concerte

Thrash Masters and guests, editia 1

Thrash Masters and guests, editia 1
TRUPE: Caliban, Eluveitie, Kreator

Nu mai fusesem demult in Becker Brau, de fapt nici nu cred ca se numea asa cand am ajuns eu ultima oara. Aveam deci oarece rezerve in privinta unei manifestari metalice acolo, desi prietenii mai umblati imi povestisera ca e o locatie ideala pentru un concert cu cateva sute de spectatori. La fata locului a venit prima dezamagire, cand am aflat ca Snapjaw si Taine, care fusesera anuntate, nu au mai putut canta. Nu stiu care a fost motivul, dar nu cred sa existe unul care sa justifice faptul ca trupele au aflat de aceasta cu putin timp inainte de inceperea concertului.

In jur de ora 19 a aparut pe scena prima trupa din cele trei (cam multe, dupa parerea mea) de deschidere, Emergency Gate. Cu un album proaspat lansat, Rewake, cu o prezenta scenica de invidiat, dinamica, simpatica si expresiva, nemtii si-au etalat toate atuurile de trupa facuta sa concerteze: interactiune intre ei si cu publicul, muzica inchegata, atitudine si buna-dispozitie molipsitoare. Genul abordat musteste de influente Soilwork, melodic death modern amestecat cu metalcore si putin thrash, originalitate zero, compensata insa printr-o executie excelenta. In plus, ceea ce cred eu ca reprezinta cea mai mare teama a publicului la un concert de metal (mai ales intr-un club), slaba calitate sunetului, a fost inlaturata de pe acum, totul auzindu-se foarte bine.

 

Emergency Gate

 

 

 

Am mai vazut Eluveitie, in componenta completa spre deosebire de seara aceasta, si mi-am intarit convingerea ca sunt o trupa care are nevoie de o scena mai mare pentru a se desfasura. Muzica antrenanta a curs frumos, dar a lipsit o mare parte din miscarea ce ma cucerise la primul concert – cu exceptia dansului violonistei Meri Tadic cu chitaristul Ivo Henzi si a acelui du-te-vino care-l caracterizeaza pe vocalul Chrigel Glanzmann, concertul a fost destul de static. In mod cert, a lipsit duetul „solid” Kay Brem (bas) – Pade Kistler (cimpoi, care a absentat). Asta nu i-a impiedicat pe elvetieni sa ne incante si sa inveseleasca spiritele cu al lor folk metal cu influente melo-death, confirmand ca Slania a fost un album foarte bun. Am vazut cativa fani veniti in fata special pentru Eluveitie, precum si bucuria lor la auzul ...Of Fire, Wind and Wisdom sau Your Gaulish War. Ceea ce m-a incantat in mod deosebit a fost faptul ca toate instrumentele s-au auzit clar, in special cele neconventionale: vioara, mandolina, flasneta si diferitele tipuri de fluiere.

 

Eluveitie:

 

 

 

Imi recunosc limitarile, implicit faptul ca un metalcore in stilul celui practicat de Caliban nu mi-a spus niciodata nimic. Insa asta nu m-a impiedicat sa observ ce echipa omogena fac cei cinci nemti, modul in care se misca pe scena, energia pe care o degaja si pe care o solicita publicului, comunicarea permanenta cu spiritele incinse din fata lor. Sufletul „petrecerii” este un vocal dement in persoana lui Andreas Dorner, care a acoperit toata scena, a dialogat in permanenta cu publicul, a cerut moshpit, crowd surfing si un wall of death pe masura muzicii nervoase Caliban, pe scurt a demonstrat ca se simte in elementul lui. Prestatia trupei a fost la inaltime, culminand cu momentul in care vocalul s-a antrenat la randul sau intr-un crowd surfing, solicitand la maxim atentia bodyguarzi-lor. In schimb, nu pot spune ca mi-a placut ceea ce s-a cantat, spre deosebire de parerea entuziastilor din jurul meu; nu mi-a ramas in cap nicio linie melodica, niciun refren, niciun solo (asta daca o fi fost vreunul) – nimic care sa ma faca sa-mi doresc sa revad Caliban.

 

Caliban:

 

 

 

 

Hordes of Chaos mi-a placut de la prima ascultare, motiv in plus sa astept cu nerabdare un nou concert Kreator. Din experienta celor anterioare, banuiam ca nu voi fi dezamagita, totusi abia asteptam sa-i revad. Un intro si Hordes of Chaos au deschis concertul, avand pe fundal proiectii cu reactiile omului primitiv. Au urmat hiturile la foc automat, spre deliciul celor aproximativ 600 de oameni comasati in fata unui gard ce ameninta sa cedeze (de remarcat tenacitatea oamenilor de ordine care au impiedicat acest lucru, reusind sa pastreze o atitudine decenta – se poate, deci). Nu stiu care piesa a fost mai gustata, fiecare avand fanii ei: Extreme Aggression, Phobia, Voices of the Dead, Pleasure to Kill, People of the Lie, Enemy of God, Coma of Souls, The Patriarch / Violent Revolution, Terrible Certainty (moment in care sunetul a picat, find nevoie cam de doua piese pentru a se remedia prblema), Betrayer, Flag of Hate, Tormentor (ultimele doua insemnand bisul). Desi m-am bucurat de piesele vechi si bine-cunoscute, m-a mirat si m-a dezamagit prezenta a numai trei piese de pe proaspat lansatul album: piesa-titlu, Warcurse si Destroy What Destroys You. Tinand cont ca este vorba de un turneu de promovare, ma asteptam sa includa mai multe in setlist si nu-mi ascund regretul ca nu am auzit To the After Burn sau Amok Run. In plus, mi s-a parut ca Mille Petrozza a incheiat brusc concertul, suparat din cauza problemelor cu sunetul – cel putin asa a dat impresia, desi microfonul fusese inlocuit.

 

Kreator:

 

 

Pe scurt, concertul de luni seara mi-a furnizat urmatoarele informatii:
- cum doua trupe romanesti pot lua teapa cu cateva ore de a incepe sa cante;
- cum a fost Emergency Gate poate cea mai inspirata alegere de trupa de deschidere pentru Kreator;
- cum Eluvetie sunt mereu o gura de aer proaspat;
- cum poate o trupa, Caliban, sa dea atat de bine pe scena fara sa aiba cine stie ce talente muzicale;
- cum poate alta trupa, Kreator, sa mentina sus atatia ani stindardul thrash-ului de si sa continue sa faca un show live pe masura.

Autor: Mad
Vezi galeriile trupelor: Caliban, Eluveitie, Kreator

Data concert:  February 09, 2009  | 11 Comentarii  | 4480 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Thrash Masters and guests, editia 1

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte