concerte

SCORPIONS: Rock’n Roll Forever Tour 2013

SCORPIONS: Rock’n Roll Forever Tour 2013
TRUPE: Scorpions, Trooper

Cu puțin timp înainte de concertul Scorpions de sâmbătă seară, 14 decembrie, se zvonea că s-au vândut aproximativ 10 000 de bilete. Astfel, la momentul respectiv, numărul spectatorilor era cu siguranță unul mult mai mare. Pavilionul Central de la Romexpo era până acum un loc în care se desfăşurau târguri de carte sau altfel de activități, însă mai rar era privit ca spațiu gazdă pentru concerte cu specific rock. Este cu siguranță un loc foarte bun şi încăpător pentru astfel de evenimente, cu toate cele necesare puse la punct şi cu o scenă imensă construită cu acest prilej.

Largul public a fost construit din toate categoriile de oameni şi de vârstă, iar deschiderea spectacolului a fost asigurată de autohtonii Trooper. Cu un volum foarte “cuminte”, Trooper au prestat un show ce părea smuls din standardul unei televiziuni de mare audiență, introducându-se pe scenă alături de un grup de dansatoare în “uniformă” de dans, bineînțeles. Au reuşit cu uşurință să impună atmosfera unui concert mare la care publicul participă, asigurând detaliile de rigoare. Ca element inedit spre final, pe scenă s-a strecurat prezența lui Mihai Georgescu (Mitză) de la Bere Gratis, pentru a interpreta o piesă la care solistul vocal a colaborat cu Trooper, şi anume, Zi după zi, piesă inclusă pe cel mai recent material al trupei, Atmosfera. În rest, Trooper şi-au alcătuit un  playlist nu prea lung cu piesele de rezistență extrase de pe câteva albume din discografie, publicul reacționând într-un apogeu al admirației odată cu hitul Nu mai contează, de pe Electric din 2006.

Este clar faptul pentru care legendarii Scorpions au ales să răspundă afirmativ la posibilitatea unui show în Bucureşti. Ei sunt mai mult decât obişnuiți cu publicul român şi pare că se simt minunat în fața lui. Acest concert a făcut parte din Rock’n Roll Forever Tour 2013, un turneu european nu aşa extenuant “ca-n tinerețe,” ci unul cu date rare, în care trupa de origine germană să se poată distra în voie pe scenă. Acest turneu este încă o replică sub alt titlu a lansării albumului Sting in the Tail din 2010, chiar dacă de-atunci au mai lansat un album cu câteva re-editări ale unor piese clasice şi nişte cover-uri, două albume live şi un DVD. În 2010 au pornit inițial cu ideea de promovare a albumului în jurul lumii, ca apoi să intervină problema unui turneu de retragere, însă cei de la Scorpions şi-au dat seama că de fapt, nu e cazul să renunțe la concerte, aşa că a luat naştere turneul curent, care sugerează prin nume că aceştia nu intenționează să se despartă de scenă, decât în momentul în care nu vor mai fi în viață… Sau cine ştie…

Aşa că Scorpions au demonstrat din nou la Bucureşti că bătrânii ştiu mereu cum să facă treaba şi să scoată tot ce-i mai măreț din heavy metal. Pentru aceşti părinți ai hard rock-ului sunt multe aspecte care nu mai contează, ceea ce-i face sinceri şi adorabili. Vocea lui Klaus Meine nu este deloc afectată de timp, iar energia celorlalți membri fierbe încontinuu pe scenă. Încă de la începutul show-ului au început să alerge şi-n stânga şi-n dreapta, ţinând publicul într-o alertă plăcută. Au trecut prin destule elemente discografice cu piesele lor şi au fragmentat show-ul cu solouri de voce accentuate de ecoul publicului, solouri de tobe şi de chitară. Momentul tobarului James Kottak a reprezentat chiar punctul intens al evenimentului, când bătăile lui erau sincronizate perfect cu scurte filme proiectate, care îl aveau chiar pe el în rolul principal, unde se închegau într-o manieră horror-psihologică poveşti care aveau ca deznodământ câte o copertă de album Scorpions.

Matthias Jabs a oferit şi el un moment electric de unul singur, iar Rudolf Schenker a adus apoi sarea şi piperul, ataşându-şi o tobă de eşapament la chitară.

În mare parte din concert, ecranele proiectoare principale preluau în regim live ceea ce se petrecea pe scenă, filtrându-se imaginea în aşa fel încât să se propage o atmosferă scoasă din glorioşii ani ’80. Categoric că marile hit-uri n-au lipsit din playlist, aşa că spațiul de concert a fost cutremurat de ritmurile puternice ale unor piese ca: Holiday, Send Me an Angel, Blackout, Big City Nights cântată într-o variantă mai leneşă, dar care a păstrat efectul maxim, şi bineînțeles că n-au lipsit Wind of Change, care a devenit demult un imn declarat împotriva răutăților sociale, sau clasicul Rock You Like a Hurricane, păstrat pentru închiderea concertului ce a avut o durată de aproximativ două ore.

Poate că de data asta chiar s-ă înfăptuit ultima interferență dintre Scorpions şi publicul român sau poate că nu. Totul depinde de condiția lor fizică, iar dacă aceasta le va mai îngădui ceva ani pentru scenă, sunt destule şanse să îi putem revedea la distracție.
 
Autor: Gina S.
Foto: Gina S.
Vezi galeriile trupelor: Scorpions, Trooper

Data concert:  December 14, 2013  | 1 Comentarii  | 4734 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: SCORPIONS: Rock’n Roll Forever Tour 2013

  • Foarte reusite pozele cu Scorpions & super-expunerea lor.

    1. Posted by sebastiandanut.coanda | 17 Decembrie 2013 21:47
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte