SLAYER la Bucuresti

TRUPE: Avatar, H 8, Slayer

Chiar daca cei de la Slayer sunt la a doua aparitie pe meleagurile noastre, personal vad in acest eveniment sustinut la Arenele Romane ca fiind primul lor concert pe pamant romanesc. Spun asta, deoarece stim foarte bine ca a deschide pentru o trupa, fie ea si Metallica, inseamna de fapt a te compromite din toate punctele de vedere (exceptie facand banul), mai ales atunci cand te numesti Slayer. Inainte de a trece la treaba, tin sa mentionez faptul ca nu sunt deloc un fan al acestei formatii. Totusi, pe cei patru trupeti ii mai vazusem si la Kavarna (Bulgaria), in vara anului 2008, intr-un eveniment in care de fapt suedezii de la In Flames erau cei vizati. Este lesne de inteles ca dupa incheierea acelei seri, mi-am dat seama imediat cat de naiv puteam fi.

foto: Alex Chelba

Revenind la evenimentul de la Arenele Romane din Bucuresti, cei desemnati sa faca deschiderea au fost craiovenii de la Avatar, alaturi de trupa ploiesteana H8. Din pacate, dintr-o tampenie cum rar se poate intalni, am ratat show-ul primilor pe lista, cand odata ajuns in fata Arenelor am constatat cu stupoare ca mi-am uitat biletul acasa, facand astfel toate demersurile posibile si imposibile pentru recuperarea acestuia, asta in timp ce oltenii isi faceau treaba pe scena. Totusi, dupa spusele unor prieteni de ai mei, care au luat parte la cantarea lor, se pare ca per total au avut o prestatie foarte buna, doar ca au fost si unele probleme cu sunetul, in special cu basul, dar si cu tobele, care nu s-au auzit exact asa cum ar fi trebuit. Asa ca singura varianta pe care o am, nu este decat aceea de a-i crede pe cuvant pe toti cei ce mi-au relatat toate aceste intamplari, mai ales ca, asa cum s-a si dovedit, acestia au fost mult mai responsabili decat mine, venind inca de la primele ore la concert, cu tot cu bilet in buzunar.

Avatar (foto: Alex Chelba)

Pe H8 aveam sa ii vad pentru intaia oara odata cu aceasta cantare, motiv pentru care am fost foarte curios sa vad ce le poate pielea. In acest mod am descoperit ca baietii fac un spectacol in adevaratul sens al cuvantului, fiind chiar una dintre cele mai bine trupe de hardcore/crossover/metal din Romania. Iar acest lucru nu trebuie sa ne mire deloc, avand in vedere cei 17 ani de experienta scenica. Prin urmare, Sebastian Cosmineanu (Aliosha) – voce, Marius Neagu (Varu) – voce aditionala, Calin Raduta – chitara solo, Radu Arnautu (Kioru) – chitara ritmica, Sorin Petrescu (Gogoasha) – bas si Razvan Raduta (Napalm) au incantat audienta cu mai multe piese din propriul lor repertoriu, printre care si “2020” – in care Pixy de la Deathdrive a figurat ca invitat special. In final, cei sase ploiesteni au parasit scena in aplauzele tuturor celor prezenti in arene, lasand astfel o impresie pozitiva, mai ales pentru cei care odata cu aceasta ocazie au luat contact pentru prima data cu H8.

H8 (foto: Eduard Breaban)

In cele din urma s-a produs si mult asteptata (re)intalnire cu Tom Araya si a sa companie. Din pacate Jeff Hanneman nu a reusit sa fie alaturi de noi, fiind inlocuit cu Gary Holt, chitaristul celor de la Exodus. Chiar si asa, odata cu primele note din World Painted Blood, cei de la Slayer au aruncat in aer niste Arene Romane aproape pline. Astfel, in primele randuri s-a format un superb cerc de pogo, pletele aveau sa isi faca de cap (atat la propriu cat si la figurat), iar paharele pline cu bere aveau si ele sa isi intre in rol, survoland intreg spatiul aerian. La War Ensamble am tinut mortis sa fac parte din acel grup de oameni din fata scenei care faceau pogo, dar cu toate acestea nu m-am prezentat intr-o forma foarte buna, alegand sa ma retrag intr-un colt ceva mai linistit, protejandu-mi astfel cele doua vanatai proaspat achizitionate. A urmat apoi o repriza de trei piese (Die by the Sword, Chemical Warfare si Hate Worldwide), cantate fara oprire, care au sunat intr-un mare fel. Evident ca nu au lipsit nici arhicunoscutele Mandatory Suicide, Jesus Saves, Spirit in Black, Dead Skin Mask, sau superba Angel of Death (care pur si simplu mi-a stors ultima picatura de energie). Despre Seasons In the Abyss pot spune ca a fost o adevarata surpriza, mai ales ca aceasta piesa nu face parte tot timpul din setlistul americanilor, fiind cantata vers cu vers de aproape toti cei din public. Incheierea a fost asigurata de South of Heaven si Raining Blood, doua piese care m-au pus pe ganduri in privinta cladirilor mai subrede din centrul vechi al capitalei, care, spre surprinderea mea, au ramas intacte. Ce am remarcat si mi-a placut foarte mult, a fost faptul ca nu au bagat prea multa vorbaraie intre piese, cantand fara absolut nici un compromis din primul pana in ultimul moment. Asta denota profesionalism si respect fata de acei platitori de bilet, dar si fata de ei insisi.

Slayer (foto: Eduard Breaban)

Desi sunetul nu a fost iesit din comun, in prezent a devenit un lucru care a inceput sa nu ma mai deranjeze, deoarece pentru Romania este deja o marca inregistrata. Astfel, vocea lui Tom Araya nu s-a auzit mai deloc asa cum trebuia, in sensul ca atunci cand ridica tonul un pic mai mult, se forma o microfonie ce te zgaria pe timpan destul de tare. Chiar si asa, cei doi chitaristi au facut adevarate minuni cu ale lor instrumente. Daca de la Kerry King stiam la ce sa ma astept – fiind “tatal lor” atat pe solouri cat si pe rifuri, Gary Holt in schimb a fost o surpriza extrem de placuta, fiind de asemenea un chitarist foarte tehnic si virtuoz, venind la randu-i cu niste solouri inaltatoare. De-a lungul minunatei mele cariere de spectator amator, am avut ocazia de a vedea la lucru o serie de tobari unul si unul, printre care si Vinny Appice, Bobby Jarzombek, Steve Flynn, Sean Reinert, Mike Portnoy, Paul Bostaph si altii. Cu toate acestea, absolut nici unul dintre ei nu au reusit sa se ridice la nivelul lui Dave Lombardo - un tobar care pur si simplu ma uimeste cu tehnica sa instrumentala. Pedala dubla, cinelele, premierul si restul de acesorii, te lasa efectiv fara cuvinte atunci cand Dave isi face de cap cu ele.

Slayer (foto: Alex Barbulescu)

Ca muzica propusa de Slayer degaja o energie iesita din comun, nu mai este nici un secret pentru nimeni. Secretul ramane insa in magia cu care cei patru reusesc sa stranga la un loc generatii intregi de oameni, de la copii sub 10 ani, pana la oameni trecuti cu mult de 60. Facand totusi o scurta paralela intre concertul de la Kavarna - despre care am discutat in introducere, si cel de acum, din pacate mai avem foarte mult pana cand vom ajunge la nivelul prietenilor nostri de la sud de Dunare. Practic, acolo am fost partas la cel cel mai bun sunet auzit vreodata intr-un concert, dar si la cele mai bune lumini imortalizate in aceasta viata de retina mea oculara. In ciuda celor spuse, trairea acestuia din urma a fost mult mai intensa, deoarece a avut loc in Romania, la mine acasa, fiind de altfel unul dintre acele putine intamplari care ma fac sa imi arat fara nici un fel de retinere mandria de a fi roman!!!

Setlist:

World Painted Blood

Psychopathy Red

War Ensemble

Die by the Sword

Chemical Warfare

Hate Worldwide

Mandatory Suicide

Altar of Sacrifice

Jesus Saves

Seasons in the Abyss

Postmortem