concerte

Queensryche la Arenele Romane

Queensryche la Arenele Romane
TRUPE: Queensryche

Luni seara, Parcul Carol; fierbinteala in aer, racorire cu bere dupa o zi de munca, lume nerabdatoare ce se indreapta spre Arenele Romane. Cu intarziere de aproximativ o ora, se da drumul la public si atunci imi dau seama cat de numeros este acesta. Chiar inainte de a incepe concertul, cand inca mai era putina lumina, am estimat la vreo doua mii de oameni – ceea ce nu-i chiar putin. Da, evenimentul a fost promovat destul de bine; da, Queensryche este o trupa pe care sa merite s-o vezi, chiar daca nu esti mare fan. Cu toate astea nu ma asteptam sa aiba la noi atat de multi admiratori, cam de toate varstele si adeptii a multor genuri muzicale. N-am putut decat sa ma bucur vazand partea de jos a arenelor plina si o parte din tribune ocupate; mi-am spus: „E bine, muzica de calitate inca mai are cautare”.

Pe fundalul nerabdarii generale (nerabdare intemeiata, zic eu) si intr-un decor esential pentru ce avea sa urmeze (bateria pusa in lanturi, zidurile de mahala americana, proiectiile cu narcomanul in patul de spital, etc.), pe la orele 21:30 Tate & Co. isi fac aparitia pe scena si incep ceea ce era trecut si pe afis: Operation: Mindcrime I & II – povestea lui Nikki, tanarul american frustrat din cauza politicii si dependent de heroina care este manipulat prin intermediul acestei adictii si a spalarii de creier in a comite asasinate la comanda. Daca nu ma insel, prima parte a fost cantata aproape integral: Anarchy X, Revolution Calling, Operation: Mindcrime, Speak, Spreading the Desease, The Mission, Suite Sister Mary, The Needle Lies, Electric Requiem, Breaking the Silence, I don’t Believe in Love, Waiting for 22, My Empty Room si Eyes of a Stranger.

 

 

 

 

 

 

Cine intentiona sa vada Queensryche trebuia sa se astepte la mai mult decat  un concert – mai degraba scenete dintr-o piesa tragica transpuse pe muzica. Un epic tras in forma unui teatru uneori exagerat, impins spre grotesc si socant, dar extrem de sugestiv pentru mesajul propus. E genul de concert pe care trebuie sa-l traiesti, nu numai sa-l analizezi. Pe mine m-au atins Revolution Calling (spectacolul trimitand mesaje anti-Bush, atat de frecvente acum in show-urile trupelor americane si nu numai), I don’t Believe in Love (piesa ce se numara oricum intre preferatele mele) si Eyes of a Stranger prin muzica si Suite Sister Mary si Electric Requiem prin spectacol. Poate ca Geoff Tate nu mai urca atat de sus cu vocea, dar ramane un vocalist foarte bun, iar ca showman este extraordinar. Backing-ul asigurat de Eddie Jackson si de Pamela a fost pe masura, insa pe mine m-a fascinat (din nou) modul in care canta Michael Wilton – pai numai solo-ul lui ar fi fost motiv suficient sa vezi concertul. De mult timp il consider unul din cei mai buni chitaristi din zona metalului progresiv, iar prestatia de la Arene mi-a intarit aceasta convingere.

 

 

 

 

 

 

Dupa o scurta pauza, a urmat partea a doua in care Nikki este eliberat si cauta razbunarea atat pentru el, cat si pentru Mary. Din pacate, aici nu au fost prezentate toate piesele din cauza orei tarzii la care s-a inceput. Am avut parte de Freiheit Ouverture, I’m American, The Chase, Murderer? si All the Promisses; desi un album clar mai slab decat prima parte a conceptului, mi-ar fi placut sa urmaresc povestea de pe scena pana la capat. Mi s-a confirmat ca I’m American prinde de minune intr-un concert, desi mie nu-mi place deloc, in timp ce Murderer? este o piesa excelenta, indiferent de cum o asculti.

 

 

 

 

 

 

 

Partea buna a faptului ca nu s-a cantat integral a doua parte a fost ca nu s-a neglijat bis-ul – piese de pe Empire – fenomenalul album care a facut multe inimi sa se indragosteasca de muzica Queensryche. Cele cinci piese din bis (si ce bis!) au fost Best I Can, Another Rainy Night, Jet City Woman, Empire si, evident, superba Silent Lucidity. Pentru mine, Empire este o piesa deosebita de pe un album deosebit si recunosc ca am ascultat-o cu ochii inchisi. Minunata! Asa cum a fost de fapt prestatia trupei pe timpul celor aproape doua ore si jumatate de muzica; foarte expresiva aceasta muzica, reusind sa transmita toata furia, dezgustul, incrancenarea, dezamagirea si durerea personajului – intreaga drama. Concertul nu ar fi fost complet daca americanii nu ar fi avut un partener de dialog in public – fanii au fost la inaltime, iar cei care nu-s neaparat fani si-au aratat si ei aprecirea. Ar fi fost chiar greu sa nu fii impresionat.

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu as avea prea multe de reprosat organizarii – exceptie facand intarzierea mai lunga de o ora cu care s-a inceput; sunt convinsa ca au fost motive si ca a durat aranjarea intregului decor, dar incepusem sa ma obisnuiesc ca treburile sa inceapa la timp. Laudele sunt pentru sunetul foarte bun (chiar si in zonele „proaste” acesta fiind acceptabil), pentru aranjamentele de scena, pentru jocul de lumini si pentru proiectiile in ton cu muzica. Si, evident, pentru faptul ca au adus o trupa incantatoare la Bucuresti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Mad
Vezi galeriile trupelor: Queensryche

Data concert:  June 30, 2008  | 10 Comentarii  | 5869 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Queensryche la Arenele Romane

  • OM1 a fost complet, nu au lipsit piese, doar fragmente pe ici pe colo, mai ales din suite sister mary s-a taiat.
    OM2 nu-mi place pe disc, dar live mi s-a parut mult mai interesant, ala cit a fost. Imi pare rau ca n-au avut timp de mai mult.

    1. Posted by fingers | 01 Iulie 2008 20:56
  • vezi ca ţi-a şchiopătat Inglişu': " [...] The Nidle Lies, [...]" e de fapt "The Needle Lies"

    2. Posted by bananarchy | 02 Iulie 2008 09:54
  • Scuze, ai dreptate, am corectat.

    3. Posted by klawz | 02 Iulie 2008 09:57
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte