concerte

NILE si MELECHESH: in concert la Bucuresti

NILE si MELECHESH: in concert la Bucuresti
TRUPE: Darkrise, Dew Scented, Melechesh, Nile, Zonaria

Natura dezlantuita nu a putut impiedica desfasurarea primului concert important de metal extrem al acestui an. Chiar daca a nins abundent, iar pe unele drumuri s-a circulat cu dificultate sau nu s-a mai circulat deloc, autocarele care ii transportau pe Nile, Melechesh, Zonaria, Dew-Scented si Darkrise au ajuns cu bine la Bucuresti.

Astfel ca, dupa o intarziere absolut justificata de aproximativ 2 ore fata de programul initial (decalaj anuntat inca din cursul zilei de organizatori), elvetienii de la Darkrise au fost primii care au urcat pe scena clubului The Silver Church. Livrand un death metal in forta, in mare masura brutal, dar si cu ceva insertii de melodie, baietii originari din Lausanne i-au convins pe multi dintre spectatorii prezenti in club sa devina atenti la ceea ce se intampla pe scena. Desi este o trupa mai degraba necunoscuta, Darkrise au un nivel tehnic destul de ridicat si au oferit o serie de piese inchegate. Mi-a placut in mod special basul, foarte prezent pe toate compozitiile, dar si precizia  si dinamismul bateristului.


Darkrise

Cu radacinile ancorate puternic in death metal, dar in cel de factura suedeza, Zonaria a schimbat putin registrul, prezentand o muzica in care melodia are un rol mai important. Desi este o trupa cu muzicieni tineri (grupul a fost infiintat in 2001 de doi baieti de 15 ani), Zonaria are deja la activ doua albume de studio, ultimul fiind lansat chiar la Century Media in 2008. Ii mai vazusem pe suedezi in urma cu doi ani, in deschiderea concertului Marduk si daca atunci am fost impresionat de prestatia lor, de aceasta data nu am prea multe cuvinte de lauda. Nu am constatat nicio evolutie semnificativa la nivelul muzicii, imi par a fi un fel de clona Hypocrisy, axata pe latura black metal, senzatie accentuata si de vocea lui Simon Berglund, care se incadreaza in aceasta zona.
Zonaria a sunat agresiv, elementele de atmosfera si melodioase care apar din plin pe discurile lor de studio fiind estompate si din cauza unui sunet imbacsit, aglomerat.


Zonaria

A urmat o noua schimbare de directie muzicala, thrash-ul teuton fiind cuvantul de ordine pentru urmatoarele 40 de minute. Dew-Scented, a treia trupa a serii, a fost infiintata in 1992 si are la activ un numar remarcabil de albume (mai exact 8 discuri de studio). Cu toate acestea, Dew-Scented nu a reusit niciodata sa devina un nume important al scenei thrash, in ciuda faptului ca de-a lungul anilor a activat sub egida unor case de discuri importante precum Nuclear Blast sau Metal Blade. Poate ca au avut ghinion, poate riff-urile lor nu au fost niciodata la fel de inspirate precum ale conationalior Sodom sau Kreator, cert este ca Dew Scented a ajuns la 20 de ani de activitate sa fie tot o trupa de deschidere.
Acest lucru nu i-a oprit insa pe nemti sa ne ofere un show pe cinste, hibridul thrash/death metal abordat fiind evident pe placul spectatorilor, care au rasplatit efortul muzicienilor cu momente de moshpit si stage diving. Riff-uri dupa riff-uri, o sectie ritmica cu un tempo ridicat, un sunet beton si multa energie, cam asta a fost formula de baza a recitalului Dew Scented.
Aproape jumatate dintre piesele cantate de au fost extrase de pe ultimul album de studio, Invocation, nefiind insa omise si compozitii mai vechi, precum Cities of the Dead sau Acts of Rage.  


Dew Scented

Dupa o scurta aranjare a scenei de catre echipa tehnica, luminile s-au stins, iar pe acordurile lui Illumination : The Face of Shamash, a inceput recitalul Melechesh, una dintre trupele mele preferate in zona black metal. Probabil ca Melechesh au fost cooptati in acest turneu in calitate de coheadlineri datorita pasiunii comune pe care o au cu Nile pentru subiectele oculte stravechi si temele orientale antice. Indiferent care a fost motivul, ma bucur ca Melechesh a ajuns in sfarsit la Bucuresti. Ashmedi si colegii sai au revarsat peste cei prezenti black metal-ul lor intens, cu doze consistente de thrash, dar si cu subtile parti melodioase. Influentele orientale, prezente pe toate piesele, nu doar in ritmurile tobelor, dar si la nivelul riff-urilor de chitara, dau o nota de originalitate si mister muzicii Melechesh, iar atmosfera specifica albumelor a fost fericit transpusa si live.
Ashmedi a fost in mare forma, cu alura si vocea sa tipata parea ca un vultur, gata sa se repeada asupra publicului. Setlist-ul s-a concentrat aproape in intregime asupra ultimelor doua albume de studio, cu o singura exceptie, Triangular Tattvic Fire, extrasa de pe Sphinx. Chiar daca The Epigenesis nu se ridica la nivelul lui Emissaries, Ashmedi&co. au selectat pentru concert piesele care emana adevarata forta a grupului, momentele de impact maxim fiind la finalul recitalului, cand viscerala Ghouls of Nineveh a facut trecerea catre Rebirth of Nemesis, secventa care a trasat epilogul unui concert foarte bun.


Melechesh


Setlist Melechesh:

Illumination: The Face of Shamash 
Sacred Geometry 
Deluge of Delusional Dreams 
Ladders To Sumeria 
Grand Gathas Of Baal Sin
Triangular Tattvic Fire 
Ghouls Of Nineveh 
Rebirth Of Nemesis 


Poate daca nu ar fi existat intarierea cauzata de conditiile meteo, Melechesh s-ar fi intors la bisul cerut cu insistenta de public. Asa insa, am avut parte in schimb de aproximativ 20 de minute de pregatiri minutioase si probe de sunet ale echipei tehnice pentru recitalul Nile. La un moment dat si-a facut aparitia si un Karl Sanders jovial, care a zambit, a mesterit ceva la cabluri si a dat mana cu cei din fata scenei.  In jur de ora 22:45 totul a fost pregatit pentru cea de-a doua venire a "Nilului" in Bucuresti (prima s-a intamplat cu ocazia Hatework Fest 2008).
Fiind in esenta in turneu de promovare a ultimului album, Those Whom the Gods Detest, setlistul a fost dedicat cu preponderenta acestui disc, dar nu au lipsit secventele mai vechi, inclusiv de pe discuri precum Black Seeds of Vengeance sau Annihilation of the Wicked.
"in aceasta seara nu conteaza din ce tari suntem sau carei religii ii apartinem - toti vorbim aceeasi limba care este death metal-ul" a decretat vocalistul si basistul Chris Lollis. Si asa a fost, a urmat un regal de metal extrem, bazat pe o ritmica rapida si cu multe blastbeat-uri, armonii de chitara atipice si riff-uri naucitoare.
Nile nu se numara printre grupurile mele favorite de death metal, dar trebuie sa recunosc ca live sunt impecabili. Suna chiar mai feroce decat pe albume, senzatia de brutalitate fiind accentuata si de faptul ca Lollis e acompaniat adesea la voce de growl-urile lui Sanders si Toler. Publicul a reactionat fantastic, i-a sustinut pe americani pe toata durata concertului, osciland intre headbanging si reactii admirative cand pe scena muzicienii isi demonstrau abilitatile tehnice.


Nile


Setlist Nile:

Kafir!
Sacrifice Unto Sebek 
Hittite Dung Incantation  
Serpent Headed Mask 
Ithyphallic
Those Whom The Gods  Detest
The 4th Arra of Dagon 
Permitting the Noble Dead to Descend to the Underworld
Sarcophagus 
Lashed To The Slave Stick 
Black Seeds of Vengeance 

Organizatorii (echipa Hatework) a debutat in 2011 cu un eveniment reusit, cu o atmosfera foarte buna si un public numeros. Ramane de vazut ce alte surprize din zona extrema au de gand sa ne mai propuna in viitorul apropiat.

Autor: Dragos P.
Vezi galeriile trupelor: Darkrise, Dew Scented, Melechesh, Nile, Zonaria

Data concert:  January 25, 2011  | 1 Comentarii  | 4324 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: NILE si MELECHESH: in concert la Bucuresti

  • Felicitari pentru cronica ! Scrisa frumos si la obiect exact cum au decurs lucrurile si felul in care s-a cantat. m/

    1. Posted by king_diamond | 26 Ianuarie 2011 12:18
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte