Hellhoundz of thrash and doom - Tour 2005

 +++++++ Preambul +++++++

Sake: 5 decembrie 2005. Strada Turturelelor 11, desi n-am observat toata ziua nici pana de turturea. Club Escape, desi desfasurarea ostilitatilor m-a facut sa cred ca mai bine s-ar fi numit Club No Escape. Am fost preluat de la locul de munca de redactorul-sef al publicatiei la care activez si zorit catre destinatie, unde ma astepta mult-visatul interviu cu Candlemass. Vrajeala, vorba papagalului dintr-o reclama ceva mai veche. Clubul mi s-a parut super ok, nu fusesem niciodata in discoteca Why Not (si probabil nici in altele, dar nu imi amintesc exact), era forfota, lumea astepta cu nerabdare, mie imi chioraiau matele de foame ca la balamuc, n-aveam chef sa beau bere si cred ca nici sa socializez. Am aflat de la organizatori ca sunt probleme in vama, am asistat si la cateva convorbiri telefonice cu tour-managerul, ce sa va zic. Am simtit ca asa o sa patesc si eu daca o sa vreau vreodata sa organizez vreun concert cu trupe de afara si senzatia a fost de tot rahatul. Incepuse sa se lase frigul si am simtit ca incep sa imi inghete picioarele. Am plecat spre un Spring Time iluzoriu (sa nu se creada ca fac reclama vreunui produs sau vreunei locatii ca nu e adevarat, nimeni nu sustine financiar Metalfan, deci nu e publicitate!) si dupa 15 minute de despicat vantul care batea din fata am simtit miracolul junk-food. A fost prima oara in viata mea cand am simtit ca as mai vrea un hamburger. Nu am avut parte de asa ceva insa. Intors in Clubul No Escape am remarcat cu placere ca a fost permis accesul publicului in hol. Afara era crancen. De doua ore auzeam la fiecare cinci minute ca in maxim o ora ajung trupele. Am inceput sa vreau sa renunt.

Klawz: Asa l-am gasit, dragi cititori, in jurul orelor 19.00. Dupa ce am achitat suma de 5 RON unui tinar intreprinzator care mi-a facut foarte clar faptul ca e mai bine ca el sa aiba grija de masina desi e prevazuta cu alarma si parcata sub un felinar, l-am gasit pe colegul Sake incepind sa renunte in fata usii. Dupa ce m-au cautat pina si in punguta in care nu aveam decit niste carti de joc, bodyguarzii mi-au dat drumul in the Hall of No Escape unde, printre alte grupuri de fani in paltoane am regasit pe redactorul coordonator si pe redactorul Nebelhexa. Mai departe, ii dau cuvintul din nou lui Sake:

Sake: Am plecat apoi in mars fortat catre mirificul Mall, unde nu am mancat si nici nu am baut nimic, dar mi-am delectat privirea cu o serie de blugi cu talie joasa, sani de toate felurile, blugi mai stransi sau mai putin stransi pe funduri pentru toate gusturile. Klawz a spus ca este cea mai mare manifestare de prost-gust ceea ce se intampla in Mall si sper ca nu s-a referit la mine si la modul in care priveam multimea din jur.

Klawz: Nu, nu la el ma refeream, pentru ca el are o aura mistica chiar daca e dubioasa. Mall-ul a fost primul moment in care renuntarea lui Sake era sa ne cucereasca pe toti, pentru ca acolo, noi, aceste 4/9 din redactia Metalfan, am fost doar la un pas de a intra la Hollywood Multiplex, dupa ce am aflat cu dezamagire ca trupele sunt inca in vama. Dar, filmul incepuse deja de jumatate de ora, asa ca am hotarit sa intram in schimb la Media Galaxy sa cumparam un aparat foto in rate, doar cu buletinul. Dar coordonatorul ne-a re-coordonat traseul spre Spring Time, in urma unui apel telefonic primit de la moderatorul Kenny, ca altfel cine stie ce prapad faceam in Media Galaxy, deprimati cum eram. Asa se face ca grupul redactional s-a indreptat pentru a doua oara spre Spring Time, cred ca era deja ora 20.30. Acolo am regasit si pe userul Owl si s-a servit ceaiul si era sa incingem un Magic, dar coordonatorul s-a sfiit sa scoata cartile pe care i le adusesem, erau fix patru pachete puteam sa jucam pe echipe si Nebelhexa care nu stia sa joace, s-ar fi uitat si ar fi invatat pentru urmatorul concert. In schimb am stat ca niste looseri si am discutat despre carti de Magic pina cind ne-a inoportunat telefonic colegul John Black, al carui alias capatat cu aceasta ocazie il voi trece, deocamdata sub tacere. John Black ajunsese la sala si, probabil simtindu-se singur si fisticit, ne-a mintit ca incepe concertul si noi l-am crezut si am parasit localul Spring Time, dar nu inainte ca unul dintre noi, nu mai stiu cine, sa traga un cap in geamul de la toaleta, cam pe la ora 22.00, asa. Ia sa-l mai auzim si pe Sake.

 +++++++ PERZONAL WAR +++++++

Sake: Ajunsi inapoi la sala am remarcat un autocar cu numar de Finlanda, lucru care m-a bucurat teribil. Bodigarzii scotoceau cu zel in genti barbatesti, posete de dama, pe mine m-au lasat sa trec fara sa ma pipaie prea tare. Unul dintre ei mi-a observat reportofonul dar l-am asigurat ca e prea scump ca sa arunc cu el in trupe, asa ca m-a lasat sa trec.
In jur de 22.40 au debutat Perzonal War si mi s-a parut ca sonorizarea e buna. Metallica vechi, neMetallica vechi, americanii au prestat dinamic, cu multa adrenalina, corect dar lipsit de originalitate. Trupa ideala de deschidere. Dorinta de a pleca acasa incepuse sa paleasca. Exact cand incepusem sa bat din picior si sa remarc ca tipii stiu bine sa lucreze cu riff-ul si break-urile, vocalul a anuntzat: Bucharest, you fuckin’ rule! This is the last song for tonight… si au fost 3 piese mari si late. Numai trupa de deschidere sa nu fii!

Klawz: Pai mai bine nu erau, mai Sake, pentru ca eu nu am remarcat nimic interesant in recitalul Perzonal War, desi vocalul/chitarist cu voce insipida se agita de zor si in toate partile pe ritmuri monotone desi rapide de thrash, ca sa convinga asistenta de contrariu. A fost o surpriza placuta ca au inceput sa cinte la foarte scurt timp dupa ce am intrat si mie mi-au facut o surpriza la fel de placuta cind au parasit scena dupa numai trei piese.

 +++++++ DEATHCHAIN +++++++

Sake: Deathchain au urcat pe scena in mai putin de 5 minute si mi s-au parut un comando trv kvlt. Toale de camuflaj, cartuse la curea, muschi la greu, pletane lungi si brate tatuate de sus pana jos. Sonorizarea insa, I regret to say, i-a dezavantajat total. Asta daca nu cumva am fost eu pozitionat aiurea. Am auzit voci avizate care i-au considerat revelatia serii. Eu nu ma pot lauda cu asa ceva pentru ca mi-a fost foarte greu sa inteleg ce au cantat. Cu siguranta nu grindcore, ci un thrash-death agresiv si foarte ofensiv, care cu siguranta pe cd suna de 10 ori mai bine. 4 piese, 15 minute superintense si un chitarist supergras si superadevarat. Incep sa realizez ca o trupa nu e una adevarata daca nu contine macar un individ care sa sara 100 de kile.

Klawz: Vai de mine, cind au intrat Deathchain, eu unul mi-am dat seama ce trupa buna a fost Perzonal War. Barem la aia am inteles ceva. Aici era un vacarm peste care racnea un blond care isi punea bratul tatuat in sold si masura multimea cu o atitudine macho. Daca Sake zice ca a fost thrash-death agresiv, eu ii dau credit suta la suta, eu nu am auzit decit ceva agresiv si urit. Cam in acel moment am observat perdeaua groasa de fum in care respiram racit fiind, un motiv in plus sa nu imi amintesc cu placere de Deathchain. Numai cind ma gindesc parca imi pierd suflul, asa ca sa zica Sake mai departe:

 +++++++ CANDLEMASS +++++++

Sake: S-au montat cinele, s-a mai inlocuit una alta si dupa un intro dark a aparut pe scena marele tip Messiah “Dracula” Marcolin, topaind ca un troll dement si scalambaindu-se in fel si chip. Am stat tot concertul cu inima cat un purice de teama sa nu se rupa scena cu el. Piesa de debut m-a uns la inima si e vorba acilea despre Mirror, Mirror. Daca nu ma insel, din ultimul album am remarcat doar The Black Dwarf si Copernicus, restul prestatiei invartindu-se prin zona albumelor mai vechi, ocolind insa in mod regretabil magnificul Tales of Creation. Desi a evitat sa isi intrebuinteze prea serios vocea (am inteles ca au existat probleme serioase, ajungandu-se chiar la punerea sub semnul intrebarii a ultimelor doua concerte din turneu), Marcolin a fost la inaltime si la propriu si la figurat, demonstrandu-mi ca este un frontman de invidiat. Sunetul pe tot parcursul prestatiei Candlemass a cam lasat de dorit, dar nu este momentul si nici eu nu sunt persoana care sa vorbeasca despre plusuri si minusuri. S-a cantat 45 de minute in loc de o ora si jumatate si acest aspect a nemultumit pe mai toata lumea prezenta.

Klawz: Nu mi-au placut niciodata Candlemass in mod deosebit, dar cind ma gindesc acum ca l-am vazut pe Messiah Marcolin pe scena in celebra haina monahala inca nu imi vine sa cred. Chiar daca nu e printre vocalistii mei preferati, omul e una dintre legendele de care imi povesteau cei mari in copilaria mea de rocker. Intre timp eu am crescut, el a plecat si a venit inapoi la Candlemass si sa-l vad pe viu a fost ceva emotionant, parca ma si vedeam stind pe covor si rasfoind reviste unguresti din care nu intelegeam nimic „uite malacul din poza asta lucioasa e Messiah Marcolin, unul dintre cei mai mari vocalisti, cinta la ei acolo, probabil ca la noi nu o sa ajunga niciodata” . Desi ragusit teribil si cu o voce aproape de nerecunoscut, pentru mine a fost atractia centrala a serii si din cinci in cinci minute ma intorceam spre oricine era linga mine ca sa repet: „ce tare e grasu!” Facea in toate felurile, mima aproape vers cu vers, se plimba de la un capat la altul al scenei, topaia de pe un picior pe altul iesea la marginea scenei si se intindea sa dea mina cu asbolut toti cei care se inghesuiau spre el. I-a pus sa cinte, i-a pus sa tipe, i-a pus sa bata din palme si sa tina miinile sus, i-a zapacit pe toti.

Am recunoscut unele refrene, pe multe nu le-am recunoscut, nici nu am devenit fan Candlemass dupa concertul asta, dar nu o sa-l uit niciodata pe Messiah Marcolin. N-o sa uit nici ca a fost prima data cind am vazut o trupa care sa nu se intoarca pentru un bis dupa ce i s-a scandat numele mai mult de cinci minute. Dar, ma rog, era tirziu deja si trebuia sa mai cinte si Destruction. Sake, ca si coleg de redactie cu care urma sa plec, ma intreba din ochi, daca mai stam, miine ne ducem la lucru, man. Zic hai sa bem si noi un Pepsi de 5 RON si sa vedem un pic de Destruction. Sigur nu o sa raminem mult, pentru ca nu votam deloc cu un asemenea metal. Si asa a si fost. L-am pacalit pe Cynyc sa ramina singur la Destruction, motivind ca el a facut recenzie la ultimul album si asta il recomanda drept omul perfect pentru treaba asta. Nu stiu daca ne-a crezut sau vroia sa scape de noi, cert e ca am tulit-o cu inca 3/9 din redactie, asa ca ia sa vedem ce are de spus Cynyc despre Destructuion (fiti atenti ca el nu a fost cu noi in excursie, a stat singur in hol la No Escape si a fumat si l-au framintat tot felul de idei si acum ni le spune si noua)

 +++++++ DESTRUCTION +++++++

 Cynyc: Rockerimea a plans ani de zile din foame de concerte, tipand ca trupele straine ocolesc consecvent Romania. Incepand de anul asta, trupele mai vin si pe la noi. Poate nu-s cele mai in voga trupe, dar vin si incep sa se gaseasca oameni care sa riste sa le aduca. Si desi se plange ca nu are concerte, rockerimea nu prea vine la concerte. Paradise Lost, Clawfinger, Anvil si toata gasca de la Mures, iar acum Destruction&Candlemass toate au gasit salile relativ goale. Sa ne fi ghiftuit deja cu concertele din primavara? In cazul unui om aproape mort de foame nu e indicat sa-i dai mult sa manance, altfel are toate sansele sa sucombe. Sa fi primit romanii deja portii prea mari?
S-a zis ca ziua de luni nu e potrivita pentru concerte, de parca o trupa aflata in turneu ar putea alege sa vina special pentru noi doar sambata.
Intr-adevar, cei care nu sunt din Bucuresti au dificultati in a ajunge si a se intoarce, dar asta n-ar trebui sa fie o problema prea mare daca iti doresti cu adevarat sa vezi o trupa. Nu de alta, dar stiu destui oameni care au stans cu greu bani si au strans din dinti pe drumul pana la Budapesta sau Sofia si inapoi pentru a-si vedea favoritii. Pretul e prea mare??? Hmm... Nu zic nu, uneori chiar este, dar trupele costa la fel peste tot, asta e un lucru cu care trebuie sa ne obisnuim si sa mai renuntam din cand in cand la niste beri. Prea ne-am obisnuit sa intram gratis peste tot. Oricum, se pare ca peste pretul psihologic de 10 RON pe bilet, multe trupe devin subit prea scumpe. Sa fie trupele un pic expirate? Si asta o fi un motiv, dar credeam ca rockul e genul care nu expira niciodata. Nici unul din motivele de mai sus nu mi se par suficiente pentru situatia de luni seara, cand au fost doar cateva sute de oameni la un concert care, desi cu multe probleme din capul locului, merita mai multa atentie. Pentru ca luni seara, intr-o locatie destinata de obicei fitelor si gustului indoielnic, s-a dat o lectie de simplitate si profesionism. Si, cu voia dumneavoastra, s-a dezvaluit celor prezenti, o mica mica bucatica de istorie a metalului.
Concertul a inceput tarziu, trupele fiind imobilizate in vama ore bune. Fanii si-au tocat nervii in picioare, aruncand priviri pline de jind catre frigiderele de bere odios de scumpa, unii au plecat sa caute locuri unde sa sa-si petreaca timpul pana la concert iar altii probabil nu s-au mai intors deloc. Acest concert trebuia sa inceapa la ora stabilita si orice scuze nu mai repara nimic. In acelasi timp insa, acest concert merita macar mai mult public.

 La ora la care ar fi trebuit sa fiu demult acasa, statea sa inceapa show-ul Destruction si ma uitam oarecum ingrijorat prin preajma incercand sa-mi dau seama daca lumea plecase acasa dupa Candlemass sau iesise doar sa ia o gura de aer. La momentul la care din difuzoare a razbatut intro-ul, oamenii s-au intors la loc in sala (ma rog, cea mai mare parte a lor) si mi-a mai revenit inima la loc. Si probabil si organizatorilor.
Nemtii au inceput in forta, cum le sta bine, insa dupa prima piesa, Schmier s-a intors nedumerit catre tehnicienii sai, nemultumit de ceea ce auzea.
Pauza n-a durat decat vreo jumatate de minut, dupa care a revenit catre public, a ridicat din umeri si a dat drumul la Nailed To The Cross iar de aici totul a mers fara probleme. Fara probleme tehnice, cel putin, pentru ca moshpit-ul din fata scenei a atras repede atentia paznicilor. Acestia, probabil plictisiti de inactivitate, s-au grabit sa intervina destul de violent, fiind temperati verbal de acelasi Schimer, care a insistat ca fanii sa fie lasati sa se manifeste cum vor. Ma indoiesc ca de acolo de sus a priceput care era motivul scandalului (intotdeauna adevarul e undeva la mijloc), la fel de mult cum ma indoiesc ca vreuna dintre "uniforme" a priceput vreun cuvant din engleza celui de pe scena.

 Foto: Dragos P./Cynyc