Laibach - Bucuresti, 15 Februarie 2007

Ce ar avea de spus o trupa ca Laibach publicului roman?

Cum ar putea fi posibila comunicarea intre niste artisti care imbina diverse elemente estetice, culturale si lingvistice apartinand multor popoare si ideologii (deobicei incompatibile si intraductibile) si un public in marea lui parte pasiv, plictisit si foarte putin in cunostiinta de cauza? Inainte de concert din punctul meu de vedere sansele unei astfel de reusite in materie de comunicare erau minime, mai ales si dupa ce am observat comportamentul tip "pumnii mei minte nu are" al unora din jur la adresa Matze, proiectul ales de organizatori cu scopul de a incalzi atmosfera inaintea slovenilor. 

In momentul in care in difuzoare au inceput sa se auda imnuri militare vechi slovene deja ma gandeam ca abordarea e gresita si ca nu vor reusi sa ii faca pe cei prezenti sa se implice in vreun fel in spectacol. Inexplicabil, si contrar a ceea ce credeam eu, multi in jurul meu huiduiau dar probabil nici ei nu stiau ce sau de ce anume.

Semnalul care a trezit publicul din amorteala a fost reprezentat de imnul Romaniei, la inceperea caruia multi chiar au dus mana la inima si au fredonat versurile lui Andrei Muresanu cuprinsi de patriotism, lucru amuzant in contextul ideii albumului "Volk" si anume ca imnurile nationale au devenit niste melodii "pop", inseamnatatea versurilor nemaifiind remarcata la nivel constient iar patriotismul fiind si el intr-un plan secundar.

Concertul propriu-zis a debutat cu piesa "Germania", setlistul fiind format in prima parte din piese exclusiv de pe noul material al formatiei, "Volk", cantate in ordinea existenta pe album, singurul imn care a lipsit fiind cel al Vaticanului.

In timp ce membrii formatiei intrau pe rand pe scena mi-am dat seama ca in afara de vocalistul Milan Fras, Laibach s-a schimbat complet din punct de vedere al componentei. Comparate cu versiunile de studio, piesele au fost mult mai dinamice, cel mai mare aport avandu-l bateristul care totodata a reprezentat si un punct de legatura intre ascultatorii de rock/metal si muzica slovenilor. Din punct de vedere al sunetului lucrurile au stat foarte bine, cei cinci muzicieni reusind sa imbine fara cusur playbackul (nu in sensul peiorativ) cu sunetele de sintetizator digital si analog, vocea sobra si aspra alternata de cea feminina si virtuozitatea pianistului.

Adresarea lui Milan a fost cat se poate de directa, folosind formulari simple, indemnuri ( "Arise", "March On") si intrebari ("Do you think you can make it, Deutschland ?", "So you still believe you're SUperior?"), toate acestea avand indirect ca destinatar publicul prezent.

Cu "Volk", Laibach au reusit sa mentina conexiunea cu publicul pe absolut tot parcursul concertului, chiar si in momentele foarte minimale ca cele prezente pe imnul Japoniei (Nippon), imn sustinut live de un fundal foarte interesant (un melanj de noise si ambiental), dar si in momentele ceva mai agresive de pe parcursul "Francia".

Toate piesele au fost sprijinite de proiectii video, fapt ce a inlesnit transmiterea mesajului catre audienta folosind simboluri cu adanci conotatii istorice, politice, sociale, religioase si artistice. Astfel pe versiunea imnului german, versuri ca "Go and find your peace again, go back home and grow your tree, no victory, no defeat, no War..." au avut pe fundal imagini din filme vechi prezentand familii tipice germane, imnul Italiei imagini din "La Dolce Vita" regizat de Federico Fellini, cel al Rusiei a fost sustinut de simboluri religioase ortodoxe iar cel al Israelului de un material vizual simplist dar cu o enorma incarcatura politica reprezentand alaturari ale steagurilor si simbolurilor evreiesti cu cele palestiniene. Un element comun al tuturor imaginilor a fost reprezentat de trimiterile directe la statul imaginar NSK (Neue Slowenische Kunst) prezentat la sfarsit ca un raspuns si ca o alternativa la violenta, razboi, fanatism politic si religios, totalitarism si pe al carui imn am fost invitati sa devenim cetateni ai acestei formatiuni artistico-politice.

Partea a doua a concertului a fost constituita din melodii ca Tanz mit Laibach, Das Spiel ist Aus, Du Bist Unser sau Hell: Symmetry regasite pe albumul "WAT" din 2003 precum si Alle Gegen Alle (NATO 1994). Desi asteptate de fanii mai mult sau mai putin vechi, piesele au reusit sa strice un pic din atmosfera creata in prima parte din cauza diferentei de forma dar si a intreruperii comunicarii cu publicul necunoscator in ale limbii germane.

Ca un fel de concluzie albumul promovat in turneu pe mine personal nu m-a impresionat cel putin din punct de vedere al muzicii in sine (conceptul fiind 100% Laibach daca se poate vorbi de asa ceva) dar in schimb varianta live completata de elementul vizual a reusit sa faca din acest concert unul dintre cele mai deosebite ce mi-au fost date sa vad.

Astept cu interes si alte trupe cu un mesaj puternic si protestatar,cum ar fi Ministry sau Skinny Puppy, dar ma indoiesc ca vor avea la fel de mult ecou si succes intr-o tara mai nou intrata si in "Europa". 

Playlist:
01. Germania
02. America
03. Anglia
04. Rossiya
05. Francia
06. Italia
07. Espana
08. Yisra’el
09. Türkiye
10. Zhonghuá
11. Nippon
12. Slovania
13. NSK
14. Tanz Mit Laibach
15. Alle Gegen Alle
15. Du Bist Unser
16. Achtung!
17. Hell: Symmetry
19. Das Spiel Ist Aus
20. Meddle (Remix)