Royal Hunt la Bucuresti: O scena prea mica pentru o trupa asa de mare

Cu Royal Hunt am facut cunostinta in 1997, cand am auzit la radio piesa Silent Scream de pe albumul Paradox, care mi s-a parut combinatia perfecta intre metal melodic, progressive si muzica clasica. Au trecut de atunci peste 10 ani, timp in care am urmarit cu interes evolutia trupei – 5 albume de studio si un DVD live, dar si schimbari esentiale de componenta, care insa nu au inflentat prea mult stilul gandit de “creierul” Andre Andersen.
Sambata, 10 mai, am avut ocazia sa-i vad pe Royal Hunt live la Bucuresti, intr-un concert organizat de Rocris Disc in Clubul Fabrica.

Aproximativ 200 de oameni s-au adunat in fosta fabrica de ciorapi de pe langa Parcul Carol ca sa asiste la concertul Royal Hunt: cunoscatori sau doar curiosi, bucuresteni in cea mai mare parte, dar si oameni veniti din provincie (printre care o gasca substantiala de bikeri din Constanta). La ora 7, cand trebuia sa inceapa concertul, nu se facusera inca reglajele de sunet, asa ca publicul a asistat incantat la soundcheck-ul Royal Hunt, ba chiar s-au facut poze si s-au schimbat cateva cuvinte cu trupa.

In jurul orei 9 au urcat pe scena scena constantenii de la Old No. 7, un cover-band Black Sabbath / Dio. “Au urcat pe scena” e mult spus, pentru ca scena respectiva era aproape la nivelul podelei, ceea ce a constituit o problema pentru spectatorii care nu au prins loc in primele randuri. Old No. 7 s-au achitat corect de sarcina de a incalzi publicul cu piese din discografia lui Ronnie James Dio, printre care Stand Up and Shout, Man on the Silver Mountain si Holy Diver.

Au urmat Trooper, cu un recital energic, deschis de Un singur drum si inchis cu Strigat, dupa ce, normal, a trecut prin Tari ca Muntii. Coiot a dovedit inca o data ca e unul dintre cei mai buni vocali de metal din Romania, fiind remarcat de chitaristul Marcus Jidell de la Royal Hunt, care a asistat incantat la o parte din recitalul Trooper. Publicul a fost cam retinut, desi cei de la Trooper au incercat sa comunice cu spectatorii. Trooper au incheiat recitalul destul de scurt (din cauza orelor inaintate) cu anuntul ca vor deschide concertul Iron Maiden de pe Stadionul Cotroceni.

Despre elvetienii de la Godiva pot sa va spun ca, daca eu eram responsabil cu timpul de scena, le-as fi luat macar zece minute din recital si le-as fi dat, daca nu la Royal Hunt, macar la Trooper. Cu un heavy metal mai degraba american, in forta, dar fara nicio sclipire, Godiva si-au promovat in principal cel mai recent album, Destruction (2007), dar au cantat piese si de pe celelalte doua albume ale lor. Vocalul Fernando Garcia este o persoana total necarismatica, desi vocea lui nu e rea. Au mai salvat onoarea prestatia basistului Mitch Koontz si prezenta la tobe a lui Stefan Schwarzmann (UDO, Accept, Helloween, dar mai ales Running Wild in perioada lor de glorie – pentru cine mai tine minte Intalnirea de la miezul noptii, e bateristul care scuipa flacari in clipul Conquistadores).

Se apropia deja miezul noptii cand, dupa intro-ul de coruri rusesti care deschide recitalurile Royal Hunt din acest turneu, au urcat pe scena Mark Boals (voce), Andre Andersen (clape), Marcus Jidell (chitara), Per Schellander (bass), Magnus Ulfstedt (tobe) si Maria McTurk (backing vocals). Cum pentru mine D.C. Cooper ramane vocalul nr. 1 in cariera Royal Hunt (trebuie sa recunosc ca nici John West n-a fost rau), principala mea temere era ca Mark Boals nu va face fata. Temerea mi-a fost spulberata dupa primele acorduri de pe cel mai recent album, Collision Course...Paradox 2, urmate de River of Pain de primul Paradox (1997). Boals este un mare vocalist, cu tot ce presupune fisa postului de la Royal Hunt: putere, feeling si claritate.
Playlistul a ocolit primele doua albume ale trupei si s-a concentrat pe cele doua Paradox-uri. Trebuie sa precizez ca, din playlistul care apare in fotografie, nu au fost cantate piesele Can't Let Go, Flight si Third Stage (solouri), iar Cold City Lights a fost interpretata doar la soundcheck. Cauza trebuie sa fi fost intarzierea cu care a inceput concertul si, implicit, ora tarzie la care s-a terminat (aproape 1 si jumatate), avand in vedere ca trupa concertase in Grecia cu o zi inainte si a doua zi urma sa cante in Bulgaria. Deci, din punctul meu de vedere, perfect scuzabil. Cu toate acestea, tare as fi vrut sa-l vad pe Andersen cu un solo la clapele alea portabile...
In ciuda oboselii, Royal Hunt au cantat cu chef, desi nu au facut show; la senzatia asta au contribuit si jocul de lumini aproape absent, dar si imaginea dezolanta a scenei unde, in afara de un banner mare cu Royal Hunt, peretii aratau ca ai unui camin cultural. Chitaristul si basistul, in afara de partiturile instrumentale, s-au ocupat excelent si de backing vocals, alaturi de Maria McTurk, cantareata daneza de jazz care este o prezenta constanta in turneele Royal Hunt de peste 10 ani. Mici probleme de sunet au fost la inceput, apoi s-a auzit foarte bine, poate un pic prea tare pentru sala mica si genul de muzica. Principalele momente au fost Message to God – indiscutabilul hit Royal Hunt, Long Way Home – inca o dovada ca Mark Boals e o alegere fericita pentru partitura vocala, si finalul Last Goodbye,  la care publicul a cantat alaturi de trupa.
Recitalul s-a intins pe durata unei ore si jumatate si a fost o mostra de profesionalism din partea unei trupe care, din pacate, n-are recunoasterea pe care o merita. Asta nu numai in Romania, unde au cantat intr-o sala meschina fata de soundul lor bombastic, ale carui armonii clasice se potrivesc unui spatiu mai generos. La fel s-a intamplat si in Sofia, a doua zi, dupa cum am vazut in fotografii de pe siturile bulgaresti. In conditiile in care concertul a fost anuntat cu doar  doua saptamani inainte si a fost promovat aproape exclusiv pe Internet, cred ca rezultatul a fost peste asteptari.

OLD NO 7:

TROOPER:

GODIVA:

ROYAL HUNT: