Rock Your Mind - Editia I

 Timpuri Noi, Alternosfera, Luna Amara, Altar, Cheesy, Subscribe, Point Blank, Implant Pentru Refuz si... Clawfinger! Sunet de 60.000 wati si lumini de 100.000 wati. Sala Polivalenta. Doua persoane pe un bilet. Un succes rasunator, cel putin la prima vedere, nu? Haideti sa vedem cum a fost de fapt...

Recunosc ca am pierdut Timpuri Noi tocmai pentru ca asteptam ce-a de-a patra persoana, ca sa putem intra pe doua bilete. Pe aceasta cale, carnatii sunt fericiti ca au putut contribui cu 70 RON la succesul de casa al festivalului (celelalte 2 persoane nu faceau parte din redactie). Iar daca va intrebati de ce nu va aratam vreo fotografie de la acest festival, sa stiti ca a fost convigerea organizatorilor ca acestor carnati de la Metalfan (adica noi) nu nu li se cuvin acreditari foto, de fapt nici un fel de acreditare. Cum spuneam, am ajuns inauntru cand pe scena deja urcasera cei de la Alternosfera. Baietii s-au dus mai intai la o bere, si cand sa intram in sala, am fost opriti de un gardian. Nu era voie cu bere acolo. Am intrat de una singura (nu, eu nu aveam bere), m-am uitat la atmosfera trista din jur, in care sunetul puternic nu facea decat sa amplifice golul. M-am uitat pe scena si, fiind complet dezinteresata de ce se intampla acolo, m-am alaturat baietilor la bere.
         
Inca un rand si inca un rand... pana la urma i-am urnit in sala cand incepuse deja Luna Amara. Ne-am gasit o pozitie foarte buna fata de scena, ne-am asezat pe scaune si am urmarit ce se intampla. Luna Amara, buni ca de obicei. Ultima oara ii vazusem la Paradise Lost si chiar nu pot face vreo comparatie intre prestatia de atunci si cea de acum. Se vede ca au ajuns la un nivel de invidiat, iar sunetul si jocurile demente de lumini nu au facut decat sa ii ajute si mai mult sa isi puna in valoare muzica.
         
Dupa o scurta pauza, in care baietii m-au parasit din nou pentru a-si potoli setea, la 22:10 cat arata telefonul meu mobil, pe scena au urcat Altar. Pana cand sa se adune din nou lumea de pe afara, vreo doua piese clujenii au cantat la o mana de oameni si din nou am avut senzatia ca s-a facut o risipa de wati la sunet, cel putin. Luminile nu ma deranjau. Insa cu sala goala, agitatia de pe scena si sunetul prea puternic erau aproape deranjante. Noroc ca pe parcurs s-a mai umplut (umplut e mult spus, totusi. Abia daca multimea rasfirata ajungea la mijlocul salii. Si am zis rasfirata!) si senzatia de discomfort s-a diminuat. Pe langa piese de pe albumele vechi, Altar au mai cantat si o compozitie noua, Nascut invingator. Intre timp prietenii au revenit de la bere destul de nedumeriti. Ei credeau ca Altar vor inchide concertul si nu prea intelegeau ce e cu ei pe scena in acel moment.
         
Show-ul a durat aproape o ora, pentru ca la 23:00 (tot dupa mobilul meu, despre care am uitat sa va spun ca e mereu inainte cu vreo 5 minute) sa apara Cheesy din Olanda. Sala se golise din nou. Si nici cand s-a mai umplut (mai putin decat la Altar totusi), lumea nu prea era convinsa de prestatia muzicienilor. Eu nu stiam daca sa rad sau sa ma simt de-a dreptul jenata. Jumatate din concert am avut impresia ca vocalul se prosteste, drept un fel de mica razbunare personala pentru prea putinii spectatori. Pana la urma a fost destul de simpatic cum incerca sa incalzeasca atmosfera, spunandu-le celor din fata sa danseze impreuna cu ei. Citat aproximativ: “Are you dancing only when Romanian bands play? In this case, our bass player is Romanian! So dance with us.” Cel mai simpatic a fost cand a inceput un cantecel taraganat: “We're not a foreign band, we're not a foreign band....”. Totusi, asta nu a fost de ajuns incat sa ma faca sa ii apreciez din punct de vedere muzical.

Si cum din Subscribe nu am prins decat vreo 3 piese inainte sa parasesc acest minunat eveniment, ii dau cuvantul lui Kos.

Nebelhexa

Rock your mind with style

sau multa bere si putina lume

Clawfinger, 25 noiembrie 2005, Sala Polivalenta

„De unde luam bilete?”, „Mai sunt?!?”, „Ce-ar fi sa nu mai gasim....”, „F***!!! Ratam Clawfinger!” „Stii ca la Budapesta au avut un sunet de kkt, asa ca TREBUIE sa-i re-vedem....”, „Da, stiu...”,  „Ti-am zis sa luam din timp....”, „Am uitat complet....”, „Ce cretini suntem!” In fine, „Hai la Unirii, ACUM!”.
Cam asa sunau replicile unui dialog parte imaginar, parte cu un prieten, in ziua festivalului, pe la pranz. Sentimente de vinovatie, lipsa de memorie, ingrijorare, toate amplificate de o voce colegiala: „Am auzit ca s-au retras 1000 de bilete din motive de siguranta....”.  Dar si spulberate o jumatate de ora mai tarziu, la standul Diverta.
Gafaind big time si cu banii in mana, punem intrebarea de baraj, pe o voce semi-pierduta: „Cumva, din intamplare.... mai aveti bilete la Rock Your Mind?” Unmetrusaptezeci de domnisoara roscata si plictisita se uita la noi, plescaie discret si ne raspunde printr-o intrebare (original, nu?): „Cate vreti?”. Iar de sub tejghea scoate un teanc mare (vreau sa zic MARE de tot) de bilete si ne rupe doua. Suficiente, conform matematicii festivalului, ca sa intram patru. Am rasuflat usurati si ne-am intors la marginea Bucurestiului, la munca... Brusc, un alt sentiment a inceput sa incolteasca in mintile noastre: „Oare n-o sa vina lumea...?!?”, „Era cam mare teancu’ de bilete, nu?”,  „Nu stiu ce sa zic....vedem diseara”.
Zis si facut. Ajunsi la fata locului, fetele ni se lumineaza instant: dozatoare peste dozatoare (de bere, bineinteles). Bine de tot! Ne asezam la rand, de fapt comandam direct... Atunci ne dam seama ca, totusi, ceva nu e in regula. Bagam capul in sala si...si....si... aproape nimeni. That’s the truth, mother f***er! Cateva sute de oameni si multe mii de scaune libere. In fine, „o fi prea devreme”. Mai stam, ne mai invartim, mai bem 5 beri, mai intram in sala, iesim din nou, nici o schimbare. Sau, ma rog, una minora.
Daca la trupele din deschidere (ca o mica paranteza, Luna Amara – excelenti!) jumatate dintre cei prezenti se incalzeau cu bere si tutun pe-afara, la Clawfinger, s-au strans randurile si numarul spectatorilor a ajuns undeva pe la o mie jumate.
Din nou, mi-am adus aminte de concertul „Nigger”-ilor de la Budapesta, de-acum doi ani, cred. Foarte multa lume, aer putin, probleme cu sunetul. La noi invers: sunet si lumini excelente, suflete mai putine. O singura constanta: suedezii la fel de buni. Mi-am facut loc destul de usor in primul rand, unde energia era maxima. Recunosc ca m-am si retras de vreo doua ori, sa mai storc geaca de blugi si sa mai iau o gura de bere & oxigen.
Clawfinger live 2005 suna beton! Sunt un pic mai „rai” ca sound, mai agresivi si cu foarte multa energie. Precum un pumn de K1 incasat in plina figura. Explicatia e ultimul lor album, Hate Yourself With Style, cel mai dur de pana acum, de pe care au cantat cinci piese, adica jumatate. Senzatia mea e ca noile melodii au trecut cu brio testul si produsul va avea succes, in conditiile in care nu stiu cati dintre cei prezenti apucasera sa-l asculte inainte. Revansa publicului a fost luata pe  Nigger, The Truth sau Do What I Say, piese cu versuri atat de cunsocute, ca Zak putea sa bea linistit o bere in backstage. Conexiunea cu sala a fost perfecta, Zak & Co. demonstrand inca o data ca sunt „showman”-i adevarati. Mi-e imposibil sa descriu senzatiile traite si stiu ca cei prezenti acolo ma inteleg. Si le multumesc pe acesta cale.
Un amanunt interesat: show-ul de la Polivalenta al suedezilor a fost primul din turneul de promovare al noului album. Stiu ca a fost o intamplare (fericita), dar chiar trebuie sa fim mandri ca am fost si noi, o data, „deschizatori de gala” al unui turneu european, din care nu vor lipsi Anglia, Germania, Suedia, Cehia sau Ungaria. Adica tari cu o traditie infinit mai mare in ceea ce priveste live-urile.

Iata un pasaj din jurnalul lui Zak, updatat constant pe www.clawfinger.net , site-ul oficial al trupei, cu referire la concertul din Romania: „... at 01:30 we got on stage & did our thing like only we can, what would we do otherwise I'm wondering? We included 5 new trax into the set and played about 1.25 or so. The audience was great, specially up at the front...” Ma inclin in fata voastra si promit ca o sa ma urasc cu stil.

Kos