PARTIZAN: ca la carte, La Copac

Sâmbătă, 14 octombrie 2017, La Copac, undeva în zona Pieței Romane din București, mai exact pe strada Pitar Moș la numărul 23, bravii reprezentanți ai muzicii românești Adrian Pleșca “Artan” și Răzvan Moldovan “Suedezu’” au susținut un concert ce se anunța a fi acustic, dar în cele din urmă a fost cât se poate de electric.Tot în această dată, la Arenele Romare se desfășura Maximum Rock Festival, iar club Fabrica era gazda tradițională a evenimentului Old Grave Fest.

În data de 11 octombrie am aflat complet întâmplător de pe Facebook că Partizan va concerta în aceeași săptămână La Copac. Cuprins de dorința de a îi revedea în acțiune pe cei doi, dar și de o emoție ușor adolescentină, am făcut rezervare pentru concertul de sâmbătă. Timpul a trecut și ziua de sâmbătă a venit. Am plecat de-acasă undeva în jurul orei 20, cuprins de o stare de agitație că nu voi putea ajunge în timp util la locul de desfășurare al concertului, pentru a putea onora rezervarea făcută în urmă cu câteva zile. Spre bucuria mea, nu a fost nicio problemă în această privință și felul meu prapăstios în astfel de situații s-a dovedit a fi cu totul gratuit. Un prieten cu care trebuia să mă văd mă cam boscorodea că l-am făcut să aștepte.
 

 
 

După ce am mai stat puțin la taclale afară, am zis să întru și să-mi iau ceva de băut. Suedezu' facea de zor probe de sunet și se pregătea cu migală și atenție pentru concertul ce urma. M-am așezat la masă, mi-am comandat o bere și am așteptat. După nu foarte multă vreme a ajuns și Artan. Am mai stat puțin înăuntru, după care mi-am zis că ar merge o țigară lângă berea din care tot sorbeam de câteva minute. Am ieșit și astfel pe la urechi mi-a trecut informația că spectacolul va începe undeva la ora 22:00. Ce era de făcut? Din nou taclale despre muncă, viață, nimicuri și de toate. Ușor, ușor, timpul a trecut și ne-am apropiam de ora 22:00. Am zis că ar fi bine să intrăm să vedem ce se mai întâmplă. Între timp, micul restaurant se aglomerase. Oamenii dornici să-i vadă pe cei doi partizani tot apăreau. Angajații La Copac mutau mese și încercau să le găsească un loc tuturor celor care erau interesați de concert.

M-am așezat la masă, mi-am mai comandat o bere și am așteptat. Ora 22:07, Partizan începe concertul cu Perfect, piesă pe care Artan și Suedezu' au compus-o pe vremea când Timpuri Noi era o trupă underground pe scena muzicală din anii '80. După Perfect, Partizan a continuat concertul cu Becule, "O piesă celebră, dar necunoscută." așa cum a caracterizat-o cu umor Artan. Emoție și istorie. Pentru a schimbă registrul, Partizan a continuat cu piesa Pornesc primul de la stop, compoziție ce figurează pe cel de-al doilea album de studio al grupului - București, material lansat în anul 2003. În continuare grupul a propus o altă incursiune în perioada anilor '80 cu Albele furtuni, piesă prezentă pe split EP-ul Formații rock Nr. 11 lansat de către Timpuri Noi în anul 1989 în compania grupului Contrast. Au continuat cu Deplasarea obiectelor, Manualul e manual, Android Leontin, dar au fost și Luca, Tanța, Mistrețul, Adeline, Lumea tăcerii, Fata mea, N-avem probleme cu formația, Banii, urmate de o preluare după Hurt a americanilor de la Nine Inch Nails, interpretată solo de către Răzvan Moldovan... Un moment emoționant! Au mai urmat Păpușă masculină, Mii de scuze, Dușmănia și într-un final pentru a încheia o seară perfectă au cântat din nou Perfect.
 

Publicul mi s-a părut ușor timid la început, dar  această amorțeala nu a durat mult... Aplauze, zâmbete, glume, emoție și bis. În încheiere, voi aminti de un interviu cu Partizan realizat în urmă cu câțiva ani, mai exact în data de 13 martie 2011, de Adevărul, în care Suedezu' întrebat despre lansarea unui nou disc de studio, spunea: “Se va numi probabil „Timpuri noi, piese noi". E vorba de piese din anii '80 ale trupei, pe care lumea nu le știe, dar care fac parte din istoria noastră. La astea se vor adăuga și piese noi.” Nu știu în ce ape se mai scalda acest gând, această idee, dar sunt de părere că piesele compuse de cei doi în Timpuri Noi în anii '80, ar merita o haină nouă și o lansare pe măsură pentru a nu risca să fie uitate și pierdute astfel în negura timpului.

Mai spun doar că ar fi tare dacă mai multe grupuri ar reuși să cânte după manual așa cum o face Partizan. Corect, cu emoție, nebunie, umor și carismă. Viața ar fi puțin mai frumoasă.