smashed Face, Stripped Raped And Strangled, Disposal Of The Fucking Bodies,  I Will Kill You.

Si gata cu distractia, Korn nu au vrut sa cante, am spus pe undeva mai sus de ce, oricum nu ma plang, doar ma mira ca si-au luat banii si s-au carat, desi celelalte trupe, in aceleasi conditii, nu s-au temut ca ii loveste traznetul si se electrocuteaza, probabil au ei ceva pe constiinta, de nu s-au simtit protejati nici de Satan, nici de Doamne-Doamne.
Deci pana acum, in afara de Slayer si oarecum Enslaved, ba am strambat din nas, ba n-am ascultat, ba nu m-a  interesat, stati asa ca vin zilele urmatoare si-mi iau revansa, ca vineri era zi de skip programata, in deplina cunostinta de cauza.