The Tiger Lillies live in Control - cântece de batjocură şi comportamente drăceşti

În sfârşit, am reuşit să aud The Tiger Lillies aşa cum se cuvine, adică live, pentru că, trebuie să recunoaştem că ceea ce se întâmplă pe scenă când apar aceşti trei oameni depaşeşte orice aşteptare şi imaginație, iar lumile se deschid într-un fel mult mai vast decât cele pe care le-am aflat ascultându-le discurile. Britanicii au mai tot venit prin Bucureşti în ultimii ani, însă niciodată nu prindeam bilet la concertele lor. Aflam vestea că vin aici în momentul în care biletele erau deja sold-out. De data aceasta, cei de la The Tiger Lillies au fost invitați într-un loc mai restrâns şi anume, în Control Club. Partea şi mai frumoasă e ca s-au programat două concerte cu ei în zile consecutive, 6 şi 7 mai, aşa cum anunțam acum ceva vreme, iar în cea de-a treia zi, trioul blasfemic urma să încânte şi Clujul. Ca niciodată, biletele au fost disponibile chiar şi în zilele concertelor, aşa că ne-am putut bucura şi noi, cei care mai pierdem din când în când contactul cu the new Media si auzim despre diverse lucruri mai greu. Am participat doar la cel de-al doilea concert din Bucureşti, prezentat sub numele „Songs of Blasphemy and Bile”, întrucât am intuit un setlist mai diversificat decât cel de la primul show, numit precum albumul lor lansat in  2000, „Circus Songs”. 
 

Nu am cum să vorbesc despre un concert cu The Tiger Lillies fără să izolez întreaga descriere în aria superlativului. La rândul lor, ei şi-au definit stilul ca „Brechtian punk cabaret and beyond” şi e drept că nu poți spune ceva mai bine de atât. Muzica lor înseamnă dramă şi poezie manifestate la cel mai intens nivel şi, asemeni teoriei şi practicii lui Brecht, această muzică nu va cere niciodată ascultătorului să se identifice în conflictul burlesc sau în narațiunea zguduitoare prezente în creațiile lor.  
 

La concertul din Control au fost destui martori, sala Berlin era plină, iar condițiile generale au fost numai bune, astfel încât aglomerația nu s-a resimțit ca fiind istovitoare. La un moment dat, auzeam nişte oameni vorbind în spatele meu despre planuri, lucruri de tot felul şi m-a mirat să văd că cineva reuşeşte să se deconecteze de la poveştile artiştilor. Mie mi-ar fi fost imposibil să-mi pierd atenția pentru că ceea ce e cel mai caracteristic pentru The Tiger Lillies e faptul că muzica aduce istorisiri bizare, neartificiale, impresionabile aşa cum nu se mai practică astăzi. Când oamenii vin cu circul la tine în oraş, cel mai firesc e să te bucuri şi să apreciezi întreaga clovnerie fiindcă nu e un gen de spectacol pe care să-l găseşti frecvent şi nu ştii niciodată când îl vei mai vedea. Oricum, majoritatea oamenilor prezenți în Control au fost acolo şi la modul figurat. Nu am urmărit nicio ironie când am menționat ceva despre dialogurile auzite în jur, ci doar am vrut să subliniez mai precis rostul muzicii acestei trupe.  
 

Falsetul lui Martyn Jacques sună uneori ca vocea unei femei bătrâne care se visează soprană tânără, dar nu e nimic rău în asta, e doar o comedie cu voce perfectă şi până la urmă, tehnica de falset către asta tinde. Când se ajunge la pasajele blues din muzica creată de The Tiger Lillies, vocea mai că te faci să plângi cu lacrimi de crocodil, deşi abordarea lirică te trimite de cele mai multe ori spre ipostaza în care râzi de dezastru. Momentele vocale extrem de lungi au mişcat în mod pozitiv publicul, ca să nu mai vorbim de măiestria mimică pe care o dețin atât Martyn, cât şi Adrian Stout, omul de la dublu bas. E fascinant cum aceşti trei oameni înfăptuiesc spectacolul şi pe scene mici, când nu fac uz de prea multă acțiune. 
 

În turneul actual, The Tiger Lillies concertează cu un nou percuționist care s-a dovedit a fi unul de excepție, total potritvit pentru această muzică. Acordeonul, chitara acustică, ukulelele homemade şi clapele sunt instrumentele mânuite de Martyn care aduc şi atmosfera de petrecere blasfemică, dar şi muzica de jale, aşa cum îmi place să-i spun datorită aerului țigănesc care domină anumite cântece. Iar theremin-ul şi fierăstrăul muzical sunt elementele cheie care vin cu nenorocirea, coşmarul şi straniul de o factură superbă, elemente care fac ca performanțele acestei trupe să fie colosale. Într-o poveste pe care nu o ştie nimeni, am spus că fierăstrăul este un instrument capabil să stoarcă toată cantitatea de lacrimi pe care un corp uman o poate produce. În cazul The Tiger Lillies, cred că acesta este responsabil de dimensiunea vizuală a lucrurilor, e instrumentul care operează cu imagini mentale asupra ascultătorului. 
 

Formația The Tiger Lillies îşi structurează concertele pe două părți, asemeni unui act artistic de proveniență clasică. Consider că aceasta este o metodă de recomandat oricărei trupe sau oricărui muzician care cântă mai mult de o oră şi jumătate, să zicem. O pauză de 15-20 minute destinată alcoolului, țigărilor sau vorbelor devine esențială atât pentru percepția ascultătorilor şi păstrarea atenției, cât şi pentru starea muzicienilor, pentru menținerea echilibrului şi a chefului. Setlist-ul a fost compus din cele mai inspirate piese scrise de britanici, menționez "Souvenirs", "Pervert", "The Dreadful Story About Harriet And The Matches", "Maria", "Russians", "Gipsy Lament", "Piss on Your Grave", sau "Bully Boy". Momentul meu preferat a fost la bis, când The Tiger Lillies au cântat "Kick a Baby", o piesă care vobeşte despre plăcerea de a arunca un copil sau o femeie bătrână pe scări după ce te plictiseşti de crime, violuri şi de rupt capete de bebeluşi. Pentru a face indignarea publicului, în special al celui feminin să crească, Martyn s-a exprimat mai bine folosindu-se de o păpuşă cu aspect de nou-născut, pe care la final a călcat-o în picioare. Poate şi acum cineva se întreaba ce e aşa fascinant în această descriere, dar vă spun imediat că The Tiger Lillies este trupa căreia nu-i pasă de nimicuri sociale şi de personaje care transformă orice conversație în discurs motivațional, folosind cuvinte frumoase pentru a-şi masca propria urâțenie. Cei de la The Tiger Lillies îşi pun la rang înalt urâțenia, ceea ce-i face grozav de frumoşi pentru că, în final vorbim de natura umană.